G4Media.ro

Traficul pe centura ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe se va deschide în…

sursa foto: Captură video

Traficul pe centura ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe se va deschide în luna august, la doi ani de la începutul construcțiilor

Traficul rutier pe centura ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe, a cărei construcţie a început în urmă cu aproximativ doi ani, se va deschide în luna august, au anunţat, marţi, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRPD) Braşov, transmite Agerpres.

Potrivit acestora, stadiul lucrărilor a ajuns la 65%, iar activitatea e concentrată în zona celor trei pasaje şi a celor două sensuri giratorii aflate la capetele drumului.

„Se lucrează intens pe Varianta de Ocolire Sfântu Gheorghe. Stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 65% şi procentele vor creşte rapid în perioada imediat următoare, când structurile mari de pe traseu vor intra în fazele finale de construcţie. În zona celor trei pasaje se concentrează acum şi echipele de muncitori, pe primul dintre ele fiind în plină execuţie placa de suprabetonare. Alte puncte de interes sunt şi cele două sensuri giratorii aflate la capetele Variantei, acolo unde sunt instituite şi restricţii pentru cei care circulă pe DN 12. Şantierul se află în linie dreaptă pentru deschiderea traficului în luna august a acestui an”, au precizat reprezentanţii DRDP Braşov.

Viitoarea centură va avea o lungime de 11,56 kilometri, cu câte o bandă în lăţime de 3,50 metri pe fiecare sens de mers, 4 intersecţii giratorii şi trei pasaje peste calea ferată şi peste Râul Olt. Aceasta se va desprinde din DN 12, Braşov-Bacău, înainte de localitatea Coşeni şi va reintra pe acest drum în partea de nord a municipiului, la ieşirea spre Miercurea Ciuc, după ce va ocoli localităţile Chilieni, Coşeni şi Sfântu Gheorghe.

Investiţia se cifrează la aproximativ 300 de milioane de lei şi este finanţată din fonduri europene prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat recent că, în oraş, intră lunar peste 500.000 de maşini, iar viitoarea şosea de centură va devia circa 20% din trafic.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...