Home » Articole » Tim Walz a acceptat nominalizarea Partidului Democrat pentru funcţia de vicepreşedinte: „Este onoarea vieţii mele”

Tim Walz a acceptat nominalizarea Partidului Democrat pentru funcţia de vicepreşedinte: „Este onoarea vieţii mele”

Tim Walz a acceptat nominalizarea Partidului Democrat pentru funcţia de vicepreşedinte: "Este onoarea vieţii mele"
Photo by SAUL LOEB / AFP
Ascultă articolul

Tim Walz, ales de Kamala Harris pentru funcţia de vicepreşedinte dacă va câştiga alegerile prezidenţiale din noiembrie, a acceptat oficial joi nominalizarea Partidului Democrat, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Este onoarea vieţii mele să accept nominalizarea”, a declarat el în prezenţa delegaţilor reuniţi la Chicago în cadrul Convenţiei Partidului Democrat.

- articolul continuă mai jos -

Politicianul democrat din Minnesota a fost propulsat în prim-plan după retragerea preşedintelui Joe Biden din cursa pentru Casa Albă şi intrarea în scenă a vicepreşedintei Kamala Harris, una din cele mai mari răsturnări din istoria politică americană.

În vârstă de 60 de ani, el a acceptat la începutul lunii august să devină mâna dreaptă a vicepreşedintei SUA şi, de atunci, a călătorit prin ţară alături de ea.

Tim Walz, un fost profesor de geografie care a crescut în statul rural Nebraska, este o alegere care ar trebui să îi liniştească pe alegătorii mai moderaţi ai partidului, care ar fi putut să o considere prea progresistă pe Kamala Harris.

Democraţii îi laudă, de asemenea, lui Walz palmaresul în protejarea dreptului la avort, una din temele majore înaintea alegerilor prezidenţiale din 5 noiembrie.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole