G4Media.ro

Szijjarto: Ungaria nu susţine aderarea Kosovo la Consiliul Europei

Sursa foto: Facebook / Szijjártó Péter

Szijjarto: Ungaria nu susţine aderarea Kosovo la Consiliul Europei

Ungaria nu susţine aderarea Kosovo la Consiliul Europei, organizaţia paneuropeană axată pe problematica drepturilor omului, a declarat marţi ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, relatează agenţiile MTI, Tanjug şi EFE, citate de Agerpres.

Vorbind la Budapesta la o conferinţă de presă comună cu omologul său sârb Ivica Dacic, Szijjarto a apreciat că, înainte de a cere aderarea la organizaţii internaţionale, Kosovo trebuie mai întâi să-şi reglementeze relaţiile cu Serbia.

”Poziţia noastră este aceea că, dacă anumite organisme europene ar dori să admită Kosovo înainte ca acesta să ajungă la un acord (cu Serbia), s-ar pune în pericol ajungerea la un compromis. De aceea, în eventualitatea unui vot, Ungaria va vota împotriva aderării Kosovo la Consiliul Europei”, a explicat ministrul ungar, care a îndemnat la un ”dialog autentic” între Serbia şi Kosovo.

Ungaria a recunoscut independenţa pe care Kosovo şi-a proclamat-o în 2008. Într-o vizită recentă în capitala kosovară Pristina, preşedinta Ungariei, Katalin Novak, a declarat că Budapesta sprijină ”integrarea ţărilor din Balcanii Occidentali în UE, inclusiv integrarea europeană a Kosovo”.

Kosovo a cerut în decembrie oficial aderarea la UE, adică lansarea negocierilor de aderare. Ministrul Ivica Dacic a spus atunci că a primit asigurări din partea lui Peter Szijjarto că Ungaria nu susţine iniţierea negocierilor de aderare a Kosovo la UE atât timp cât Belgradul şi Pristina nu-şi normalizează relaţiile.

Pe de altă parte, Szijjarto a subliniat marţi la conferinţa de presă că Ungaria şi Serbia sunt direct şi sever afectate de migraţia ilegală şi de războiul din Ucraina, astfel că Budapesta şi Belgradul au interesul ca acest război să se încheie cât mai curând. Puţine alte ţări în Europa sunt afectate de două provocări de securitate simultane într-o asemenea măsură, a mai spus şeful diplomaţiei ungare.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Bine.. și cui îi pasă că HUNgaria nu susține? Presedinta cu origini românești Cătălina Novac ce spune ?