G4Media.ro

Băsescu, despre candidatura sa la Primăria Capitalei: Dacă tot ne lansăm în…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Băsescu, despre candidatura sa la Primăria Capitalei: Dacă tot ne lansăm în ipoteze, luați-o și pe asta. Bucureștiul a rămas ca pe vremea mea/ Fostul președinte îi atacă dur pe liberali și Iohannis, acuzându-i de blat: E USL împărțit în două tabere. Iohannis conduce, doar Orban execută și se umilește

Fostul președinte Traian Băsescu, actualul europarlamentar PMP, a lansat, luni, la Realitatea Plus, atacuri dure la PNL și Klaus Iohannis, spunând că între liberali și PSD există un blat și că nu sunt altceva decât ”un USL în două tabere”.

Fostul președinte l-a criticat dur și pe Ludovic Orban pe care l-a numit ”caraghios” și despre care a spus că ”se umilește” în fața lui Klaus Iohannis pentru că acceptă să fie respins de mai multe ori în fața Parlamentului.

Europarlamentarul PMP a exclus orice variantă de colaborare cu ALDE condus de Tăriceanu și Vosganian și a declarat că doar un candidat comun al opoziției o poate învinge pe Firea, subliniind că PMP îl va susține pe Nicușor Dan, singurul care s-ar pricepe de conducă Bucureștiul.

Traian Băsescu nu a exclus 100% varianta de a candida la Primăria Capitalei, spunând că a învățat să nu mai facă afirmații radicale și că, dacă tot se discută în ipoteze, să fie luată în calcul și ipoteza candidaturii sale.

În altă ordine de idei, Băsescu a mai spus că va susține la Bruxelles ca Secția Specială să nu fie desființată:

Principalele declarații:

  • Există o înțelegere între PSD și PNL, la fel cum există înțelegerea ca să rămână un singur tur. M-a convins pasivitatea PSD (…) PSD s-a relansat, a obținut o victorie într-un moment greu, când guvernul căzuse, ei erau pe nicăieri. E blat. Blat ca să rămână alegerile locale într-un tur și pentru anticipate. Putem spune că împart țara, dar nici n-aș spune că românii n-or să se prindă. E USL împărțit în două tabere.
  • PSD e avantajat că a dat lovitura politică ce arată că încă are forță și a dărâmat guvernul, apoi apropierea localelor de legislative avantajează PSD care are cea mai largă structură de primari, care trag pentru ei și câștigă partidul.
  • De ce a dat PNL o lovitură de imagine pentru PSD? Miza era foarte mare. Pe de-o parte să arate că au vrut să dea în două tururi, pe de altă parte să nu se întâmple și să dea vina pe alții, pe PSD. Și PSD, și PNL, fericiți.
  • Să o lăsăm moartă cu voința și dorința lui Orban. Orban doar execută. E voința lui Iohannis, materializată în aceste alegeri: rămânem într-un singur tur, dar îmi dați anticipatele.
  • Pe locale, marii pierzători sunt liberalii pentru că PSD se mobilizează mai bine (…).
  • Îl vor pune pe Orban să dea OUG prin care, chiar dacă nu ai mandat întreg, dacă sunt anticipate, să nu se considere mandatul.
  • Din punct de vedere constituțional, legal, da, e corectă nominalizarea lui Orban. Din punct de vedere politic e discutabil. Sunt foarte multe țări unde președintele, regele sau regina dau un mandat aceluiași premier care a fost demis. Nu este nimic anormal sau în afara practicii politice. PSD a făcut sesizarea la CCR degeaba. Singurul câștig e legat de timp, pot ține Guvernul Orban până când se publică în Monitorul Oficial. Dar instinctul meu îmi spune că s-au înțeles.
  • S-ar putea ca cea mai mare parte a votanților USR să fie din cei care nu votau deloc, cei anti-sistem. După fuziunea cu PDL, PNL a beneficiat de a doua cea mai mare rețea politică din teritoriu, pentru că PDL se bătea cot la cot cu PSD.
  • Vom încerca să câștigăm pe ici, pe colo. Și cu alianțe, dar vor fi și locuri unde vom avea candidați foarte cunoscuți în comunitate.
  • O alianță cu ALDE? Doamne ferește. Mă gândesc la Tăriceanu și Vosganian și nu văd PMP aliat cu aceste două specimene.
  • PMP are acum o bătălie a lui prin care încearcă să recupereze parlamentarii care au plecat ba la ALDE, ba la PSD, ba la PNL. N-avem ce să le dăm, decât o șansă.
  • Eu oricând voi recomanda PMP să îl susțină pe Nicușor Dan la Primăria Capitalei pentru că se ocupă de ea de cel puțin 10-12 ani.
  • N-aș vrea să cred că sunt atât de lipsiți de responsabilitate încât să sacrifice ideea de candidat unic la Primăria București. Mi-e greu să înțeleg de ce USR nu îl utilizează la maxim pe Nicușor Dan. Eu cred că partidele de dreapta se vor trezi constatând că visul de a avea două tururi s-a spulberat.
  • M-am obișnuit în politică să nu mai fiu radical, să nu mai spun ”niciodată cu ăsta”.
  • Dacă tot ne lansăm în ipoteze, luați-o și pe asta. Dacă aș lua Bucureștiul, din păcate a rămas la nivelul proiectelor pe care le-am terminat eu. De când s-a contorizat Bucureștiul am știut că RADET va intra în faliment.
  • Dacă nu va exista candidat comun, sigur că și PMP va avea un candidat. Dar în general, ne gândim la alianță, partidul e prea mic.
  • Atac dur la Ludovic Orban și Klaus Iohannis: PNL e primul partid la care ne gândim ca partener de alianță. Cu USR vom vedea, dacă vor vrea, că ei sunt cu ciudățeniile lor, nu prea vor alianțe. Cu PNL va fi o problemă la București, pentru că insistă să aibă un candidat. Rareș Bogdan poate să fie simpatic, dar l-aș minți dacă l-aș împinge către eșec, nu ar administra bine Bucureștiul, nici el, nici doamna aceea care spune că nici Brad Pitt n-ar învinge-o. Nici Ludovic Orban nu ar conduce bine. Știi că nu vei lua niciun vot de la partidul tău și te duci să te ungă Iohannis din nou premier. Cât de jos poți să cobori ca om ca să te duci să râdă toată lumea de tine ca un clovn? Înțeleg de anticipate, dar nu cu același prost. Poți să-i rotești, azi unul, mâine altul. Știind că partidul lui a stabilit că nu îl votează, pentru ce a acceptat să mai facă o dată acest exercițiu. La cum îl umilește Iohannis pe Ludovic Orban, doar îl desconsideră, nu îl va numi premier pe termen lung. I-aș fi explicat, dacă mă întreba: Măi, Ludovicus al II-lea Anticipatus, nu repeta schema pentru că o să-ți pice rău. Pentru ce să faci asta? Eu n-aș accepta… să știu că urmează să cad, să mă duc de trei ori. E umilitor. Ce președinte îți mai dă al patrulea mandat? Ludovic Orban pierde tot, poate și partidul. El n-a realizat în ce capcană l-a dus Iohannis. Știe că va cădea și face jocul penibil până la capăt cu programul de guvernare revizuit. Cât de caraghios să fii să faci asta? Trebuia să îi spună: Domnule președinte, eu am căzut o dată, că asta a fost înțelegerea. Dar la căderi haideți să mai căutăm pe altul.
  • O să susțin la Bruxelles să nu cadă în capcana desființării Secției Speciale. N-au decât să verifice calitatea oamenilor care lucrează acolo, e altceva.

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

18 comentarii

  1. Daca PNL nu iese la egalitate cu USR PLUS … știm ce avem de făcut

    • Ce fel de egalitate? Tu aiurezi/aberezi cu spor zi de zi! Cum dracu ar putea avea „egalitate” un partid fara structuri in majoritatea județelor”nereprezentative” economic, cu unul care are primari și in cătune?! Chiar ești orb(chiar dacă ești troll), nu vezi ca usr e partidul a 3-4 orașe mari (și.. și acolo face rahatul praf) ai atât? E reprezentativ pt maxim 15% din populația României (ce sa i faci..și săracii votează), cam cat are in sondaje!

  2. Cam are dreptate Băsescu…

    • PMP trebuia să încerce la timp o fuziune cu PLUS. Dincolo de blaturi, economia e în creştere şi e ciudat că USR nu recurge la promisiuni mai generoase, când PSD nu mai are ce da, iar PNL avertizează că nu va da nimic.

  3. Tovarasul Petrov,disperarea este mare, intelegem:De zile bune toata masineria Ciumei rosii
    o toaca cu „blatul”.Din pacate si USR-ul a cazut pe fake-ul asta.
    Normal ca Tovarasul Petrov cel chior nu vrea anticipate,scula tovarasului PMP, pierd la scor , asa si ciuma rosie (PSD,ProPonta,Alde).Hai sictir nemernicule de Basescu.

    • Esti dastept rau. Faptul ca pnl are blat cu psd nu are legatura cu faptul ca basescu este un ticalos.

      Din pacate este un ticalos foarte inteligent, fata de tine care esti doar „mai putin” destept..uite..nici nu te-am jignit.

      Pupici si seara faina:)

    • Basescu a jucat intodeauna la 2 capete.A mimat dreapta, dar a jucat cu ciuma rosie ( pentru ca in Romanica nu a existat niciodata „stanga” ). That’s the truth !

    • Cand Orban i-a acceptat pemepistii ls guvernare,era „baiat destept”,acum e „prost”,ca vrea anticipate…ghici,oare,de ce? Petrov nu e de capul lui,atentie!Nu mai intra partidul in parlament si o paste puscaria pe udrea ,ca vine dosarul teldrum din urma!

    • Turnătorul ăsta coclit nu-şi poate permite nici să dea ochii peste cap. Este nevoit să facă jocul PSD, ca să-şi scoată din ghearele Justiţiei neamurile şi fosta amantă.

    • Vasile, ai dreptate, la fel ca presedintele ala al Iugoslaviei inainte de ’89, Iosip Broz Tito, semnaliza stanga, si-o lua la dreapta, aici e invers. Declaratii incoerente, bunaoara legat de nominalizarea lui Orban a doua oara, zice intai ca ”Din punct de vedere politic e discutabil.”, ca pe urma sa dezvolte astfel : ”Nu este nimic anormal sau în afara practicii politice.” Pai cum e : discutabil sau nimic anormal?
      In plus, trancaneste ca Iohannis e asa si pe dincolo, si ca Orban e umilit si celelalte, cand ar trebui sa inteleaga oricine ca asa e construita tampita de constitutie, de javrele iliescu si iorgovan, o procedura ordinara, astfel incat sa nu poata exista alegeri anticipate, decat cu pretul unor umilinte infecte, la care uite, Orban si PNL sunt dispusi!
      Inca un lucru ordinar, obsesia cu blatul, o vezi la PMP si USR, de ma doare capul, cand aiureala asta e scorneala jurnalistica, primii jurnalisti care-au dat-o-n piata sunt Sebastian Zachmann si Ioana Ene-Dogioiu, ambii apropiati USR, iar Dogioiu a clantanit despre asa ceva si la adresa presedintelui, ca face blat cu psd. Si inca un aspect care ma stupefiaza, basescu spune cu subiect si predicat ca PMP se gandeste la o alianta cu PNL, si la fel vede lucrurile si USR, in schimb torpileaza si mitraliaza toti PNL, pe-o mana cu psdeu’. Eu nu mai inteleg nimic, oamenii astia, toti, au innebunit? Din acest comportament, parca PNL a devenit dusmanul natiei, iar psd devine curatel, se rebranduieste cu ciolacu, urmand sa se incoloneze toti spre alegeri anticipate, care devin posibile tocmai pentru ca PNL si presedintele s-au angajat la asta. Nu, asta e galagie electorala, absolut toti incearca sa puncteze in piata electorala atacand PNL.
      PS. Oare Basescu s-a purtat mai frumos cu Boc? Personal, cred ca nici in ziua de azi nu iarta faptul ca partidul lui, PD, pe care n-a fost in stare sa-l tina legat, a fuzionat cu PNL. Este un magar, il ataca intr-un mod execrabil pe Iohannis, tot din invidie, ca istoria s-ar putea sa-l mentioneze intr-o pozitie mult mai favorabila decat au fost mandatele lui de presedinte.

  4. este cat se poate de plauzibil, interesul celor doua mari partide este acelasi: sa scoata partidele mici din joc!

    restul: proiectul de tara, programul de guvernare, ajung astfel sa fie secundare…

    iar daca in ecuatie mai intervin si nevazutii, lucrurile sunt clare..

    • Partiduletul asta,daca nu stii,a fost facut de petrov pentru udrea ,inainte de alegerile prezientiale din 2014,cu pedelistii penali,la fel cum tariceanu si-a tras partid cu TOTI penalii din pnl.Partidele mici sunt deci,niste grupuri infractionale mai mici,toti fosti fesenisti de-ai lui iliescu,cum e partidul lui ponta,al lui tariceanu,acum al lui melescoiu,al lui cosea si petre roman!ASTEA SUNT PARTIDE DEMOCRATICE? SA UMPLEM IAR PARLAMENTUL CU COZILE DE TOPOR ALE PSDULUI?Oare de ce usr plus nu mai zice nimic acum,dupa reactia agresiva a lui basescu,de blatul lui Orban cu psdul? Pentru ca intelege ca iar a facut jocul securistului petrov,fara voie! Si daca vroia pmpul sa se inteleaga cu Orban pentru o fuziune ,acum,dupa iesirea TAMPITA a patronului spiritual al partiduletului,cred ca s-a terminat orice intelegere!Adio,securist betiv,multumeste-te cu casa data pe viata ca fost presedinte,cu indemnizatia tot pe viata ,plus pensia de fost parlamentar,plus salariul de europarlamentar,plus viitoarea pensie de europarlamentar!!

  5. Blat se cheama numai la propagandisti, ca vor sa sune nasol in capul unora. Politic se cheama negociere: iti dau alegeri intr-un tur daca admiti anticipate.
    PSD crede ca a reusit ceva. Vom ride mult de ei.

    • Esti in eroare. Se numeste blat pt ca nenorocitii stia mimeaza ceva pt electorat si de fapt o joaca pe dos.

      Negociere ar fi fost daca se intelegeau in folosul oamenilor si nu ar fura, asa cum fac acum.

      Puie pnl=psd.

      I-as trimite pe toti in china sau coreea de nord ca actori principali la o executie publica….impreuna cu familie cu tot.

  6. Zici Băsescu și tragi apa…. ăsta pare inteligent doar pentru cei proști….

  7. Cât de penibil să fii tu Băsescule, îmi pare rău că am votat un cameleon atât de roșu ca tine. Du-te drq la pensie și nu ne mai intoxica cu disperata ta andropauză !

  8. voi nu realizati ca basescu a intrat in campanie de alegeri
    vrea sa si treaca partidul peste cele 5% altfel nu mai intra in parlament
    de asta acuza pe toti
    acuma daca are dreptate sau va las pe voi sa decideti poate ca partial are

    • E clar cum va fi campania electorala, o mizerie. Cica ”dreapta unita”, care dreapta unita, cand cumatrul basescu ataca PNL mult mai mult decat psd? Si-atunci, unde-i blatul? O scarba de om, daca asta se mai poate numi om, poate ”om politic”.