octombrie

METEO Temperaturi peste cele obişnuite în această perioadă, până aproape de sfârşitul lunii noiembrie

28 oct.
Temperaturile se vor situa peste valorile obişnuite în această perioadă, până aproape de sfârşitul lunii noiembrie, în întreaga ţară, anunţă marţi meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru intervalul 27 octombrie – 24 noiembrie, transmite News.ro. Săptămâna 27.10.2025 – 03.11.2025 – Valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în […]
METEO Temperaturi peste cele obişnuite în această perioadă, până aproape de sfârşitul lunii noiembrie

În 20 de ore, în București s-a acumulat peste 96% din cantitatea medie de precipitaţii pe luna octombrie / Sistemul de canalizare, tranzitat de un debit comparabil cu al Prutului – Apa Nova

08 oct.
Compania Apa Nova a anunţă că, în decurs de 20 de ore, începând de marţi dimineaţă, ca urmare a precipitaţiilor abundente, în Bucureşti, s-a cumulat peste 96 % din cantitatea medie de precipitaţii aferentă lunii octombrie, iar debitul maxim care a tranzitat sistemul de canalizare este comparabil cu cel al Prutului. În contextul codului roşu […]
În 20 de ore, în București s-a acumulat peste 96% din cantitatea medie de precipitaţii pe luna octombrie / Sistemul de canalizare, tranzitat de un debit comparabil cu al Prutului - Apa Nova

Temperaturi peste cele obişnuite, atât în luna septembrie, cât şi în prima săptămână din octombrie

05 sept.
Temperaturile vor fi peste cele obişnuite, atât în luna septembrie, cât şi în prima săptămână din octombrie, la nivelul întregii ţări, indică prognoza pe patru săptămâni făcută publică vineri de meteorologi. Cantittăţile de precipitaţii vor fi deficitare în cea mai mare parte a intervalului, transmite News.ro.  Săptămâna 08.09.2025 – 15.09.2025 Valorile termice vor fi mai […]
Temperaturi peste cele obişnuite, atât în luna septembrie, cât şi în prima săptămână din octombrie

Temperaturile vor scădea, săptămâna viitoare, sub cele obișnuite pentru noiembrie, anunță meteorologii

29 oct.
Temperaturile vor fi peste cele normale, în această săptămână, în cea mai mare parte a ţări, anunţă marţi meteorologii, care precizează însă vă vor urma două săptămâni cu temperaturi mai scăzute decât cele obişnuite, în toate regiunile, transmite News.ro. Săptămâna 28.10.2024 – 04.11.2024 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână […]
Temperaturile vor scădea, săptămâna viitoare, sub cele obișnuite pentru noiembrie, anunță meteorologii

ANM – Luna octombrie debutează cu o săptămână cu temperaturi mai coborâte decât cele obişnuite, urmată de două săptămâni cu temperaturi uşor mai ridicate decât cele normale în această perioadă

27 sept.
Luna octombrie debutează cu o săptămână cu temperaturi mai coborâte decât cele obişnuite şi cu precipitaţii abundente, în mai multe regiuni, urmată de două săptămâni cu temperaturi uşor mai ridicate decât cele normale în această perioadă, indică prognoza făcută publică vineri, de ANM, transmite News.ro. În săptămâna 30.09.2024 – 07.10.2024, valorile termice vor fi uşor […]
ANM - Luna octombrie debutează cu o săptămână cu temperaturi mai coborâte decât cele obişnuite, urmată de două săptămâni cu temperaturi uşor mai ridicate decât cele normale în această perioadă

Meteorologii anunţă că şi în luna octombrie temperaturile vor fi peste cele obişnuite

24 sept.
Temperaturile se vor situa peste cele obişnuite şi în luna octomb rie, anunţă marţi meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru intervalul 23 septembrie – 21 octombrie. În prima săptămână din octombrie, cantităţile de precipitaţii se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână în regiunile vestice, în timp ce în restul teritoriului vor […]
Meteorologii anunţă că şi în luna octombrie temperaturile vor fi peste cele obişnuite

Prognoza meteo pentru toamnă: Temperaturi ușor mai ridicate decât cele normal, săptămâna viitoare va fi ploioasă

06 sept.
Temperaturile vor fi uşor mai ridicate decât cele normal în cea mai mare parte a ţării, în următoarea perioadă, inclusiv în prima săptămână din octombrie, anunţă vineri meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru intervalul 9 septembrie – 7 octombrie. Săptămâna 9 – 16 septembrie va fi ploioasă în întreaga ţară, dar mai ales în […]
Prognoza meteo pentru toamnă: Temperaturi ușor mai ridicate decât cele normal, săptămâna viitoare va fi ploioasă

Temperaturi mai mici decât cele specifice până la sfârşitul lunii octombrie, anunță meteorologii

13 oct. 3
Temperaturile vor fi mai mici decât cele specifice perioadei până la sfârşitul lunii octombrie, după care, până la jumătatea lui noiembrie, se vor situa în jurul valorilor normale, rezultă din prognoza pe patru săptămâni făcută publică vineri de ANM, transmite News.ro. Săptămâna 16.10.2023 – 23.10.2023 TEMPERATURA AERULUI – Valorile termice vor fi mai coborâte decât […]
Temperaturi mai mici decât cele specifice până la sfârşitul lunii octombrie, anunță meteorologii

Temperaturi mai ridicate decât cele normale până la finalul lui octombrie, anunță meteorologii

22 sept.
Meteorologii estimează că temperaturile vor rămâne mai ridicate decât ar fi normal în această perioadă până spre finalul lunii octombrie. Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare, în următoarele două săptămâni, ulterior acestea urmând să se apropie de valorile normale perioadei, transmite News.ro. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate […]
Temperaturi mai ridicate decât cele normale până la finalul lui octombrie, anunță meteorologii

METEO Temperaturi mai ridicate decât cele normale până la jumătatea lunii octombrie

15 sept.
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale, până la jumătatea lunii octombrie, conform prognozei pe patru săptămâni făcută publică vineri de meteorologi, transmite News.ro. Săptămâna 18.09.2023 – 25.09.2023 – Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în extremitatea de nord-est şi de […]
METEO Temperaturi mai ridicate decât cele normale până la jumătatea lunii octombrie

Temperaturi mai ridicate faţă de cele normale și în prima săptămână din octombrie, anunță meteorologii

08 sept.
Meteorologii estimează că temperaturile medii vor rămâne mai ridicate faţă de cele normale pentru această perioadă, cel puţin până în prima săptămână a lunii octombrie. Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare pe parcursul lunii septembrie, urmând să devină apropiate de cele normale la începutul lunii viitoare, transmite News.ro. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), estimările […]
Temperaturi mai ridicate faţă de cele normale și în prima săptămână din octombrie, anunță meteorologii

Tinerii se mai pot înscrie până mâine, 31 ianuarie, pentru stagii plătite în direcțiile, instituțiile și agențiile UE (Blue Book)/ Stagiile durează 5 luni și încep în octombrie

30 ian. 1
Înregistrările pentru stagii la Comisia Europeană începând cu octombrie 2023 se apropie de final, iar reprezentanța Comisiei din România a făcut un nou apel către cei interesați. Stagiarii învață, timp de 5 luni, ce înseamnă să lucrezi într-o instituție europeană. Este vorba de stagii plătite în direcțiile, instituțiile și agențiile UE.  Aceștia ar putea fi […]
Tinerii se mai pot înscrie până mâine, 31 ianuarie, pentru stagii plătite în direcțiile, instituțiile și agențiile UE (Blue Book)/ Stagiile durează 5 luni și încep în octombrie

Eurostat: România, printre ţările UE care au consemnat o creştere importantă a preţurilor producţiei industriale, în octombrie / Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Ungaria (68%), Slovacia (59,3%), Letonia (57,9%), Bulgaria (55,5%) şi România (53,8%)

02 dec. 3
Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au crescut cu 31,2% în Uniunea Europeană (UE) şi cu 30,8% în zona euro, în octombrie, comparativ cu perioada similară din 2021, arată datele publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), informează Agerpres. Conform acestor date, preţurile producţiei industriale au urcat în majoritatea statelor membre UE în […]
Eurostat: România, printre ţările UE care au consemnat o creştere importantă a preţurilor producţiei industriale, în octombrie / Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Ungaria (68%), Slovacia (59,3%), Letonia (57,9%), Bulgaria (55,5%) şi România (53,8%)

VIDEO Mesajul unui medic sibian: ”Dacă aveți încă părinți, vă rog, vaccinați-i. Dacă vreți copiii voștri să aibă doi părinți, vaccinați-vă” / În ultimele 7 zile a murit de Covid un sibian la fiecare două ore

28 oct. 39
Doctorul Victoria Bîrluțiu, șefa secției de Boli infecțioase a Spitalului Clinic Județean Sibiu, a transmis joi un mesaj în care le cere sibienilor să se vaccineze ”pentru a depăși momentele grave prin care trecem”. „Trăim în România, o țară europeană. O țară educată privește spre Europa și se vaccinează. Dacă aveți încă părinți, vă rog, […]
VIDEO Mesajul unui medic sibian: ”Dacă aveți încă părinți, vă rog, vaccinați-i. Dacă vreți copiii voștri să aibă doi părinți, vaccinați-vă” / În ultimele 7 zile a murit de Covid un sibian la fiecare două ore

Vremea pe două săptămâni: Ușor mai caldă în primele zile din săptămână, apoi intră în proces de răcire în toată țara / Se vor atinge și valori de îngheț

04 oct. 1
Vremea va fi uşor mai caldă decât normal în primele zile din această săptămână, dar ulterior va intra într-un proces de răcire în majoritatea regiunilor, în timp ce probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată în unele zone din ţară, reiese din prognoza publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru intervalul 4 […]
Vremea pe două săptămâni: Ușor mai caldă în primele zile din săptămână, apoi intră în proces de răcire în toată țara / Se vor atinge și valori de îngheț

Prognoza pentru octombrie: Secetă și temperaturi de vară, care pot ajunge la 35 – 38 de grade Celsius/ Meteorologi: Vremea se menţine însorită, deşi nopţile devin tot mai reci

27 sept.
Vremea se va menţine însorită zile în şir în luna octombrie, deşi temperaturile medii lunare vor fi mai mici cu 5 – 7 grade Celsius decât în septembrie, iar nopţile vor deveni tot mai reci, se arată în caracterizarea climatică a lunii octombrie, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), transmite Agerpres. Uneori, din cauza […]
Prognoza pentru octombrie: Secetă și temperaturi de vară, care pot ajunge la 35 - 38 de grade Celsius/ Meteorologi: Vremea se menţine însorită, deşi nopţile devin tot mai reci