Home » Articole » Ţările europene şi NATO se reunesc marți la Paris pentru discuţii privind securitatea în Ucraina / Europa se străduieşte să îşi consolideze apărarea şi să se elibereze de dependenţa de SUA

Ţările europene şi NATO se reunesc marți la Paris pentru discuţii privind securitatea în Ucraina / Europa se străduieşte să îşi consolideze apărarea şi să se elibereze de dependenţa de SUA

Ţările europene şi NATO se reunesc marți la Paris pentru discuţii privind securitatea în Ucraina / Europa se străduieşte să îşi consolideze apărarea şi să se elibereze de dependenţa de SUA
Sursa foto: Photo 80551435 © M-sur | Dreamstime.com
Ascultă articolul

Liderii militari şi NATO din 30 de ţări se reunesc marţi la Paris pentru a discuta despre garanţiile de securitate pentru Ucraina post-truce. Reuniunea se aliniază eforturilor de a consolida apărarea Europei şi de a reduce dependenţa de SUA, în contextul schimbării alianţelor sub administraţia preşedintelui Trump, potrivit France24, transmite News.ro.

- articolul continuă mai jos -

Şefii militari din 30 de ţări europene şi NATO care doresc să contribuie la garantarea securităţii Ucrainei după un eventual armistiţiu negociat cu Rusia se vor întâlni marţi la Paris. La mai bine de trei ani de când Rusia a invadat Ucraina vecină, Europa se străduieşte să îşi consolideze apărarea şi să se elibereze de dependenţa de Statele Unite. Măsurile vin în contextul în care preşedintele american Donald Trump răstoarnă alianţa transatlantică şi încearcă să se apropie de Moscova.

Trump a reluat comunicarea cu omologul său rus Vladimir Putin şi l-a criticat pe preşedintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, stârnind temeri la Kiev şi printre aliaţii europeni că liderul american ar putea încerca să forţeze Ucraina să accepte o înţelegere favorabilă Rusiei. Trump a suspendat, de asemenea, ajutorul militar şi schimbul de informaţii cu Kievul. Ucraina ar urma să propună marţi, în cadrul discuţiilor cu oficialii americani din Arabia Saudită, o încetare a focului aerian şi naval cu Rusia, potrivit unui oficial ucrainean.

Reuniunea de la Paris a şefilor de stat major din 30 de ţări europene şi NATO – inclusiv Marea Britanie şi Turcia – va avea loc în aceeaşi zi, a declarat armata franceză. Preşedintele Emmanuel Macron se va adresa reuniunii, despre care a spus că se desfăşoară în strânsă coordonare cu comandamentul militar al NATO.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole