Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Echipa de fotbal FC Metz a anunțat pe site-ul oficial că Tahirys Dos Santos (19 ani – jucător al formației franceze) a suferit arsuri grave în urma incendiului devastator de la Crans-Montana.
În vârstă de 19 ani, Tahirys a suferit arsuri grave în noaptea de Revelion el fiind implicat în incediul devastator de la Crans-Montana, din Elveția.
Gruparea din Ligue 1 transmite că fotbalistul a fost transferat în Germania pentru a fi îngrijit, informează rmcsport.bfmtv.com.
Clubul și-a exprimat „durerea” pentru cele întâmplate și a anunțat că este în contact cu familia jucătorului său.
„Profund afectați de această veste, conducerea, jucătorii, antrenorii și angajații clubului sunt șocați și își unesc gândurile pentru a le adresa lui Tahirys, în aceste momente în care el se luptă cu suferința”, scrie clubul din Metz.
FC Metz precizează că lucrează „în colaborare cu autoritățile medicale, pentru a permite repatrierea lui Tahirys la spitalul Mercy, aproape de casa lui”.
Cel puțin 40 de persoane au murit și 115 au fost rănite într-un incendiu devastator izbucnit în timpul unei petreceri de Revelion în barul Le Constellation din stațiunea elvețiană Crans-Montana, dezastrul fiind comparat cu scene dintr-un film de groază. Majoritatea victimelor sunt tineri, dar identificarea cadavrelor va dura cel puțin câteva zile.
În ceea ce privește tânărul jucător, FC Metz cere „respectarea vieții sale private” și precizează că va da vești „în cazul unei evoluții semnificative a stării sale de sănătate”.
Le #FCMetz a la douleur d’annoncer que Tahirys Dos Santos, joueur stagiaire du club, a été blessé lors de l’incendie survenu à Crans-Montana.
L’ensemble du club unit ses pensées pour les adresser à Tahirys, dans ces heures où il combat la souffrance.
— FC Metz ☨ (@FCMetz) January 1, 2026