O familie de români care se afla pe drum cu destinația Austria a fost salvată teafără dintr-o mașină cuprinsă de flăcări pe autostrada M1 din Ungaria, de către agenți fiscali aflați în apropiere, a transmis Administrația Națională Fiscală și Vamală (NAV), sâmbătă, către Agenția ungară de presă MTI, citată de Rador. Potrivit comunicatului, părinții și […]
Un incendiu a izbucnit în această dimineață la un tren de călători care se deplasa pe ruta Arad – Oradea. Toți cei 20 de călători s-au autoevacuat până la intervenția pompierilor. Nu există victime, informează IGSU Bihor. Incendiile izbucnite la locomotive sau la trenuri de călători au devenit frecvente în România. Redăm mai jos comunicatul […]
Sute de pompieri greci se luptau luni cu un incendiu uriaş care a ucis cel puţin 20 de persoane în ultimele 10 zile, fiind cel mai mortal incendiu de vegetaţie din Europa de până acum în această vară, în timp ce valurile de căldură record declanşează incendii pe tot continentul, potrivit Reuters, citată de Agerpres. […]
Un incendiu de proporţii a cuprins terminalul de păcură de la Novorossiisk, unul dintre cele mai mari porturi ruseşti de la Marea Neagră, situat la aproximativ 172 km de Crimeea, relatează The Guardian. Terminalul, care are o capacitate de 119.000 de metri cubi şi furnizează 5 milioane de tone de păcură pe an, este principalul […]
Pompierii din Bihor au stabilit că incendiul de la Hotelul Mureş din Băile Felix a pornit de la un bec lăsat aprins lângă stive de hârtie igienică, anunță News.ro. ”Cercetările efectuate la faţa locului au indicat drept cauză probabilă a incendiului, un mijloc de iluminare electric lăsat sub tensiune (bec incandescent lăsat în funcţiune) cu […]
UPDATE 11.15 14 persoane au necesitat îngrijiri medicale în urma incendiului izbucnit, joi, la un hotel din staţiunea Băile Felix, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bihor, citat de Agerpres. Conform sursei citate, şase persoane au suferit intoxicaţie cu fum, din care două au fost transportate la spital, două victime au avut tensiune mare, […]
UPDATE 14.00 Cel puţin 35 de persoane au murit în explozia urmată de un incendiu dintr-o staţie de benzină din Daghestan, republică din Caucazul rus, potrivit ultimului bilanţ publicat marţi de Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, relatează AFP, citată de Agerpres. „Numărul total de morţi este de 35”, potrivit ministerului, care evocă de asemenea zeci […]
O locomotivă cu trei vagoane care circula pe ruta Oradea – Halmeu a luat foc luni dimineața, anunță ISU. Locomotiva avea atașate trei vagoane în care se aflau aproximativ 20 de călători. Pasagerii s-au autoevacuat, astfel că, din rândul acestora, nicio persoană nu a fost rănită. Incendiile izbucnite la locomotive au devenit tot mai frecvente […]
Acoperişul unei case din oraşul Ştefăneşti (Argeș) a luat foc, vineri, de la generatorul panourilor fotovoltaice montate pe imobil, pentru stingerea incendiului intervenind patru autospeciale de pompieri, inclusiv o autoplatformă pentru intervenţie şi salvare de la înălţime, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş. De asemenea, la faţa locului a fost trimisă şi o […]
Cel puțin până la jumătatea lunii august, aproape 80.000 de oameni din Palermo și din municipiile învecinate Torretta și o parte din Capaci vor trebui să acorde o atenție deosebită alimentelor pe care le consumă, fiind considerați mai expuși riscului de dioxină, transmite ANSA, citată de Agerpres. După alarma dată de ARPA (Agenţia Regională pentru […]
Elicopterele de salvare și o barcă au evacuat miercuri dimineață 23 de membri ai echipajului de pe o navă care transporta mașini în largul coastei olandeze, a anunțat paza de coastă, după ce la bordul navei înregistrate în Panama a izbucnit un incendiu puternic, potrivit AFP. „În jurul miezului nopții, paza de coastă a primit […]
Două persoane s-au intoxicat cu fum, joi dimineaţa, în urma unui incendiu care a cuprins o hală de depozitare calculatoare din localitatea Ungheni, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş. „Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de circa 1.000 de metri pătraţi, cu degajări mari de fum, din interior fiind evacuate 2 victime […]