cercetatori Australia

Cercetătorii din Australia au descoperit o serie de modificări cerebrale în boala Parkinson, ce ar putea conduce la noi metode de tratament
Secțiune sustinută de logo

Cercetătorii din Australia au descoperit o serie de modificări cerebrale în boala Parkinson, ce ar putea conduce la noi metode de tratament

25 nov.
Cercetători din Australia anunţă noi progrese în tratamentul malariei
Secțiune sustinută de logo

Cercetători din Australia anunţă noi progrese în tratamentul malariei

19 dec.
Cercetători din Melbourne, Australia, au anunţat marţi că au înregistrat noi progrese în tratamentul malariei, transmite Xinhua, citată de Agerpres. Colaborarea dintre Universitatea La Trobe şi compania farmaceutică AdAlta a condus la o descoperire ce ar putea deschide o abordare cu totul nouă în tratarea malariei, conform unui comunicat de presă emis de universitate. Malaria […]
Oamenii de ştiinţă au descoperit fosile ale unei specii de şopârlă care a trăit pe teritoriul Australiei / Reptila era de dimensiunile unui braţ uman şi avea corpul acoperit cu ţepi

Oamenii de ştiinţă au descoperit fosile ale unei specii de şopârlă care a trăit pe teritoriul Australiei / Reptila era de dimensiunile unui braţ uman şi avea corpul acoperit cu ţepi

14 iun. 1
STUDIU O echipă de cercetători australieni a identificat o asociere între nivelul scăzut al unui hormon şi răspunsul slab la vaccinuri

STUDIU O echipă de cercetători australieni a identificat o asociere între nivelul scăzut al unui hormon şi răspunsul slab la vaccinuri

26 mai 3
O echipă de cercetători din Australia a descoperit că un nivel scăzut al hormonului metabolic leptină poate conduce la un răspuns imun slab la anticorpii induşi prin vaccinare, relatează miercuri Xinhua, citată de Agerpres. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Queensland au făcut această descoperire în timp ce analizau răspunsurile organismului uman la vaccinul […]