Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O tânără de 29 de ani a fost reținută vineri de polițiști, după ce cu o zi înainte a provocat un accident pe o stradă din Sibiu. În urma testărilor s-a stabilit că avea o alcoolemie de peste 2g/l în sânge, transmite MEDIAFAX.
IPJ Sibiu a anunțat sâmbătă că tânăra de 29 de ani care a provocat joi un accident pe strada Henri Coandă din Sibiu a fost reținută.
„În urma analizelor efectuate pentru stabilirea nivelului alcoolemiei în sânge, s-a stabilit că în momentul producerii accidentului rutier, tânăra avea o îmbibație alcoolică de peste 2,00 g/l alcool în sânge”, susțin polițiștii.
Tânăra a fost reținută pentru 24 de ore și va fi prezentată parchetului în vederea stabilirii unei măsuri preventive.
Cercetările în acest caz continuă în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducerea sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.
Accidentul a avut loc joi.
Din primele cercetări a reieșit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Henri Coandă, tânăra a pierdut controlul asupra direcției și a intrat într-un alt vehicul, condus de un bărbat în vârstă de 45 de ani, care se deplasa pe sensul opus de circulație.
Bărbatul de 45 de ani, precum și două pasagere din autoturismul condus de acesta, respectiv două fete de 12 și 16 ani, au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Bine ca tinerii sau lasat de droguri si s-au apacut de baut!
In alta ordine de idei, doar 30% din accidentele rutiere soldate cu daune si victime sunt datorate conducatorilor sub influenta alcoolui, deci restul de 70% sunt treji, dar insuficient pregatiti/talentati/calmi.