onu

Cel puţin 613 de persoane ucise lângă centrele de distribuţie a ajutoarelor şi convoaiele umanitare din Gaza (ONU)

04 iul.
Oficiul Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR) a declarat vineri că a înregistrat un număr de cel puţin 613 persoane ucise atât la punctele de distribuţie a ajutoarelor administrate de Fundaţia Umanitară din Gaza (GHF), susţinută de SUA şi Israel, cât şi în apropierea convoaielor umanitare administrate de alte grupuri de ajutor, […]
Cel puţin 613 de persoane ucise lângă centrele de distribuţie a ajutoarelor şi convoaiele umanitare din Gaza (ONU)

UNICEF – Numărul copiilor ucişi sau răniţi în Ucraina s-a triplat în ultimele trei luni

04 iul.
Numărul verificat al copiilor ucişi sau răniţi în Ucraina între 1 martie şi 31 mai 2025 a crescut cu peste 200% faţă de trimestrul anterior, potrivit datelor Misiunii ONU de monitorizare a drepturilor omului în Ucraina. Acelaşi raport mai atrage atenţia asupra folosirii copiilor, prin influenţa online, pentru desfăşurarea de activităţi în Ucraina, cum ar […]
UNICEF - Numărul copiilor ucişi sau răniţi în Ucraina s-a triplat în ultimele trei luni

Şase persoane acuzate de vrăjitorie în Burundi, ucise prin linşare sau arse de vii de către o miliţie

02 iul.
Şase persoane acuzate de vrăjitorie de către comunitatea lor au fost arse de vii luni, lapidate sau bătute de către o miliţie locală, în provincia burundeză Bujumbura, declară miercuri un oficial local AFP, transmite News.ro. Această sursă şi martori au acuzat Imbonerakure – numele membrilor unei puternice mişcări de tineret din partidul aflat la putere, catalogată […]
Şase persoane acuzate de vrăjitorie în Burundi, ucise prin linşare sau arse de vii de către o miliţie

Estonia şi Lituania notifică ONU cu privire la retragerea din tratatul minelor antipersonal / Retragerea intră în vigoare la şase luni de la notificare

28 iun.
Estonia şi Lituania anunţă că au notificat în mod oficial ONU cu privire la faptul că se retrag din Convenţia privind interzicerea minelor antipersonal, cu scopul de a-şi consolida apărarea în urma agresiunii ruse în Ucraina, relatează agenția de știri AFP, citată de News.ro. Parlamentele celor trei ţări baltice, Lituania, Letonia şi Estonia, şi al […]
Estonia şi Lituania notifică ONU cu privire la retragerea din tratatul minelor antipersonal / Retragerea intră în vigoare la şase luni de la notificare

Spania denunţă războiul din Fâşia Gaza drept un ”genocid”

27 iun.
În Fâşia Gaza, unde armata israeliană a ucis joi 63 de persoane potrivit Apărării Civile, are loc un ”genocid”, denunţă premierul spaniol Pedro Sanchez, relatează agenția de știri AFP, citată de News.ro. După peste 20 de luni de război devastator, populaţia Fâşiei Gaza se află la marginea prăpastiei foametei, trage un semnal de alarmă ONU. […]
Spania denunţă războiul din Fâşia Gaza drept un ”genocid”

Australia şi Noua Zeelandă sunt cei mai mari consumatori de cocaină din lume, potrivit ONU

27 iun.
Australia şi Noua Zeelandă sunt ţările cu cel mai mare consum de cocaină pe cap de locuitor din lume, conform datelor publicate joi într-un raport al Biroului ONU pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC), informează agenția de știri EFE, citată de Agerpres. Un procent de 3% din persoanele cu vârste cuprinse între 15 şi 64 de […]
Australia şi Noua Zeelandă sunt cei mai mari consumatori de cocaină din lume, potrivit ONU

Peste 300 de milioane de oameni consumă droguri la nivel mondial, adică 6% din populaţia adultă, arată un raport ONU

26 iun.
Consumul global de droguri a crescut în ultimul deceniu şi a ajuns la 316 milioane de persoane în 2023, reprezentând 6% din populaţia cu vârsta cuprinsă între 15 şi 65 de ani, faţă de 5,2% în 2013, subliniază „Raportul mondial privind drogurile 2025” al Oficiului ONU pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC), dat joi publicităţii la […]
Peste 300 de milioane de oameni consumă droguri la nivel mondial, adică 6% din populaţia adultă, arată un  raport ONU

Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit de urgență pe tema Iranului / Rusia şi China fac presiuni pentru un armistiţiu / ”O cotitură periculoasă”, spune secretarul general Guterres

23 iun.
Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit duminică pentru a discuta despre atacurile SUA asupra instalaţiilor nucleare iraniene, în timp ce Rusia, China şi Pakistan au propus ca organismul format din 15 membri să adopte o rezoluţie care să solicite încetarea imediată şi necondiţionată a focului în Orientul Mijlociu, relatează Reuters, citată de News.ro. „Bombardarea […]
Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit de urgență pe tema Iranului / Rusia şi China fac presiuni pentru un armistiţiu / ”O cotitură periculoasă”, spune secretarul general Guterres

ONU cere un armistițiu imediat în Gaza și presiune asupra Israelului, după veto-ul SUA în Consiliul de Securitate

13 iun.
În urma vetoului SUA în Consiliul de Securitate, Adunarea Generală a ONU a cerut joi un armistiţiu imediat în Gaza şi luarea „tuturor măsurilor necesare” pentru a face presiune asupra Israelului, relatează AFP. Rezoluţia a fost adoptată cu 149 de voturi pentru, 12 împotrivă (între care Israel şi Statele Unite) şi 19 abţineri. Atacurile armatei […]
ONU cere un armistițiu imediat în Gaza și presiune asupra Israelului, după veto-ul SUA în Consiliul de Securitate

Fundaţia Umanitară din Gaza, susţinută de SUA şi Israel, anunţă că cel puţin cinci membri palestinieni ai organizaţiei au fost ucişi într-un atac Hamas asupra unui autobuz în care se aflau 20 de palestinieni

12 iun.
Fundaţia Umanitară din Gaza (GHF), susţinută de Statele Unite şi Israel, dar criticată de ONG-uri, anunţă că cel puţin cinci dintre angajaţii săi palestinieni au fost ucişi, iar alţi au fost răniţi într-un atac al mişcării islamiste palestiniene Hamas, relatează AFP, citată de News.ro. ”În această (miercuri) seară, către ora (locală) 22.00 (şi ora României), […]
Fundaţia Umanitară din Gaza, susţinută de SUA şi Israel, anunţă că cel puţin cinci membri palestinieni ai organizaţiei au fost ucişi într-un atac Hamas asupra unui autobuz în care se aflau 20 de palestinieni

Trump trebuie să-i spună lui Netanyahu ”ajunge!”, cere fostul premier israelian Ehud Olmert, care-l acuză pe vechiul său rival de ”crimă” ”în interes personal” în războiul din Fâşia Gaza şi pledează în favoarea soluţiei cu două state

10 iun.
Preşedintele american Donald Trump ar trebui să-i spună lui Benjamin Nentanyahu ”ajunge!”, cere fostul premier israelian Ehud Olmert, care denunţă o continuare ”criminală” a Războiului din Fâşia Gaza în ”interes personal” şi care pledează în favoarea unei soluţii ci două state a conflictului israeliano-palestinian, singura garanţie a unei păci durabile în opinia sa, relatează agenția […]
Trump trebuie să-i spună lui Netanyahu ”ajunge!”, cere fostul premier israelian Ehud Olmert, care-l acuză pe vechiul său rival de ”crimă” ”în interes personal” în războiul din Fâşia Gaza şi pledează în favoarea soluţiei cu două state

Agenție ONU: Emisiile indirecte de carbon ale giganţilor tehnologici au crescut cu 150% în trei ani, pe fondul expansiunii AI

06 iun.
Emisiile indirecte de carbon generate de operaţiunile a patru dintre cele mai mari companii tehnologice axate pe inteligenţă artificială, Amazon, Microsoft, Alphabet şi Meta, au crescut în medie cu 150% între 2020 şi 2023, pe măsură ce acestea au fost nevoite să consume mai multă energie pentru centrele de date, potrivit unui raport al Uniunii […]
Agenție ONU: Emisiile indirecte de carbon ale giganţilor tehnologici au crescut cu 150% în trei ani, pe fondul expansiunii AI

Pacificul de Sud-Vest, afectat de valuri de căldură marină fără precedent în 2024 (ONU)

05 iun.
Valurile de căldură fără precedent din Pacificul de Sud-Vest au afectat în 2024 peste 10% din suprafaţa oceanică globală, deteriorând recifele de corali şi punând în pericol ultimul gheţar tropical din regiune, a anunţat joi Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), informează agenția de știri Reuters, citată de Agerpres. În 2024, temperaturile medii din această regiune – […]
Pacificul de Sud-Vest, afectat de valuri de căldură marină fără precedent în 2024 (ONU)

Fundaţia Umanitară din Gaza, susţinută de SUA şi Israel, îl numeşte la conducerea sa pe pastorul evanghelist republican de dreapta Johnnie Moore, un fost consilier în probleme religioase al lui Donald Trump

04 iun.
Fundaţia Umanitară din Gaza (GHF), o organizaţia umanitară nouă susţinută de către Statele Unite şi Israel, a anunţat marţi că l-a numit la conducerea sa pe pastorul evanghelist republican de dreapta Johnnie Moore, în vârstă de 41 de ani – care i-a fost consilier în probleme religioase lui Donald Trump -, după ce zeci de […]
Fundaţia Umanitară din Gaza, susţinută de SUA şi Israel, îl numeşte la conducerea sa pe pastorul evanghelist republican de dreapta Johnnie Moore, un fost consilier în probleme religioase al lui Donald Trump

Patru milioane de persoane au fugit din Sudan de la începutul războiului (ONU)

03 iun.
Patru milioane de persoane au fugit din Sudan de la izbucnirea războiului dintre forţele armate sudaneze şi paramilitarii Forţelor de Sprijin Rapid (RSF), pe 15 aprilie 2023, a declarat marţi ONU, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres. „Este o etapă devastatoare în cea mai gravă criză privind stramutarea populaţiei la nivel mondial”, a […]
Patru milioane de persoane au fugit din Sudan de la începutul războiului (ONU)

ONU cere o anchetă independentă după uciderea a cel puţin 31 de persoane la centrul umanitar de la Rafah

02 iun.
Secretarul general al ONU Antonio Guterres se declară luni ”îngrozit” de uciderea prin împuşcare, duminică, a cel puţin 31 de persoane de către militari israelieni la un centru de distribuire de ajutor umanitar de la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, şi cere deschiderea unei anchete independente, relatează AFP, citată de News.ro. Apărarea Civilă palestiniană acuză […]
ONU cere o anchetă independentă după uciderea a cel puţin 31 de persoane la centrul umanitar de la Rafah

Putin ar trebui să accepte o încetare a focului în Ucraina, cer reprezentanții SUA la ONU

30 mai
SUA au declarat joi în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite că propunerea lor de încetare a focului în Ucraina este „cel mai bun rezultat posibil pentru Rusia”, iar preşedintele rus Vladimir Putin ar trebui să accepte această ofertă, relatează vineri agenția de știri Reuters, citată de Agerpres. Statele Unite vor ca Rusia să accepte […]
Putin ar trebui să accepte o încetare a focului în Ucraina, cer reprezentanții SUA la ONU

Secretarul general al ONU Antonio Guterres evocă „poate cea mai crudă perioadă” a Războiului din Fâşia Gaza / ONU a preluat de luni 115 camioane, ”un strop de ajutor, în timp ce este necesar un potop”. ”Cote” de ajutor. 80% din Fâşia Gaza, interzisă populaţiei

23 mai 1
Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP, conform News.ro. După peste două luni şi jumătate de blocadă, ”în sfârşit, ajutor umanitar intră cu pipeta”, însă […]
Secretarul general al ONU Antonio Guterres evocă „poate cea mai crudă perioadă” a Războiului din Fâşia Gaza / ONU a preluat de luni 115 camioane, ”un strop de ajutor, în timp ce este necesar un potop”. ”Cote” de ajutor. 80% din Fâşia Gaza, interzisă populaţiei

Ucraina acuză Rusia, la începutul unui vast schimb de prizonieri, care urmează să continue în zilele următoare, de faptul că a executat 270 de prizonieri de la începutul războiului, în 2022

23 mai
Parchetul General al Ucrainei acuză vineri armata rusă de faptul că a executat aproximativ 270 de prizonieri de război ucraineni de la începutul invaziei ruse, în februarie 2022, şi dă asigurări că acesta este rezultatul ”directivelor” oficialilor ruşi,. relatează AFP, conform News.ro. Kievul face aceste acuzaţii în timp ce Rusia şi Ucraina au început vineri […]
Ucraina acuză Rusia, la începutul unui vast schimb de prizonieri, care urmează să continue în zilele următoare, de faptul că a executat 270 de prizonieri de la începutul războiului, în 2022

Justiţia britanică dă undă verde unui acord de restituire de către Regatul Unit a arhipelagului Chagos Insulei Mauritius

22 mai
Justiţia britanică a dat undă verde joi semnării acordului de restituire de către Regatul Unit a arhipelagului Chagos, situat la Oceanul Indian, Insulei Mauritius, după un litigiu de peste o jumătate de secol şi după ce a respins un recurs de ultim moment formulat de către două membre aie comunităţii Chagos, relatează AFP, conform News.ro. […]
Justiţia britanică dă undă verde unui acord de restituire de către Regatul Unit a arhipelagului Chagos Insulei Mauritius

Agenţia ONU pentru refugiaţi avertizează Germania după decizia guvernului de a înăspri controlul la frontiere şi de a respinge solicitanţii de azil la graniţele ţării

13 mai
Agenţia ONU pentru refugiaţi, UNHCR, şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la decizia autorităţilor germane de a întări controalele la frontieră şi de a respinge solicitanţii de azil la graniţele ţării, informează marţi agenția de știri dpa. Reprezentanta UNHCR în Germania, Katharina Thote, a declarat pentru dpa că agenţia ONU este îngrijorată de decizia guvernului german […]
Agenţia ONU pentru refugiaţi avertizează Germania după decizia guvernului de a înăspri controlul la frontiere şi de a respinge solicitanţii de azil la graniţele ţării