
Tribunalul Constituţional din Spania a validat legea privind amnistierea liderilor separatişti catalani
Tribunalul Constituţional spaniol a validat principalele aspecte ale legii amnistiei pentru liderii separatişti ai regiunii Catalonia, act normativ promovat de guvernul condus de Pedro Sanchez şi aprobat anul trecut de parlament, a anunţat joi organismul judiciar, citat de agenția de știri AFP, informație preluată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
”Plenul Tribunalului Constituţional validează legea amnistiei pentru normalizarea instituţională, politică şi socială în Catalonia”, a indicat tribunalul, care se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor spaniole.
Decizia, adoptată cu o majoritate de şase magistraţi contra patru, a respins o mare parte a recursului prezentat de Partidul Popular, care s-a opus în mod direct acestei legi negociate de premierul socialist Pedro Sanchez cu Junts, partidul liderului secesionist catalan Carles Puigdemont, în schimbul voturilor esenţiale ale aleşilor săi în parlament pentru mandatul început în 2023.
Textul consideră, între altele, că ”amnistia nu este interzisă de Constituţie şi că adoptarea sa, atunci când răspunde unei situaţii excepţionale şi unui obiectiv legitim de interes public, poate fi admisibilă din punct de vedere constituţional”, potrivit comunicatului.
Decizia aşteptată a TC, care a validat totuşi anumite aspecte minore ale recursului depus de Partidul Popular, nu evaluează însă dacă fapta deturnării de fonduri, pentru care Carles Puigdemont este urmărit în justiţie, trebuie să fie luat în calcul în cadrul acestei legi de amnistie.
Puigdemont, care conducea Catalonia în timpul tentativei de secesiune a regiunii din 2017, trăieşte încă în Belgia pentru a scăpa de justiţia spaniolă.
El nu a putut beneficia pentru moment de legea amnistiei aprobată în iunie 2024, Tribunalul suprem estimând că actul normativ nu este aplicabil persoanelor vizate de o anchetă pentru deturnare de fonduri.
Avocatul lui Carles Puigdemont a anunţat deja că el va depune un recurs la Tribunalul Constituţional, pentru ca acesta să se pronunţe asupra acestui punct precis şi a permite eventuala revenire a sa în Spania.
Premierul spaniol Pedro Sanchez, care a făcut din normalizarea politică în Catalonia una dintre priorităţile sale le venirea la putere în 2018, a salutat decizia Tribunalului Constituţional, evocând o ”veste foarte bună pentru Europa”.
”Amnistia este ilegală şi imorală”, a denunţat în schimb liderul Partidului Popular, Alberto Nunez Feijoo.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.