bucuresti

Robbie Williams la Bucureşti: A vorbit mai mult decât a cântat, dar a făcut reverențe în fața publicului și rezumatul muzical al carierei sale de 33 de ani

20 aug.
„Binecuvântaţi să fiţi cu toţii!” a repetat de mai multe ori pe parcursul serii Robbie Williams, în timpul concertului pe care l-a susţinut, sâmbătă, la Romexpo din Bucureşti. Timp de două ore, în care a povestit multe, a vorbit mai mult decât a cântat, dar în care a făcut reverenţe publicului, a împărţit tricouri şi […]
Robbie Williams la Bucureşti: A vorbit mai mult decât a cântat, dar a făcut reverențe în fața publicului și rezumatul muzical al carierei sale de 33 de ani

Târg de adopţii, sâmbătă, în Parcul Circului / 121 de câini, adoptaţi de bucureşteni în acest an

17 aug.
Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) organizează sâmbătă, în intervalul orar 10.00 – 18.00, un nou târg de adopţii, în Parcul Circului, lângă Circul Metropolitan Bucureşti, transmite Agerpres. „Sunt propuşi spre adopţie 15 căţei (3 adulţi şi 12 pui), toţi sociabili, sănătoşi, microcipaţi, deparazitaţi intern şi extern, vaccinaţi şi, dacă vârsta o permite, sterilizaţi. […]
Târg de adopţii, sâmbătă, în Parcul Circului / 121 de câini, adoptaţi de bucureşteni în acest an

ASPA Bucureşti: 500 de căţeluşi, ridicaţi în acest an de pe străzile Capitalei / ”Din păcate, mulţi pui devin adulţi în adăpost şi pierd şansa de a creşte în cadrul unei familii”

17 aug.
Aproximativ 500 de pui de câine au fost ridicaţi de echipajele Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor în doar primele şapte luni ale anului de pe străzile din Bucureşti, anunță Agerpres. ASPA Bucureşti adaugă că acest lucru indică faptul că numărul femelor nesterilizate pe care unii cetăţeni le deţin este „mare”, că aceştia aleg fie […]
ASPA Bucureşti: 500 de căţeluşi, ridicaţi în acest an de pe străzile Capitalei / ”Din păcate, mulţi pui devin adulţi în adăpost şi pierd şansa de a creşte în cadrul unei familii”

Caniculă şi disconfort termic ridicat în sudul şi sud-estul ţării, inclusiv în Bucureşti / Temperaturile maxime vor fi de 35 – 37 de grade

17 aug.
Sudul şi sud-estul ţării se va afla, de joi până duminică, sub o informare de caniculă şi disconfort termic ridicat, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), informează Agerpres. Astfel, în perioada 17 – 20 august 2023, va fi caniculă şi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi pragul critic de […]
Caniculă şi disconfort termic ridicat în sudul şi sud-estul ţării, inclusiv în Bucureşti / Temperaturile maxime vor fi de 35 - 37 de grade

Inspectoratul Școlar București mușamalizează nedreptatea făcută pentru 70 de elevi la bacalaureat, la Colegiul Național „Șincai” și scrie sfidător, într-un răspuns dat părinților, că anularea lucrărilor în mijlocul probei de limba română a fost „o oportunitate” pentru tineri

16 aug.
Cei aproape 70 de candidați care au avut lucrări anulate la examenul de Bacalaureat din iunie la Colegiul „Gheorghe Șincai” din Capitală ar trebui să privească decizia comisiei de examen de a nu mai prelungi timpul de lucru ca pe o „oportunitate”, așa motivează Inspectoratul Școlar București (ISMB) într-un răspuns către o solicitare făcută de […]
Inspectoratul Școlar București mușamalizează nedreptatea făcută pentru 70 de elevi la bacalaureat, la Colegiul Național „Șincai” și scrie sfidător, într-un răspuns dat părinților, că anularea lucrărilor în mijlocul probei de limba română a fost „o oportunitate” pentru tineri

Nicușor Dan: Lucrările la Pasajul Doamna Ghica sunt tot mai aproape de final. Au fost montaţi stâlpii de iluminat şi se lucrează la finalizarea ultimului strat de asfalt

16 aug. 3
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că clucrările la Pasajul Doamna Ghica sunt tot mai aproape de final şi se lucrează la finalizarea ultimului strat de asfalt. „Lucrările la Pasajul Doamna Ghica sunt tot mai aproape de final. Au fost montaţi stâlpii de iluminat şi se lucrează la finalizarea ultimului strat de asfalt. Urmează trasarea […]
Nicușor Dan: Lucrările la Pasajul Doamna Ghica sunt tot mai aproape de final. Au fost montaţi stâlpii de iluminat şi se lucrează la finalizarea ultimului strat de asfalt

Capitala, sub alertă de caniculă până duminică seara / Vor fi până la 37 de grade Celsius

16 aug.
Vremea va fi caniculară în Bucureşti, în următoarele zile, maximele termice urmând să ajungă la 37 de grade Celsius, conform prognozei speciale emise, miercuri, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), informează Agerpres. Astfel, în intervalul 16 august, ora 10:00 – 17 august, ora 6:00, vremea va fi călduroasă, cu disconfort termic în creştere, indicele temperatură-umezeală […]
Capitala, sub alertă de caniculă până duminică seara / Vor fi până la 37 de grade Celsius

Festivalul Strada Armenească revine între 26 şi 27 august cu o ediţie specială în Grădina Botanică din Bucureşti

15 aug.
Cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Strada Armenească va avea loc între 26 şi 27 august, în premieră la Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” din Bucureşti, aducând cultura şi tradiţiile armeneşti în mijlocul naturii urbane. Intrarea la eveniment este liberă, transmite News.ro. Ediţia specială la picnic a Festivalului Strada Armenească aduce două zile de poveste, pentru […]
Festivalul Strada Armenească revine între 26 şi 27 august cu o ediţie specială în Grădina Botanică din Bucureşti

Ce este Muzeul Abandonului? Istoric: Pentru ca această voce să fie auzită, cineva trebuie să o asculte. Am reuşit să aducem în centrul Bucureştiului

11 aug.
Muzeul Abandonului a inaugurat joi o expoziţie ce va fi disponibilă, cu acces gratuit, în spaţiul Cartierului Creativ din Amzei 13. Proiectul se intitulează Unboxing Muzeul Abandonului – Live Museum şi se desfăşoară între 10 august şi 7 septembrie, de miercuri până duminică, între orele 12.00 – 20.00, cu acces gratuit. Într-o perioadă în care […]
Ce este Muzeul Abandonului? Istoric: Pentru ca această voce să fie auzită, cineva trebuie să o asculte. Am reuşit să aducem în centrul Bucureştiului

UPDATE Femeie mușcată de un câine, pe un teren viran din apropierea locuinței, în București / Victima este inconștientă

10 aug. 2
O femeie a fost mușcată joi de un câine în timp ce se afla pe un teren viran din apropierea locuinței, în București. „La data de 10 august 2023, poliţiștii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secția 4 au fost sesizați, în jurul orei 07.00, prin apel 112, cu privire la faptul că, […]
UPDATE Femeie mușcată de un câine, pe un teren viran din apropierea locuinței, în București / Victima este inconștientă

Prefectura București a convocat Şedinţa Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă după ce a constatat mai multe nereguli la locurile de joacă din Capitală

09 aug.
Prefectul Municipiului Bucureşti, Rareş Hopincă, a verificat, miercuri, mai multe locuri de joacă din oraş şi a constatat mai multe nereguli. Pentru a fi luate măsuri încât să nu se mai repete incidente ca cel în care o fetiţă s-a electrocutat, prefectul a convocat, pentru vineri, Şedinţa Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, transmite News.ro. […]
Prefectura București a convocat Şedinţa Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă după ce a constatat mai multe nereguli la locurile de joacă din Capitală

Primăria Capitalei vrea să închidă șapte instituții, în contextul măsurilor de austeritate / Nicușor Dan: ”Trebuie păstrată o autonomie a autorității locale”

09 aug.
Șapte instituții din subordinea Primăriei Municipiului București urmează să fie desființate, în contextul măsurilor de austeritate preconizate de către Guvern, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio București. În afară de Centrul pentru Protecția Plantelor, celelalte șase instituții sunt cu specific cultural – Centrul de Tineret, Centrul de Seniori, Centrul „Casa Lipatti”, Centrul „Lumina”, […]
Primăria Capitalei vrea să închidă șapte instituții, în contextul măsurilor de austeritate / Nicușor Dan: ”Trebuie păstrată o autonomie a autorității locale”

Doi copii de 10 şi 11 ani, daţi dispăruţi în Bucureşti, au fost găsiţi în Constanţa

02 aug.
Doi copii de 10 şi 11 ani, căutaţi de poliţiştii din Bucureşti după ce au fost daţi dispăruţi de bunica lor, au fost găsiţi în municipiul Constanţa, anunță Poliția Capitalei. Ei se află în grija unor specialişti dintr-un centru social, până când poliţiştii vor stabili ce s-a întâmplat cu exactitate. ”Astăzi, Poliţia Capitalei a fost […]
Doi copii de 10 şi 11 ani, daţi dispăruţi în Bucureşti, au fost găsiţi în Constanţa

Tramvaie blocate în Sectorul 3 din cauza unui accident în care a fost implicat un autobuz STB

31 iul.
Mai multe tramvaie sunt blocate, luni dimineață, în Sectorul 3 al Capitalei din cauza unui accident în care a fost implicat un autobuz STB. Accidentul a avut loc pe strada Baba Novac între un autobuz de pe linia 135 și un autoturism. Șoferul mașinii primește îngrijiri medicale la fața locului. Tramvaiele sunt blocate pe sensul […]
Tramvaie blocate în Sectorul 3 din cauza unui accident în care a fost implicat un autobuz STB

FOTO Zeci de călători CFR au plecat pe câmp, la ocazie / Trenul București Nord – Suceava a rămas duminică blocat, după ce s-a stricat locomotiva / În tren se aflau circa 400 de călători

31 iul. 7
Trenul Interregio 1751, care a plecat duminică din gara București  Nord în jurul orei 11,00 și trebuia să ajungă la Burdujeni la ora 17,00 a rămas blocat în plin câmp între Adjud și Sascut, după o defecțiune la locomotivă, iar câteva zeci de pasageri au preferat să plece pe câmp, spre drumul național, pentru a […]
FOTO Zeci de călători CFR au plecat pe câmp, la ocazie / Trenul București Nord - Suceava a rămas duminică blocat, după ce s-a stricat locomotiva / În tren se aflau circa 400 de călători

Primarul Capitalei vrea un împrumut de 836 milioane de euro pentru achiziția de 250 de tramvaie / ”Banca Mondială şi-a manifestat interesul” / 70% din tramvaiele STB au durata de exploatare depăşită

26 iul.
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că a avut, miercuri, o întrevedere cu o delegaţie a Băncii Mondiale, iar aceştia şi-au arătat interesul să împrumute PMB în vederea achiziţionării a 250 de tramvaie noi, suplimentar faţă de investiţiile realitate până acum pentru modernizarea transportului public în comun, anunță Agerpres. El a mai precizat că valoarea […]
Primarul Capitalei vrea un împrumut de 836 milioane de euro pentru achiziția de 250 de tramvaie / ”Banca Mondială şi-a manifestat interesul” / 70% din tramvaiele STB au durata de exploatare depăşită

Consumul de energie a urcat cu 54% în Bucureşti, marţi, pe fondul utilizării aparatelor de aer condiționat / Cel mai mare consum s-a consemnat în zona de Nord a Capitalei

26 iul. 1
Un vârf de consum de energie electrică la nivelul Capitalei şi al judeţelor Ilfov şi Giurgiu a fost atins marţi, 25 iulie, la ora 17:00, când acesta s-a ridicat la 1.502 de MW, cu 59% mai mult faţă de cifrele înregistrate într-o zi din luna mai a acestui an, cu temperaturi specifice acelei perioade, potrivit […]
Consumul de energie a urcat cu 54% în Bucureşti, marţi, pe fondul utilizării aparatelor de aer condiționat / Cel mai mare consum s-a consemnat în zona de Nord a Capitalei

VIDEO Cum arăta Bucureștiul în anul 1940 / ”Mii de buchete sunt aduse și vândute zilnic de către aceste oacheșe reprezentante ale sexului frumos”

23 iul.
Imagini cu Bucureștiul de acum 83 de ani au fost publicate pe pagina de Facebook ”Cineclic”. Imaginile sunt acompaniate cu muzică, iar prezentarea locurilor e făcută bilingv, română și germană, prin texte, așa cum se proceda în perioada ”filmului mut”. ”Așezată la loc de cinste, statuia marelui om de stat Ion Brătianu, amintește de acela […]
VIDEO Cum arăta Bucureștiul în anul 1940 / ”Mii de buchete sunt aduse și vândute zilnic de către aceste oacheșe reprezentante ale sexului frumos”

Furnizarea apei calde va fi sistată pentru aproximativ 300 de blocuri din sectoarele 1, 3, 4, 5 şi 6 / Termoenergetica va efectua începând de luni lucrări de modernizare a rețelei

21 iul.
Compania Municipală Termoenergetica anunţă că, începând de luni, se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare şi de reparaţii pe conductele reţelei primare în zone din sectoarele 1, 3, 4, 5 şi 6 din Capitală. Este vorba despre un număr total de aproximativ 300 de blocuri pentru care va fi sistată furnizarea apei calde, a informat […]
Furnizarea apei calde va fi sistată pentru aproximativ 300 de blocuri din sectoarele 1, 3, 4, 5 şi 6 / Termoenergetica va efectua începând de luni lucrări de modernizare a rețelei

 Cod portocaliu de caniculă în Bucureşti şi în alte 7 judeţe, sâmbătă / Temperaturi de 39 de grade şi disconfort termic ridicat

21 iul.
Şapte judeţe din sudul ţării şi municipiul Bucureşti se vor afla sub Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic pe parcursul zilei de sâmbătă, potrivit unei avertizări publicate vineri de Administraţia Naţională de Meteorologie, publicate de Agerpres. Astfel, în Capitală şi în judeţele Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa şi Constanţa se vor înregistra temperaturi […]
 Cod portocaliu de caniculă în Bucureşti şi în alte 7 judeţe, sâmbătă / Temperaturi de 39 de grade şi disconfort termic ridicat

Canicula și scumpirile îi gonesc din București pe turiștii care făceau rezervări prin platforme online/ Cei care lucrează cu Airbnb spun că este una dintre cele mai slabe veri/ Hotelierii tradiționali, însă, anunță rezultate mai bune ca anul trecut

20 iul.
Canicula care topește Europa și îi face pe turiști să evite orașe importante din punct de vedere turistic, precum Roma sau Atena, are efecte similare și la București, spun reprezentanții unor platforme de rezervări online. Mulți turiști care veneau în capitala României pentru vizite scurte de weekend au renunțat la aceste călătorii din cauza căldurii […]