Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un bărbat din județul Timiș și fiul lui au fost prinși la volan fără permise de conducere, fiind reținuți, anunță Opinia Timișoarei.
Primul oprit de polițiști a fost tatăl, în vârstă de 55 de ani. A fost tras pe dreapta pe șoseaua care leagă Timișoara de Lugoj, marți dimineață la ora 6:40. În urmă verificărilor, polițiștii au aflat că omul avea dreptul de a conduce suspendat, astfel că l-au reținut pentru 24 de ore și l-au dus în arestul IPJ Timiș.
Tot marți, însă după-amiază, fiul bărbatului, un tânăr în vârstă de 29 de ani, era chemat la audieri într-un dosar în care era cercetat tot pentru conducere fără permis. Acesta s-a prezentat la poliție, însă la plecare s-a urcat la volan și a plecat către casă. Oamenii legii l-au oprit însă în trafic și l-au reținut pentru 24 de ore și l-au dus în arestul IPJ Caraș-Severin, cel din Timiș fiind plin.