Home » Articole » Talibanii afirmă că au discutat cu SUA despre un schimb de prizonieri

Talibanii afirmă că au discutat cu SUA despre un schimb de prizonieri

Talibanii afirmă că au discutat cu SUA despre un schimb de prizonieri
Sursa foto: Wakil Kohsar / AFP
Ascultă articolul

Doi americani sunt deţinuţi în Afganistan, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al guvernului taliban de la Kabul, care a precizat că s-a discutat cu autorităţile americane despre un ”schimb” pentru afganii încarceraţi în centrul de detenţie american de la Guantanamo, informează AFP, transmite Agerpres.

”Ar urma să-i putem elibera pe cetăţenii noştri în schimb, întrucât cetăţenii americani sunt importanţi pentru Statele Unite, aşa cum şi afganii sunt importanţi pentru noi”, a declarat purtătorul de cuvânt taliban Zabihullah Mujahid într-o conferinţă de presă.

- articolul continuă mai jos -

Discuţii despre un schimb de prizonieri au avut loc cu reprezentanţi ai Washingtonului în timpul unei reuniuni organizate recent de ONU în Qatar.

Conferinţa internaţională din Qatar, ce a reunit reprezentanţi ai ONU, autorităţi talibane şi emisari speciali în Afganistan, s-a încheiat luni.

”Doi cetăţeni americani sunt întemniţaţi în Afganistan”, a detaliat purtătorul de cuvânt, adăugând că prizonieri afgani se află în detenţie în SUA, în special în centrul de maximă securitate de la Guantanamo, în insula Cuba.

”Am discutat deja despre eliberarea lor cu Statele Unite. Condiţiile Afganistanului ar trebui să fie acceptate”, a declarat el.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole