Cinci pacienţi greci, răniţi în accidentul de la Pasajul Unirii, vor fi externaţi duminică din Spitalul Bagdasar Arseni, au anunţat reprezentanţii unităţii medicale. Conform acestora, cei cinci pacienţi greci au fost internaţi la Chirurgie generală cu contuzii. Ceilalţi patru, aflaţi la Neurochirurgie, rămân în supraveghere, dar sunt stabili, conştienţi, fără probleme deosebite, precizează reprezentanţii Spitalului […]
Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni a deschis, duminică dimineaţa, un nou compartiment ATI cu 15 paturi pentru pacienţii pozitivi sau suspecţi de COVID-19, după ce în cursul nopţii a crescut numărul persoanelor care s-au prezentat la Unitatea de primiri urgenţe a unităţii sanitare. „Sub presiunea prezentărilor în UPU în cursul nopţii trecute, Spitalul Clinic de […]
Ministerul Sănătății a anunțat, luni seară, 3 paturi noi pentru mari arși la Spitalul de Urgență ”Bagdasar-Arseni”. Conform unui comunicat transmis de instituție, Vlad Voiculescu a aprobat înființarea Unității Funcționale pentru Arși din cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” din București. Aprobarea vine ca urmare a solicitării unității sanitare de modificare a structurii, în sensul […]