G4Media.ro

UPDATE Testele celor doi copii din Neamț și Bacău sunt negative/ Toate…

UPDATE Testele celor doi copii din Neamț și Bacău sunt negative/ Toate investigațiile făcute suspecților de coronavirus la Spitalul ”Victor Babeș” din Timișoara sunt negative

UPDATE ora 17:30 Testele realizate pentru cei doi copii din Neamț și Bacău, la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, au ieșit negative.

Analizele efectuate în laboratorul Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara pentru toţi cei 11 suspecţi de coronavirus sunt negative, a declarat duminică managerul spitalului, dr. Voichiţa Lăzureanu, într-o conferinţă de presă, transmite Agerpres.ro.

Potrivit acesteia, este vorba despre cinci pasageri şi patru însoţitoare de bord care au călătorit în aceeaşi aeronavă cu femeia diagnosticată cu COVID-19, care a ajuns la Timişoara de la Bergamo, precum şi despre alte două femei care au intrat în ţară sâmbătă, din Italia, şi care erau suspectate de coronavirus.

„Au fost făcute analize pentru coronavirus în cazul a cinci pasageri şi patru însoţitoare de bord care au călătorit în cursa de Bergamo împreună cu femeia de 38 de ani, diagnosticată cu COVID-19. Acestea sunt izolate la domiciliu, în continuare, iar peste 14 zile vor fi testate din nou. De asemenea, sunt negative şi testele celor două femei din Timişoara care au fost internate sâmbătă cu suspiciunea de coronavirus (care au viroze respiratorii, n.r.)”, a afirmat Voichiţa Lăzureanu.

Potrivit acesteia, pacienta internată cu infecţie cu coronavirus este într-o stare foarte bună, afebrilă şi mai tuşeşte uşor. În zilele următoare ea va fi testată din nou, iar în cazul în care două probe succesive vor fi negative, pacienta va fi externată.

Direcţia de Sănătate Publică Timiş a anunţat că situaţia la zi indică 394 de persoane în autoizolare la domiciliu, niciun caz de carantinare şi cazul confirmat de COVID-19.

sursa foto: Spitalul ”Victor Babeș”, Timișoara

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează