Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele american, Donald Trump, a ameninţat joi Uniunea Europeană şi Canada cu tarife suplimentare, dacă ajunge la concluzia că acestea se coordonează în detrimentul Statelor Unite pentru a riposta împotriva războiului comercial lansat de Washington, informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
„Dacă Uniunea Europeană colaborează cu Canada pentru a dăuna economic Statelor Unite, taxe vamale la scară largă, mult mai mari decât cele planificate în prezent, vor fi impuse ambelor pentru a-l proteja pe cel mai bun prieten pe care l-a avut vreodată fiecare dintre acestea două!’ a postat el pe reţeaua sa Truth Social.
Donald Trump a anunţat miercuri că începând din 2 aprilie va impune taxe vamale de 25% pentru „toate maşinile care nu sunt fabricate în Statele Unite”, amplificând războiul comercial global şi atrăgând critici şi ameninţări cu represalii din partea aliaţilor americani vizaţi de aceste tarife.
Astfel, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a descris decizia lui Trump „dăunătoare pentru afaceri şi chiar mai rea pentru consumatori”, în timp ce premierul canadian Mark Carney a calificat tarifele drept un „atac direct” asupra muncitorilor canadieni şi a avertizat că ia în considerare contramăsuri.
Numeroase componente necesare industriei americane sunt produse în Canada și Mexic. Noiler taxe lovest direct în industria SUA și afectează cetățenii SUA.