bucuresti

Planul Integrat de Calitate a Aerului pentru Bucureşti va fi supus aprobării Consiliului General al Municipiului până la finalul lunii august a anului viitor / Întâlnire de lucru cu reprezentanţii Comisiei Europene / Ce cuprinde documentul

09 iul.
O nouă zi caniculară în toată ţara / De miercuri, căldura se va diminua în intensitate și se va restrânge în sud-est

O nouă zi caniculară în toată ţara / De miercuri, căldura se va diminua în intensitate și se va restrânge în sud-est

08 iul.
Valul de căldură va persista marţi în Bucureşti şi în 14 judeţe din sudul, estul şi sud-vestul ţării, unde se vor înregistra temperaturi maxime de 38 – 41 de grade Celsius şi disconfort termic deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, judeţele […]
Bucureşteanul cercetat sub control judiciar după ce a făcut apel, pe TikTok, la „o nouă revoluţie”, chemând rezerviştii şi foştii condamnaţi să-i „aresteze pe toţi” din Guvern, a fost trimis în judecată

04 iul.
Weekend pietonal pe Calea Victoriei, cu spectacole stradale şi traseu extins pe străzile Piaţa Amzei şi Christian Tell

Weekend pietonal pe Calea Victoriei, cu spectacole stradale şi traseu extins pe străzile Piaţa Amzei şi Christian Tell

04 iul.
Începând din weekendul 5-6 iulie, traseul pietonal „Străzi deschise – Bucureşti” se extinde cu două noi artere: strada Piaţa Amzei (între Calea Victoriei şi Piaţa Amzei) şi strada Christian Tell (între str. Biserica Amzei şi str. Piaţa Amzei) devin pietonale pe toată durata proiectului, până în luna octombrie, transmite News.ro. Extinderea traseului pietonal în aceste […]
ANPC, controale la grădiniţa de unde mai mulţi copii şi o educatoare au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecţie alimentară / Unitatea nu are autorizare ISU, sala de mese este neadecvată şi nu erau probe din alimente / Sancţiuni şi la firma de catering

24 iun.
VIDEO Tot ce trebuie să știi despre alergarea vara: Ghidul complet al lui Radu Restivan, fondator 321sport, pentru cititorii G4Media.ro

VIDEO Tot ce trebuie să știi despre alergarea vara: Ghidul complet al lui Radu Restivan, fondator 321sport, pentru cititorii G4Media.ro

21 iun.
Alergatul pe timp de vară poate fi o adevărată provocare, dar și o sursă de energie și echilibru – dacă îl faci responsabil. Radu Restivan, fondatorul comunității 321sport, oferă un ghid esențial pentru alergători, fie ei începători sau experimentați. El subliniază cât de important este să alegem momentele potrivite pentru alergare, să ne hidratăm constant, […]
Interes uriaș pentru semifinala României cu Olanda de la EURO U19

Interes uriaș pentru semifinala României cu Olanda de la EURO U19

21 iun.
România U19 a reușit o calificare istorică în semifinalele Campionatului European de fotbal, fază a competiției unde va da peste Olanda (luni, 23 iunie, de la ora 21:00). Interesul în jurul partidei din Giulești este unul imens, biletele fiind la mare căutare. Conform FRF, cu două zile înainte de disputarea semifinalei mai sunt disponibile mai […]
Expoziții, ateliere, muzică live și o instalație interactivă pe Calea Victoriei, care redevine pietonală în acest weekend

Expoziții, ateliere, muzică live și o instalație interactivă pe Calea Victoriei, care redevine pietonală în acest weekend

20 iun.
În weekendul 21–22 iunie 2025, Calea Victoriei redevine pietonală în cadrul proiectului „Străzi Deschise – București, Promenadă Urbană”, organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București. Timp de două zile, între orele 10:00 și 20:00, publicul va avea parte de expoziții și pictură în aer liber, ateliere pentru copii, instalații interactive […]
O fetiţă de doi ani a murit după ce a căzut de la etaj, în Sectorul 1/ Poliţia a deschis o anchetă pentru a clarifica împrejurările în care s-a produs evenimentul

O fetiţă de doi ani a murit după ce a căzut de la etaj, în Sectorul 1/ Poliţia a deschis o anchetă pentru a clarifica împrejurările în care s-a produs evenimentul

16 iun.
Aglomeraţie pe A 1, Bucureşti - Piteşti, în zona lucrărilor de la kilometrul 104, pe DN1, între Predeal şi Buşteni dar şi pe A2, pe sensul de mers Constanţa - Bucureşti, mai ridicate la intrarea în Capitală

Aglomeraţie pe A 1, Bucureşti – Piteşti, în zona lucrărilor de la kilometrul 104, pe DN1, între Predeal şi Buşteni dar şi pe A2, pe sensul de mers Constanţa – Bucureşti, mai ridicate la intrarea în Capitală

15 iun.
Europa Liberă: 12 senatori iau bani de chirie de la stat, deşi au proprietăţi în Bucureşti sau în Ilfov / Şapte dintre ei sunt din AUR / Printre ei: Sorin Lavric

Europa Liberă: 12 senatori iau bani de chirie de la stat, deşi au proprietăţi în Bucureşti sau în Ilfov / Şapte dintre ei sunt din AUR / Printre ei: Sorin Lavric

13 iun. 4
Cinci zboruri pe relaţia Bucureşti - Tel Aviv şi retur au fost anulate / Israelul și-a închis spațiul aerian după ce a lansat un atac major împotriva Iranului

Cinci zboruri pe relaţia Bucureşti – Tel Aviv şi retur au fost anulate / Israelul și-a închis spațiul aerian după ce a lansat un atac major împotriva Iranului

13 iun.
Ministrul Fechet: Trebuie regândit modul în care gestionăm apele pluviale. Canalizarea Bucureştiului probabil că nici în viitor nu va face faţă / Furtuna de luni - Dacă ar mai fi plouat încă o oră sau două, probabil că întregul Bucureşti ar fi fost sub ape

Ministrul Fechet: Trebuie regândit modul în care gestionăm apele pluviale. Canalizarea Bucureştiului probabil că nici în viitor nu va face faţă / Furtuna de luni – Dacă ar mai fi plouat încă o oră sau două, probabil că întregul Bucureşti ar fi fost sub ape

10 iun. 1
Blocaj pe Autostrada A 3 Bucureşti - Ploieşti, în zona localităţii Voluntari,  în urma ploii abundente / Circulaţia rutieră, oprită pe ambele sensuri de mers, s-a format o coloană auto la intrarea în Capitală, care este în creştere

Blocaj pe Autostrada A 3 Bucureşti – Ploieşti, în zona localităţii Voluntari, în urma ploii abundente / Circulaţia rutieră, oprită pe ambele sensuri de mers, s-a format o coloană auto la intrarea în Capitală, care este în creştere

09 iun.
Cetăţean turc, arestat preventiv după ce a încercat să intre, să fure, în locuinţele a două femei, în București / Pe una dintre ele a muşcat-o de mână când l-a prins căutând în dulap

Cetăţean turc, arestat preventiv după ce a încercat să intre, să fure, în locuinţele a două femei, în București / Pe una dintre ele a muşcat-o de mână când l-a prins căutând în dulap

07 iun.
Marşul normalităţi, la Bucureşti – Participanţii au steaguri tricolore şi cruci din lemn / Se scandează: ”În Grădina Raiului, doar Adam şi Eva lui”

Marşul normalităţi, la Bucureşti – Participanţii au steaguri tricolore şi cruci din lemn / Se scandează: ”În Grădina Raiului, doar Adam şi Eva lui”

07 iun. 5
Lista câștigătorilor de la Yolo Jersey Urban Cycling Fest

Lista câștigătorilor de la Yolo Jersey Urban Cycling Fest

02 iun.
Bulevardul Unirii din București a fost sâmbătă, 31 mai, gazda unui eveniment de ciclism de șosea tip Criterium, aflat la a doua ediție și o premieră absolută în calendarul competițional: primul Campionat Național de Criterium în parteneriat cu Federația Română de Ciclism. Yolo Jersey a oferit ocazia rară de a pedala în centrul Bucureștiului, pe […]
Meteorologii anunţă temperaturi de 26 - 28 de grade în Bucureşti, duminică / Spre seară sunt aşteptate averse şi descărcări electrice

Meteorologii anunţă temperaturi de 26 – 28 de grade în Bucureşti, duminică / Spre seară sunt aşteptate averse şi descărcări electrice

01 iun.
Ziua Internaţională a Copilului, în Bucureşti: Intrare liberă la Parlament, Depoul Dudeşti şi la Târgul de artă contemporană MoBU

Ziua Internaţională a Copilului, în Bucureşti: Intrare liberă la Parlament, Depoul Dudeşti şi la Târgul de artă contemporană MoBU

31 mai 1
Copiii sunt invitaţi de 1 Iunie la Palatul Parlamentului şi în Depoul Dudeşti al STB. Totodată, familiile pot vizita Târgul Internaţional de Artă Contemporană MoBU de la Romexpo, care va găzdui şi Galeria CREART, transmite News.ro. De Ziua Internaţională a Copilului, CREART – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Primăriei Municipiului Bucureşti oferă celor […]
Mesaj RO-Alert de vreme extremă în Capitală: Ploi, descărcări electrice și vânt puternic

Mesaj RO-Alert de vreme extremă în Capitală: Ploi, descărcări electrice și vânt puternic

30 mai 1
Bucureștenii au primit, vineri seara, un mesaj RO-Alert de vreme extremă: „Avertizare meteo – averse torențiale ce vor acumula 25-40 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului. Perioada de manifestare: 30.05.2025 interval 19:25 – 20:15. Evitați deplasările și luați măsuri de adăpostire și autoprotecție!” Capitala se află vineri seara, până la ora 20:15, sub Cod portocaliu […]
VIDEO Clipul de prezentare a oraşului Bucureşti ca locație de filmare, lansat în cadrul Zilelor Industriei Filmului Românesc

VIDEO Clipul de prezentare a oraşului Bucureşti ca locație de filmare, lansat în cadrul Zilelor Industriei Filmului Românesc

27 mai
Filmul de prezentare a oraşului Bucureşti va fi lansat în cadrul Zilelor Filmului Românesc de Strada Film Internaţional, transmite News.ro. Materialul este un catalog digital ce inventariază succint locatii de filmare din capitală, dezvoltat în cadrul Programului de accelerare a digitalizării producţiei şi distribuţiei de film în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă finanţat […]