Home » Analize » Trei dintre cei patru soldați americani dispăruți în Lituania au fost găsiți morți

Trei dintre cei patru soldați americani dispăruți în Lituania au fost găsiți morți

Trei dintre cei patru soldați americani dispăruți în Lituania au fost găsiți morți
Ascultă articolul

Armata SUA a anunțat luni, 31 martie 2025, într-un comunicat de presă, că trei dintre cei patru soldați americani dați dispăruți în Lituania au fost găsiți morți, la scurt timp după ce salvatorii au reușit să scoată la suprafață vehiculul lor, scrie Le Figaro.

„Trei soldați ai armatei americane repartizați la 1st Armoured Brigade Combat Team, 3rd Infantry Division, au fost găsiți morți în Lituania”, a declarat serviciul de presă al armatei americane pentru Europa și Africa, adăugând că căutările continuă pentru cel de-al patrulea soldat.

- articolul continuă mai jos -

Vehiculul celor patru soldați americani dispăruți în Lituania a fost descoperit la sfârșitul săptămânii trecute scufundat în apă, a declarat armata americană.

Soldaţii americani, care se aflau de două luni în Lituania, participau la un exerciţiu militar pe un teren de antrenament din Pabrade, o localitate situată în apropiere de frontiera cu Belarus.

Autorităţile lituaniene au fost informate marţi despre dispariţia celor patru soldaţi americani.

De atunci, a fost lansată o operaţiune de căutare şi salvare lituaniano-americană de anvergură, implicând sute de persoane şi echipamente grele. La solicitarea Vilniusului, Polonia a trimis în zonă o unitate de 150 de soldaţi şi specialişti.

Vehiculul M88 Hercules a fost localizat miercuri.

Potrivit armatei americane, vehiculul a fost găsit scufundat la aproximativ 4,5 metri adâncime sub o masă de apă şi noroi, ceea ce a făcut operaţiunea de recuperare extrem de dificilă.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole