caldura bucuresti

Directorul ELCEN, despre încălzirea în Bucureşti: Nu estimăm probleme la iarnă, dar vor mai fi „colo-colo” avarii

07 oct.
Iarna aceasta există stoc de gaze, iar în condiţiile în care va fi o iarnă similară cu precedentele nu estimăm să fie probleme în Bucureşti, dar se vor mai înregistra „colo-colo” avarii, a declarat, luni, într-o conferinţă de specialitate, directorul general al Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), Claudiu Creţu. „Gaze pentru iarna aceasta avem. Avem un contract […]
Directorul ELCEN, despre încălzirea în Bucureşti: Nu estimăm probleme la iarnă, dar vor mai fi „colo-colo” avarii

Circa 220 de blocuri din zona Mihai Bravu, fără apă caldă și căldură până vineri seara

13 nov.
Furnizarea apei calde şi a căldurii pentru circa 220 de blocuri din zona bulevardului Mihai Bravu va fi sistată până vineri, la ora 23,00, pentru integrarea porţiunilor de conductă înlocuită în şantierele deschise pentru două obiective din cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare, pe Magistrala 2 Sud. Potrivit unui comunicat al Companiei Municipale Termoenergetica, transmis luni […]
Circa 220 de blocuri din zona Mihai Bravu, fără apă caldă și căldură până vineri seara

Burduja: Ne apropiem de 85% grad de umplere a depozitelor de gaz pentru sezonul rece / Pentru Bucureşti e nevoie de soluţii integrate. Aștept de o lună de zile răspunsul primarului general la invitația de a ne vedea pentru a găsi soluții

24 aug. 4
România se apropie de un grad de umplere a depozitelor de gaz pentru sezonul rece de 85%, ceea ce înseamnă că ţara va putea trece peste o iarnă normală doar folosind gaz din producţia şi depozitele româneşti, a anunţat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, citat de Agerpres. „Ne apropiem de 85% grad de umplere a depozitelor […]
Burduja: Ne apropiem de 85% grad de umplere a depozitelor de gaz pentru sezonul rece / Pentru Bucureşti e nevoie de soluţii integrate. Aștept de o lună de zile răspunsul primarului general la invitația de a ne vedea pentru a găsi soluții

Nicușor Dan: O „funcționare acceptabilă” pentru oameni a sistemului de termoficare din București va fi în 2-3 ani / Februarie a fost cea mai bună lună de funcționare a termiei din ultimii ani

09 mai 2
Primarul general, Nicușor Dan, a declarat, marți seara, la Digi24, că o „funcționare acceptabilă” pentru oameni a sistemului de termoficare din București va fi în 2-3 ani și a apreciat că februarie a fost cea mai bună lună de funcționare a termiei din ultimii ani. „Eu cred că luna februarie, care a fost cea mai […]
Nicușor Dan: O „funcționare acceptabilă” pentru oameni a sistemului de termoficare din București va fi în 2-3 ani / Februarie a fost cea mai bună lună de funcționare a termiei din ultimii ani

Facturi la întreținere chiar duble pentru bucureșteni, după ce a crescut prețul gigacaloriei

04 ian.
Bucureștenii au primit facturi mult mai mari, chiar duble la întreținere, în primele luni ale acestei ierni, după ce abia recent au intrat în vigoare noile tarife de apă caldă și încălzire, ca urmare a faptului că prețul gigacaloriei a fost majorat la final de primăvară, când deja fusese oprită furnizarea de căldură. De exemplu, […]
Facturi la întreținere chiar duble pentru bucureșteni, după ce a crescut prețul gigacaloriei

Aproape 600 de blocuri din cinci sectoare ale Capitalei rămân fără apă caldă și căldură în următoarele zile, din cauza unor avarii apărute pe conductele de termoficare

31 oct. 4
Furnizarea agentului termic pentru apă caldă şi căldură va fi sistată la 580 de blocuri, pe parcursul următoarelor zile, ca urmare a unor avarii apărute pe conductele de termoficare în Sectoarele 1, 2, 3, 4 şi 6, relatează Agerpres. Conform unui comunicat Termoenergetica, vor fi efectuate următoarele lucrări: * conducta DN 700/800 din zona Bulevardul […]
Aproape 600 de blocuri din cinci sectoare ale Capitalei rămân fără apă caldă și căldură în următoarele zile, din cauza unor avarii apărute pe conductele de termoficare

Începe furnizarea căldurii în București / Directorul Termoenergetica: „Sistemul e destul de sensibil, ne așteptăm la avarii”

17 oct. 1
Bucureștenii ar putea avea căldură în case noaptea începând de mâine, a anunțat luni la Digi24 Claudiu Crețu, director general Termoenergetica, care a precizat că va începe progresiv încărcarea instalațiilor. El a precizat că se așteaptă la avarii, deoarece sistemul e sensibil. „Începem cu școli, grădinițe, spitale. Durează în jur de o săptămână încărcarea sistemului. […]
Începe furnizarea căldurii în București / Directorul Termoenergetica: „Sistemul e destul de sensibil, ne așteptăm la avarii”

Nicușor Dan: Subvențiile la caldură vor ajunge în 2022 la 1,5 miliarde lei / Primăria cere sprijinul Guvernului pentru o plată de 600 milioane lei către Termoenergetica

13 oct. 5
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, atrage atenţia asupra faptului că PMB va plăti în acest an 1,5 miliarde de lei subvenţii pentru termoficare, în condiţiile în care în perioada 2011-2020 achita sub 700 de milioane de lei, iar în 2021 suma a ajuns la 950 de milioane de lei, relatează Agerpres. În cadrul unei […]
Nicușor Dan: Subvențiile la caldură vor ajunge în 2022 la 1,5 miliarde lei / Primăria cere sprijinul Guvernului pentru o plată de 600 milioane lei către Termoenergetica

Termoenergetica intenţionează să instaleze pompe de căldură în nordul Capitalei, în special în zona Aviaţiei, unde au fost probleme cu căldura în ultimii ani

12 oct. 5
Compania Termoenergetica intenţionează să instaleze pompe de căldură în nordul Capitalei, în special în zona Aviaţiei, unde furnizarea agentului termic a fost deficitară în ultimii ani, a anunţat, miercuri, primarul general, Nicuşor Dan, relatează Agerpres. „Noi soluţii pentru a asigura agent termic locuitorilor din zona de nord a Capitalei. Am semnat nota conceptuală care va […]
Termoenergetica intenţionează să instaleze pompe de căldură în nordul Capitalei, în special în zona Aviaţiei, unde au fost probleme cu căldura în ultimii ani

Termoenergetica va începe, în 20 septembrie, încărcarea cu apă a instalaţiilor şi probele de presiune la instalaţiile interioare

14 sept.
Compania Municipală Termoenergetica (CMTEB) S.A. anunţă că, marti, 20 septembrie 2022, începe încărcarea cu apă a instalaţiilor de alimentare cu energie termică, concomitent cu efectuarea probelor de presiune la instalaţiile interioare, relatează News.ro. „Încărcarea cu apă a instalaţiilor de alimentare cu energie termică se va face treptat în toate sectoarele Municipiului Bucureşti, data exactă pentru […]
Termoenergetica va începe, în 20 septembrie, încărcarea cu apă a instalaţiilor şi probele de presiune la instalaţiile interioare

Nicuşor Dan, despre situaţia căldurii şi a apei calde: O să fie mai bine iarna aceasta decât iarna trecută / Este în curs de implementare o centrală provizorie la fostul CET Titan, care va funcţiona din iarna aceasta”

24 iul. 17
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan a declarat, duminică, la B1, despre situaţia lucrărilor la sistemul de termoficare, că o să fie mai bine iarna aceasta decât iarna trecută. Primarul a anunţat că este în curs de implementare o centrală provizorie la fostul CET Titan, care va funcţiona din iarna aceasta „Dacă vorbim de problema […]
Nicuşor Dan, despre situaţia căldurii şi a apei calde: O să fie mai bine iarna aceasta decât iarna trecută / Este în curs de implementare o centrală provizorie la fostul CET Titan, care va funcţiona din iarna aceasta”

Furnizarea căldurii, sistată sau deficitară la peste 600 de imobile din Capitală

10 ian. 10
Furnizarea agentului termic este oprită sau deficitară la peste 600 de blocuri sau imobile din Capitală, potrivit informaţiilor postate pe site-ul Companiei Municipale Termoenergetica, relatează Agerpres. În Sectorul 1, sunt afectate de oprirea apei calde şi a căldurii un număr de 78 de blocuri sau imobile, din cauza unor avarii la circuitul primar (str. Barbu […]
Furnizarea căldurii, sistată sau deficitară la peste 600 de imobile din Capitală

Nicușor Dan a plecat din ședința tensionată în Parlament pe problema căldurii din București: ”N-am mai putut să stau în condițiile în care președintele ședinței face declarații politice”

17 nov. 29
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a ieșit din ședința tensionată din Parlament privind problema căldurii și a subvenției agentului termic din București. Primarul a declararat jurnaliștilor că nu mai putea sta în întâlnire în condițiile în care președintele ședinței făcea declarații politice. Primarul a mai spus că în opinia sa Guvernul ar trebui să plătească subvenția […]
Nicușor Dan a plecat din ședința tensionată în Parlament pe problema căldurii din București: ”N-am mai putut să stau în condițiile în care președintele ședinței face declarații politice”

Nicușor Dan: Primăria Capitalei poate crește subvenția pentru căldură cu 100-200 de milioane de lei / Cauza pentru care termoficarea este în situația actuală sunt sutele de milioane neplătite în trecut

29 oct. 15
Primarul Capitalei Nicușor Dan a anunțat că Primăria poate crește subvenția pentru căldură cu 100-200 de milioane de lei, față de nivelul actual de 950 milioane de lei, pentru a acoperi scumpirea gigacaloriei. Dan a afirmat că acesta este primul an în care Municipalitatea chiar plătește subvenția, în anii trecuți din cele peste 900 de […]
Nicușor Dan: Primăria Capitalei poate crește subvenția pentru căldură cu 100-200 de milioane de lei / Cauza pentru care termoficarea este în situația actuală sunt sutele de milioane neplătite în trecut

Bucureşti: Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în sezonul rece

07 oct. 4
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti începe, în noaptea de joi spre vineri, probele la cald pentru furnizarea căldurii în sezonul rece, având în vedere prognoza meteo cu temperaturi în scădere pentru următoarele zile. Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, acţiunea se derulează progresiv, având în vedere dimensiunile sistemului de termoficare, starea de degradare cauzată de lipsa investiţiilor […]
Bucureşti: Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în sezonul rece