Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ţările din G7 au ajuns vineri la un acord privind stoparea finanţării internaţionale pentru construcţia de centrale electrice pe bază de cărbune care emit carbon, până la finalul anului, şi pentru îndeplinirea obiectivului global de combatere a schimbărilor climatice, transmite Reuters.
G7 reprezintă economiile cele mai dezvoltate: SUA, Japonia, Germania, Franţa, Marea Britanie, Canada şi Italia.
Oprirea finanţării combustibililor fosili este văzută ca un pas major spre limitarea creşterii temperaturii pe plan global.
Faptul că Japonia va renunţa la finanţarea internaţională a proiectelor miniere într-un timp atât de scurt va face ca alte ţări, cum ar fi China, să fie din ce în ce mai izolate şi să se confrunte cu mai multe presiuni pentru a stopa finanţarea. China consumă aproximativ jumătate din cărbunele mondial şi este considerată cel mai mare emiţător global de gaze cu efect de seră.
Într-un comunicat, statele din G7 plus Uniunea Europeană susţin că „investiţiile internaţionale în cărbune trebuie oprite acum”.
„Ne angajăm să luăm măsuri concrete spre renunţarea absolută la un nou sprijin guvernamental direct pentru centralele termice de cărbune până la finalul lui 2021, inclusiv prin asistenţa oficială pentru dezvoltare, finanţarea exporturilor, investiţii, şi sprijinirea promovării comerţului”, se arată în comunicat.
De asemenea, ţările G7 au fost de acord să lucreze cu alţi parteneri globali pentru a accelera dezvoltarea vehiculelor cu emisii zero.
sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Pexels
Dec 2020
As of 2020, 350 coal-fired power plants are under construction. They include seven in South Korea, 13 in Japan, 52 in India, and 184 in China with the rest underway in other parts of the world.
China is also building and financing hundreds of other coal-fired power plants in countries such as Turkey, Vietnam, Indonesia, Philippines, Egypt, and Bangladesh
energynow[.]ca/2020/12/commentary-china-is-building-184-coal-plants-guess-what-that-will-do-to-carbon-emissions-mark-milke-and-ven-venkatachalam/
Pe chineji nu-i doare de altii. Nu pot sa-i sanctioneze fiindca si ei pot sa stranga robinetul la exporturile de care chiar are nevoie Vestul, gen metale si minereuri rare ca litiul. China o sa tot polueze si o sa devina din ce in ce ma puternica, in timp ce ceilalti o sa devina din ce in ce mai slabi. Uite aici stire de azi de pe g4media: https://www.g4media.ro/china-va-ajunge-la-cinci-milioane-de-milionari-pana-in-2025-dublu-fata-de-prezent-estimeaza-hsbc.html
Pai chinezoii o sa producă „eftin” pe cărbune și gaz rusesc. Cat despre noi, o sa avem și noi ceva de câștigat, câteva containere de deșeuri mai „ecologice”.