Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care participă, sâmbătă, la evenimentul de prezentare a priorităţilor PMP pentru Bucureşti, a afirmat că a lucrat bine în ultimii trei ani cu reprezentanţii acestei formaţiuni în Consilul General. Primarul s-a referit la diferenţa dintre Dreapta – care înseamnă dezvoltare sustenabilă şi respectarea legii, şi PSD despre care afirmă […]
Președintele Klaus Iohannis nu se opune ideii de a comasa alegerile din România, dar spune că acest lucru trebuie să se facă respectând procedurile legale. El a făcut declarații în acest sens la Strasbourg, în cadrul briefingului de presă susținut împreună cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola: ”Patru rânduri de alegeri este foarte mult. Care […]
Preşedintele forului naţional, Camelia Potec, a fost aleasă în Comitetul Executiv al European Aquatics – Federaţia Europeană de Nataţie, transmite, sâmbătă, FRNPM, conform News.ro. La finalul acestei săptămâni, la Atena s-a desfăşurat Congresul de alegeri al European Aquatics, iar România a fost reprezentantă de preşedintele Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, Camelia Potec, alături […]
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, este de părere că formaţiunea care va câştiga toate cele patru rânduri de alegeri din acest an va conduce România timp de un deceniu, el spunând că PSD nu are „absolut nicio scuză” pentru a nu câştiga toate rundele de alegeri şi făcând trimitere, în acest context, la funcţiile […]
Liderul USR, Cătălin Drulă, a afirmat marţi seară, la Iaşi, că alegerile nu ar trebui comasate, el apreciind că poziţia PNL este una „pur tactică”, întrucât liberalii vizează să obţină mai multe voturi la parlamentare dacă alegerile ar avea loc în aceeaşi zi cu localele, transmite News.ro. Cătălin Drulă a afirmat, marţi seară, într-o conferinţă […]
Mii de susținători ai opoziției s-au adunat marți în mod pașnic în capitala sârbă Belgrad, într-un protest antiguvernamental pentru a cere anularea alegerilor de luna trecută, descrise de observatorii internaționali ca fiind nedrepte, scrie Reuters. Partidul populist de guvernământ, Partidul Progresist Sârb (SNS), aflat la putere, a obținut 46,72% din voturi la alegerile parlamentare și […]