economie

SUA vor prăbuşi economia Iranului prin închiderea industriei sale petroliere, spune secretarul Trezoreriei

07 mart. 1
Administraţia preşedintelui Donald Trump a impus sancţiuni menite să închidă industria petrolieră a Iranului şi să ”prăbuşească economia deja şubredă” a ţării, a declarat secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, potrivit CNBC, citat de News.ro. SUA aplică sancţiuni împotriva Iranului într-un mod agresiv pentru a obţine ”un impact maxim imediat,” a afirmat Bessent joi, în cadrul […]
SUA vor prăbuşi economia Iranului prin închiderea industriei sale petroliere, spune secretarul Trezoreriei

Franţa se opune folosirii activelor ruseşti blocate la finanţarea unor cheltuieli militare europene. ”Noi nu suntem în război cu Rusia”, subliniază ministrul francez al Economiei Éric Lombard. ”Obiectivul trebuie să fie o autonomie strategică europeană în interiorul NATO”

04 mart. 1
Franţa nu vrea ca activele ruseşti ”îngheţate” să finanţeze cheltuieli militare europene, deoarece o asemenea măsură este ”contrară acordurilor internaţionale la care Franţa şi Europa sunt parte”, declară marţi la Franceinfo ministrul francez al Economiei Éric Lombard, relatează agenția de știri AFP, citată de News.ro. ”Poziţia Franţei este că aceste active ruseşti (…) aparţin Băncii […]
Franţa se opune folosirii activelor ruseşti blocate la finanţarea unor cheltuieli militare europene. ”Noi nu suntem în război cu Rusia”, subliniază ministrul francez al Economiei Éric Lombard. ”Obiectivul trebuie să fie o autonomie strategică europeană în interiorul NATO”

China acordă „o mare importanţă” relaţiilor sale cu Europa, pe fondul incertitudinii internaţionale generate de revenirea lui Donald Trump la Casa Albă

04 mart.
China acordă „o mare importanţă” relaţiilor sale cu Europa, „care nu sunt supuse niciunui terţ”, a declarat marţi un purtător de cuvânt al legislativului chinez, într-o referire voalată la Statele Unite, în lumina incertitudinii internaţionale ca urmare a revenirii lui Donald Trump la Casa Albă, relatează EFE, preluată de Agerpres. „China şi Europa sunt forţe […]
China acordă „o mare importanţă" relaţiilor sale cu Europa, pe fondul incertitudinii internaţionale generate de revenirea lui Donald Trump la Casa Albă

Bezos anunţă că limitează editorialele ziarului The Washington Post la anumite opinii / ”Vom scrie zilnic în susţinerea şi în apărarea a doi piloni: libertăţile personale şi pieţele libere”

27 feb. 1
Proprietarul cotidianului american The Washington Post (WP), Jeff Bezos, anunţă miercuri că paginile de opinie ale ziarului se vor concentra asupra apărării ”libertăţilor personale” şi economiei ”pieţelor libere” şi că punctele de vedere contrare acestora nu vor mai fi publicate, relatează AFP, transmite News.ro. Decizia fondatorului Amazon, extrem de neobişnuită cu privire la un cotidian […]
Bezos anunţă că limitează editorialele ziarului The Washington Post la anumite opinii / ”Vom scrie zilnic în susţinerea şi în apărarea a doi piloni: libertăţile personale şi pieţele libere”
Secțiune susținută delogo

DeepSeek revoluţionează piaţa inteligenţei artificiale din China: stimulează creşterea economică şi atractivitatea investiţională / ”Demonstrează că China se află la vârful inovaţiei în domeniul AI”

23 feb.
Apariţia neaşteptată a startupului DeepSeek pe scena modelelor lingvistice avansate oferă Chinei un instrument puternic pentru a cataliza adoptarea inteligenţei artificiale (IA) şi a stimula creşterea economică, transmite News.ro, care citează CNBC. Goldman Sachs estimează că inteligenţa artificială va contribui cu 20 până la 30 de puncte de bază la creşterea PIB-ului Chinei pe termen […]
DeepSeek revoluţionează piaţa inteligenţei artificiale din China: stimulează creşterea economică şi atractivitatea investiţională / ”Demonstrează că China se află la vârful inovaţiei în domeniul AI”

Şeful Statului Major rus Valeri Gherasimov vizitează trupele combatante în plină ofensivă în regiunea ucraineană Doneţk. Moscova revendică cucerirea localităţii Novoliubivka în Lugansk. Rusia se gândeşte la ridicarea sancţiunilor şi revenirea SUA pe piaţa rusă ”schimbată”

22 feb.
Şeful Statului Major rus Valeri Gherasimov a vizitat unităţi care luptă în regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, anunţă sâmbătă armata rusă, în plină ofensivă a forţelor Moscovei în această zonă, relatează agenția de știri AFP, citată de News.ro. ”Generalul Valeri Gherasimov (…) a vizitat postul de comandament” al trupelor care operează în regiunea Doneţk, anunţă […]
Şeful Statului Major rus Valeri Gherasimov vizitează trupele combatante în plină ofensivă în regiunea ucraineană Doneţk. Moscova revendică cucerirea localităţii Novoliubivka în Lugansk. Rusia se gândeşte la ridicarea sancţiunilor şi revenirea SUA pe piaţa rusă ”schimbată”

Comitetul Eficacităţii Guvernamentale al lui Elon Musk anunţă o economie de opt miliarde de dolari prin anularea unui contract în realitate în valoare de doar opt milioane de dolari

21 feb. 2
Comitetul Eficacităţii Guvernamentale (DOGE) al lui Elon Musk, care vrea să reducă drastic cheltuielile publice, a raportat în mod eronat o economie de opt miliarde de dolari prin rezilierea unui contract în realitate de opt milioane de dolari, scrie presa americană, citată de News.ro. DOGE publica luni o listă de contracte guvernamentale pe care le-a […]
Comitetul Eficacităţii Guvernamentale al lui Elon Musk anunţă o economie de opt miliarde de dolari prin anularea unui contract în realitate în valoare de doar opt milioane de dolari

Ministrul iranian al Economiei urmează să fie demis, pe fondul unei deprecieri puternice a monedei naționale / Cursul este de 925.000 de riali pentru un dolar

19 feb.
Parlamentul iranian a lansat miercuri o procedură de demitere a ministrului economiei țării, a anunțat televiziunea de stat, pe fondul unei deprecieri puternice a monedei naționale în raport cu dolarul, scrie France Presse. „O procedură de demitere a ministrului economiei și finanțelor, Abdolnasser Hemmati, a fost primită de administrația parlamentară”, a declarat Ahmad Naderi, membru […]
Ministrul iranian al Economiei urmează să fie demis, pe fondul unei deprecieri puternice a monedei naționale / Cursul este de 925.000 de riali pentru un dolar

Probleme cu bugetul pentru oraşele din Germania pe fondul creşterii costurilor şi încetinirii economiei

17 feb.
Oraşele din Germania se confruntă cu serioase probleme financiare şi majoritatea dintre ele nu pot prezenta un buget echilibrat în acest an, pe fondul unei creşteri economice anemice şi cheltuielilor sociale mari, arată rezultatele unui sondaj publicat luni, cu câteva zile înaintea alegerilor legislative, transmite agenția de știri Reuters, citată de Agerpres. Intensificarea concurenţei străine, […]
Probleme cu bugetul pentru oraşele din Germania pe fondul creşterii costurilor şi încetinirii economiei

Economia României a crescut anul trecut cu doar +0,9%, de patru ori mai puţin decât prognoza pe care a fost iniţial făcut bugetul statului şi în baza căreia au fost angajate cheltuielile publice

14 feb. 1
Economia României a crescut anul trecut cu doar +0,9%, de patru ori mai puţin decât prognoza pe care a fost iniţial făcut bugetul statului şi în baza căreia au fost angajate cheltuielile publice. Cu excepţia anului de debut al pandemiei (2020), este cea mai slabă evoluţie a economiei româneşti din ultimii 12 ani, transmite News.ro. […]
Economia României a crescut anul trecut cu doar +0,9%, de patru ori mai puţin decât prognoza pe care a fost iniţial făcut bugetul statului şi în baza căreia au fost angajate cheltuielile publice

China spune că îşi va proteja propriile interese economice, în faţa „hărţuirii” din SUA / Beijingul consideră impunerea unor tarife suplimentare un act de „intimidare”

07 feb.
China a adoptat un ton mai dur în urma noilor tarife impuse de administraţia Trump asupra importurilor chinezeşti, avertizând că îşi va proteja propriile interese în faţa ”hărţuirii” din SUA, transmite CNBC, preluată de News.ro. „În faţa unor acte unilaterale de intimidare, [China] va lua măsurile necesare pentru a-şi proteja ferm drepturile şi interesele,” a […]
China spune că îşi va proteja propriile interese economice, în faţa „hărţuirii” din SUA / Beijingul consideră impunerea unor tarife suplimentare un act de „intimidare”

Patru tineri, inclusiv un român, vizaţi într-o anchetă în Germania cu privire la sabotarea misterioasă a 270 de maşini. Rusia, suspectată de amestec în alegeri. Ei au pulverizat spumă izolantă în toba de eşapament. Autocolante cu Robert Habeck, lipite pe lunete

05 feb.
Patru tineri – de naţionalitate română, sârbă croată, germană şi bosniacă – sunt suspectaţi de justiţia germană de sabotarea misterioasă prin pulverizarea de spumă termoizolantă în toba de eşapament a aproximativ 270 de vehicule, iar presa evocă o posibilă legătură cu Rusia înaintea alegerilor legislative anticipate prevăzute la 23 februarie, relatează agenția de știri AFP, […]
Patru tineri, inclusiv un român, vizaţi într-o anchetă în Germania cu privire la sabotarea misterioasă a 270 de maşini. Rusia, suspectată de amestec în alegeri. Ei au pulverizat spumă izolantă în toba de eşapament. Autocolante cu Robert Habeck, lipite pe lunete

Tarifele lui Donald Trump ar putea crea o nouă provocare pentru factorii de decizie chinezi: o creştere economică de sub 5%

04 feb. 1
Tarifele impuse de administraţia Trump asupra importurilor din China ameninţă să afecteze şi mai mult economia acestei țări, deja fragilă, a cărei creştere riscă să încetinească la sub 5%, sporind presiunile pentru măsuri de stimulare mai agresive din partea Beijingului, relatează CNBC, transmite News.ro. Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat impunerea unor tarife suplimentare de […]
Tarifele lui Donald Trump ar putea crea o nouă provocare pentru factorii de decizie chinezi: o creştere economică de sub 5%

Inflaţia din Germania s-a menţinut la 2,8% în ianuarie, înainte de alegerile din februarie

01 feb.
Inflaţia anuală din Germania s-a menţinut la 2,8% în ianuarie, conform datelor preliminare publicate vineri de oficiul naţional de statistică, Destatis. Aceasta este ultima raportare majoră înainte ca germanii să meargă la vot pe 23 februarie, în urma colapsului coaliţiei de guvernare din noiembrie 2024, transmite CNBC, citată de News.ro. Nivelul inflaţiei a fost în […]
Inflaţia din Germania s-a menţinut la 2,8% în ianuarie, înainte de alegerile din februarie

PIB-ul SUA a crescut cu un ritm de 2,3% în trimestrul patru, mai puţin decât era aşteptat / Creşterea economică s-a bazat în mare parte pe consum, care a crescut cu un ritm solid de 4,2%

31 ian.
Economia Statelor Unite a crescut cu 2,3%, în ritm anualizat ajustat la inflaţie, în ultimul trimestru din 2024, potrivit unui raport publicat joi de Departamentul Comerţului. Rezultatul este sub estimările analiştilor Dow Jones, care anticipau un avans de 2,5%, şi marchează o încetinire faţă de creşterea de 3,1% înregistrată în trimestrul anterior, relatează News.ro, care […]
PIB-ul SUA a crescut cu un ritm de 2,3% în trimestrul patru, mai puţin decât era aşteptat / Creşterea economică s-a bazat în mare parte pe consum, care a crescut cu un ritm solid de 4,2%

Guvernul britanic a aprobat extinderea aeroportului Heathrow pentru a relansa economia

29 ian.
Ministrul britanic al Finanţelor, Rachel Reeves, a anunţat miercuri că Guvernul de la Londra a aprobat construcţia celei de-a treia piste a aeroportului internaţional Heathrow, cel mai frecventat din Europa, în ideea de a impulsiona creşterea economică, transmite agenția de știri AFP, citată de Agerpres. Măsura, criticată de organizaţiile ecologiste şi o parte dintre membrii […]
Guvernul britanic a aprobat extinderea aeroportului Heathrow pentru a relansa economia

Poluarea aerului, cauza unei „poveri considerabile” asupra sănătăţii şi economiei în Franţa, arată un studiu

29 ian.
Expunerea pe termen lung la poluarea atmosferică provoacă o „povară considerabilă” asupra sănătăţii şi economiei, cu zeci de mii de cazuri noi de boli respiratorii, cardiovasculare şi metabolice în Franţa, conform unui studiu publicat miercuri de agenţia franceză de sănătate publică, transmite AFP, transmite Agerpres. „Expunerea pe termen lung la poluarea aerului constituie o povară […]
Poluarea aerului, cauza unei "poveri considerabile" asupra sănătăţii şi economiei în Franţa, arată un studiu

Ce arată cele șapte războaie comerciale care au avut loc între UE și Statele Unite din ultima jumătate de secol

24 ian.
Există o senzație de deja vu pe coridoarele Comisiei Europene. Revenirea lui Donald Trump la Casa Albă și dorința lui de a suprataxa mărfurile europene reînvie vechii demoni ai relațiilor comerciale transatlantice. Un nou capitol dintr-o poveste tumultoasă care durează de mai bine de șaizeci de ani. O privire retrospectivă asupra acestor bătălii economice care […]
Ce arată cele șapte războaie comerciale care au avut loc între UE și Statele Unite din ultima jumătate de secol

Cum a afectat instalarea lui Donald Trump la Casa Albă acțiunile globale/ Investitori și capitale străine se așteptau ca tarifele să se numere printre ordinele executive semnate de Trump în prima sa zi de mandat

22 ian.
Acțiunile globale au crescut miercuri, deoarece o serie de noi politici ale președintelui american Donald Trump, combinate cu câștiguri corporative solide, au consolidat optimismul investitorilor, în timp ce incertitudinea tarifelor a menținut dolarul aproape de minimele ultimelor două săptămâni, arată o analiză Reuters. Acțiunile Netflix au crescut cu 14% în tranzacțiile după închiderea ședinței, deoarece […]
Cum a afectat instalarea lui Donald Trump la Casa Albă acțiunile globale/ Investitori și capitale străine se așteptau ca tarifele să se numere printre ordinele executive semnate de Trump în prima sa zi de mandat

Uniunea Europeană este ”pregătită să-şi apere interesele” împotriva lui Trump, avertizează Comisia Europeană

21 ian. 1
Uniunea Europeană (UE) este ”pregătită să-şi apere interesele economice” dacă este necesar, i-a replicat, la Bruxelles, comisarul european însărcinat cu Economia Valdis Dombrovskis, noului preşedinte american Donald Trump, care a ameninţat, după ce a depus jurământul la Capitoliu, la Washington, să impună ”taxe vamale şi taxe ţărilor străine”, fără să-şi detalieze măsurile, relatează agenția de […]
Uniunea Europeană este ”pregătită să-şi apere interesele” împotriva lui Trump, avertizează Comisia Europeană

Putin urmează să semneze cu omologul său iranian un ”parteneriat strategic global”, ca cel cu Kim Jong-Un

17 ian.
Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său iranian Massoud Pezeshkian urmează să semneze vineri, în Rusia, un ”parteneriat strategic global”, prezentat ca o nouă etapă a alianţei tot mai mari între cele două ţări, relatează agenția de știri AFP, citată de News.ro. Vizate de sancţiuni internaţionale care le restrâng schimburile, Rusia şi Iranul au devenit […]
Putin urmează să semneze cu omologul său iranian un ”parteneriat strategic global”, ca cel cu Kim Jong-Un