Home » Anchete » Trei lideri ai Cosa Nostra vor fi eliberaţi din cauză că victimele nu depun plângeri / Reforma judiciară făcută anul trecut în Italia prevede că procuratura poate începe urmărirea penală doar în urma unor plângeri sau denunţuri ale victimelor

Trei lideri ai Cosa Nostra vor fi eliberaţi din cauză că victimele nu depun plângeri / Reforma judiciară făcută anul trecut în Italia prevede că procuratura poate începe urmărirea penală doar în urma unor plângeri sau denunţuri ale victimelor

12 ian. 2023
Trei lideri ai Cosa Nostra vor fi eliberaţi din cauză că victimele nu depun plângeri / Reforma judiciară făcută anul trecut în Italia prevede că procuratura poate începe urmărirea penală doar în urma unor plângeri sau denunţuri ale victimelor
Sursa foto: Pixabay
Ascultă articolul

Trei lideri ai mafiei siciliene cunoscute sub numele de Cosa Nostra urmează să fie eliberaţi în urma reformei judiciare de anul trecut din Italia, au declarat joi agenţiei ANSA surse judiciare din Palermo, potrivit Agerpres.

Noua legislaţie promovată de fostul ministru al justiţiei Marta Cartabia prevede că procuratura nu poate începe urmărirea penală decât în urma unor plângeri sau denunţuri ale victimelor.

În cele trei cazuri menţionate, victimele au refuzat să depună plângeri, posibil de teama răzbunării mafioţilor. Prin urmare, procurorii din Palermo au fost nevoiţi să ceară revocarea mandatelor de arestare şi a acuzaţiilor aduse capilor crimei organizate.

ANSA reaminteşte că procurorii italieni avertizaseră că reforma va îngreuna combaterea infracţiunilor. De exemplu, mulţi turişti cărora li se smulg bagajele din mâini pleacă din Italia fără a reclama jafurile, ceea ce îi împiedică pe oamenii legii să acţioneze. De asemenea, magistraţii însărcinaţi cu anchetele au atras atenţia că multe victime ar putea fi intimidate de presupuşii infractori, cu acelaşi rezultat.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole