ancheta spitalul pantelimon

Rafila: Ceea ce s-a întâmplat la Pantelimon sau în alte spitale din România ţine foarte mult de partea de comunicare cu pacientul / Trebuie să existe acest dialog cu pacientul, cu familia pacientului

17 sept. 3
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că incidente precum cele de la Spitalul ”Sfântul Pantelimon” din Capitală sau din alte spitale din România ţin foarte mult de partea de comunicare cu pacientul, care ar trebui, dincolo de diagnosticul primit, să ştie ce urmează să i se întâmple. Rafila consideră că trebuie să existe dialog cu […]
Rafila: Ceea ce s-a întâmplat la Pantelimon sau în alte spitale din România ţine foarte mult de partea de comunicare cu pacientul / Trebuie să existe acest dialog cu pacientul, cu familia pacientului

De ce au fost puse în libertate cele două doctorițe de la spitalul Pantelimon acuzate de procurori de omor calificat / Instanța: Nu există probe sau indicii temeinice care să contureze suspiciunea rezonabilă că au săvârșit infracțiunile. Declarațiile martorilor sunt contradictorii

11 sept. 1
Cele două doctorițe de la spitalul Pantelimon acuzate de procurori de omor calificat au fost puse în libertate în 20 august, după ce Curtea de Apel București le-a admis contestația la măsura arestului preventiv. Instanța a apreciat – în motivarea deciziei consultată de G4Media – că „nu există probe sau indicii temeinice, în sensul cerut […]
De ce au fost puse în libertate cele două doctorițe de la spitalul Pantelimon acuzate de procurori de omor calificat / Instanța: Nu există probe sau indicii temeinice care să contureze suspiciunea rezonabilă că au săvârșit infracțiunile. Declarațiile martorilor sunt contradictorii

UPDATE Cele două doctorițe de la spitalul Pantelimon acuzate de procurori de omor calificat au fost puse în libertate / Decizia instanței este definitivă

20 aug. 12
Update Ora 18.35: Cele două doctorițe au fost eliberate din arest, în urma deciziei Curții de Apel București. Știrea inițială: Cele două doctorițe de la spitalul Pantelimon acuzate de procurori de omor calificat vor fi puse în libertate. Curtea de Apel București le-a admis contestația la măsura arestului preventiv. Decizia instanței este definitivă. Curtea de […]
UPDATE Cele două doctorițe de la spitalul Pantelimon acuzate de procurori de omor calificat au fost puse în libertate / Decizia instanței este definitivă

Managerul spitalului „Sfântul Pantelimon”: Nu a existat vreo criză a aprovizionării cu nonadrenalină. La momentul la care se referă ancheta, în spital erau circa 1000 de fiole / Nu au existat sesizări în interiorul spitalului despre modul de administrare a medicamentului

09 aug.
Managerul spitalului „Sfântul Pantelimon”, Bogdan Socea, a declarat, vineri, pentru G4Media, că nu a existat vreo criză a aprovizionării cu nonadrenalină, iar la momentul la care se referă ancheta procurorilor, în spital erau circa 1000 de fiole. Managerul a mai precizat că până la acel moment nu au existat sesizări în interiorul spitalului despre modul […]
Managerul spitalului „Sfântul Pantelimon”: Nu a existat vreo criză a aprovizionării cu nonadrenalină. La momentul la care se referă ancheta, în spital erau circa 1000 de fiole / Nu au existat sesizări în interiorul spitalului despre modul de administrare a medicamentului

Medic anestezist român din Germania: Acuzațiile de crimă cu premeditare aduse împotriva celor două doctorițe sunt inadmisibile / Un pacient care necesită asemenea doze de noradrenalină pe o perioadă îndelungată este, de fapt, în pragul incompatibilității cu viața

09 aug. 21
Torje Iuliu, medic anestezist român la GNH Klinikum Kassel, Germania, afirmă, ântr-o postare pe Facebook, că acuzațiile de crimă cu premeditare aduse împotriva celor două doctorițe de la spitalul „Sfântul Pantelimon” din București sunt fără precedent și inadmisibile și subliniază că un pacient care necesită doze mari de noradrenalină pe o perioadă îndelungată este, de […]
Medic anestezist român din Germania: Acuzațiile de crimă cu premeditare aduse împotriva celor două doctorițe sunt inadmisibile / Un pacient care necesită asemenea doze de noradrenalină pe o perioadă îndelungată este, de fapt, în pragul incompatibilității cu viața

BREAKING Cele două doctorițe de la spitalul „Sfântul Pantelimon” acuzate de omor calificat au fost arestate preventiv pentru 30 de zile

08 aug. 14
Tribunalul București a dispus, joi, arestarea preventivă pentru 30 de zile a doctorițelor Mirela Păiuș și Maria Miron de la spitalul „Sfântul Pantelimon” acuzate de procurori de omor calificat în cazul unui pacient de 54 de ani din Secția ATI. Decizia instanței poate fi contestată. Procurorii au anunțat, miercuri, reținerea pentru 24 de ore a […]
BREAKING Cele două doctorițe de la spitalul „Sfântul Pantelimon” acuzate de omor calificat au fost arestate preventiv pentru 30 de zile

Cronologia neasumării. Rafila, a doua zi de la izbucnirea scandalului morților suspecte de la Spitalul Pantelimon: „Nu sunt elemente care să susțină aceste acuzații” / Ministrul, astăzi: „Să lăsăm justiția să-și facă treaba, nu pot să mă antepronunț”

08 aug. 20
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a susținut, joi, într-o conferință de presă, că nu are motive să demisioneze, în urma anchetei privind morțile suspecte de la spitalul „Sfântul Pantelimon” din Capitală, motivând că declarațiile sale din primele zile de la izbucnirea scandalului s-au bazat pe concluziile specialiștilor – comisia internă a spitalului și Colegiul Medicilor București. […]
Cronologia neasumării. Rafila, a doua zi de la izbucnirea scandalului morților suspecte de la Spitalul Pantelimon: „Nu sunt elemente care să susțină aceste acuzații” / Ministrul, astăzi: „Să lăsăm justiția să-și facă treaba, nu pot să mă antepronunț”

Managerul spitalului „Sfântul Pantelimon”: Un pacient de terapie intensivă reprezintă un deficit bugetar pentru spital /Mi-am oferit demisia, nu mă cramponez de funcții / Zece operații, amânate joi dimineață din cauza protestului medicilor de la ATI

08 aug. 1
Managerul spitalului „Sfântul Pantelimon”, Bogdan Socea, a declarat, joi, în fața spitalului, că și-a oferit demisia, așa cum i-a cerut ministrul Rafila, și a subliniat că nu se cramponează de funcții. El a explicat că ancheta internă făcută după ce au apărut acuzațiile privind morțile suspecte de la ATI a mers pe foile de observații, […]
Managerul spitalului „Sfântul Pantelimon”: Un pacient de terapie intensivă reprezintă un deficit bugetar pentru spital /Mi-am oferit demisia, nu mă cramponez de funcții / Zece operații, amânate joi dimineață din cauza protestului medicilor de la ATI

BREAKING Caz terifiant, acuzații fără precedent: Doi medici de la Spitalul Sfântul Pantelimon, reținuți în dosarul privind morțile suspecte / Procurorii susțin că au provocat intenționat decesul unui pacient de 54 de ani

07 aug. 38
Update Ora 20:00 Potrivit surselor G4Media, una dintre doctorițe ar fi susținut în fața procurorilor că există anumite proceduri medicale care justifică scăderea dozei de noradrenalină, procedură care de fapt nu ar există în cazul la care se face referire, spun aceleași surse. Update Ora 18.31: Procurorii au anunțat reținerea pentru 24 de ore a […]
BREAKING Caz terifiant, acuzații fără precedent: Doi medici de la Spitalul Sfântul Pantelimon, reținuți în dosarul privind morțile suspecte / Procurorii susțin că au provocat intenționat decesul unui pacient de 54 de ani

BREAKING Ministrul Sănătății solicită demisia managerului și a directorului medical al Spitalului Sfântului Pantelimon, în contextul anchetei privind morțile suspecte / Ministerul Sănătății susținea în urmă cu 4 luni că nu există „suspiciunea unei presupuse culpe medicale”

07 aug. 7
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, solicită demisia managerului și a directorului medical al Spitalului Sfântului Pantelimon din Capitală, în contextul anchetei privind morțile suspecte de la Secția ATI. La momentul declanșării anchetei, Alexandru Rafila declara că nu crede că sunt justificate plângerile penale privind morțile suspecte de la spitalul Pantelimon, iar o comisie trimisă de minister […]
BREAKING Ministrul Sănătății solicită demisia managerului și a directorului medical al Spitalului Sfântului Pantelimon, în contextul anchetei privind morțile suspecte / Ministerul Sănătății susținea în urmă cu 4 luni că nu există „suspiciunea unei presupuse culpe medicale”

O martoră din dosarul privind morțile de la Spitalul Sfântul Pantelimon, reținută pentru mărturie mincinoasă

05 iun. 1
O martoră din dosarul privind morțile de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală a fost reținută, miercuri, de procurori, fiind acuzată de mărturie mincinoasă. Parchetul de pe lângă Tribunalul București a anunțat că aceasta a fost adusă cu mandat pentru a fi audiată la Serviciul Omoruri. „Martora de mai sus, după ce a fost audiată, […]
O martoră din dosarul privind morțile de la Spitalul Sfântul Pantelimon, reținută pentru mărturie mincinoasă