G4Media.ro

Symon Petliura și Stepan Bandera – patrioți ucraineni, ultra-naționalișți, antisemiți, naziști? O…

Symon Petliura și Stepan Bandera – patrioți ucraineni, ultra-naționalișți, antisemiți, naziști? O moștenire grea și controversată pentru Ucraina actuală

În timp ce puțini sunt aceia care în afara Rusiei și a aliaților săi care dau vreo credibilitate motivării date de președintele Vladimir Putin că scopul invadării Ucrainei este acela de “denazificare” a statului vecin, în Occident și în Europa în general sunt ridicate dubii cu privire la organizații ca Detașamentul Azov sau Sectorul de Dreapta cu un pronunțat caracter de extrema dreaptă sau chiar neo-nazist.

O altă îngrijorare cu privire la persistența glorificării, în special în vestul Ucrainei, dar și de către unii lideri politici respectabili a unor figuri controversate din istoria ucraineană a ultimului secol, printre acestea figurând la loc de frunte Symon Petliura (1879 – 1926) și Stepan Bandera (1909 – 1959).

Ambii au avut un scop comun: independența statului ucrainean, fie de Rusia Țaristă fie de Uniunea Sovietică, ambii au eșuat în lupta lor și au sfârșit în exil unde au fost asasinați. Ambii au fost acuzați de crime în masă, cu precădere împotriva evreilor, iar Bandera a fost acuzat și de colaborare cu ocupanții naziști în timpul celui de-al doilea război mondial.

Symon Petliura

Petliura a fost un seminarist ortodox, care a luptat din tinerețe pentru independența Ucrainei fiind arestat de autoritățile țariste și refugiindu-se pentru o vreme la Lviv (pe atunci Lemberg, în Imperiul Austro-Ungar).

Prăbușirea Imperiul Țarist în 1917 în timpul primului război mondial a permis apariția primului stat ucrainean independent, iar Petliura a ocupat posturile de ministru al apărării, iar apoi, în 1919, de președinte al Republicii Populare Ucrainene. Dar statul independent ucrainean a fost unul efemer, fiind înglobat în Rusia Sovietică după victoria bolșevicilor în războiul civil în 1920.

Controversa cu privire la Petliura se leagă de pogromurile anti-evreiești din Ucraina în perioada 1917 – 1921. În timpul acestui genocid, cel mai mare din istorie împotriva evreilor înaintea Holocaustului, au fost uciși între 35.000 și 50.000 de evrei ucraineni. Unii dintre ei au fost uciși de armata poloneză care lupta împotriva bolșevicilor în războiul civil, alții de bolșevici, dar marea majoritate au fost uciși de trupele efemerului stat ucrainean în care Petliura avea un rol conducător.

Nu încape îndoială că asemenea altor naționaliști ucraineni, Petliura, cu formație de seminarist ortodox, era antisemit, dar istoricii nu se pun de acord cu rolul său în pogromurile anti-evreiești din Ucraina anilor 1917 – 1921.

În orice caz, după victoria bolșevicilor în războiul civil Petliura a plecat în exil, ajungând în final în Franța, unde a în 1926 a fost asasinat la Paris de poetul evreu Sholem Schwarzbard (1886-1938). În 1927, după un proces care a stârnit, un juriu francez l-a achitat pe Schwarzbard, considerând că acesta a răzbunat în mod legitim masacrele a mii de evrei.

Schwarzbard este considerat azi de unii istorici ucraineni ca agent sovietic care l-a asasinat pe Petliura la ordinele Moscovei, deși nu există dovezi concrete în acest sens. Când vestea asasinării lui Petliura a ajuns în Ucraina, în toate orașele principale au izbucnit revolte, care au fost reprimate cu brutalitate de sovietici.

În Rusia, Petliura este considerat pe scară largă drept un criminal de război. Deși este mai puțin onorat decât alți lideri naționaliști, Petliura are străzi care îi poartă numele și monumente în Ucraina, ceea ce este menționat de ruși ca parte a dovezilor lor că ucrainenii din prezent nu sunt pregătiți să-și recunoască trecutul antisemit.

Stepan Bandera

Bandera a trăit într-o perioadă diferită de Petliura și nu a cunoscut ca adult efemerul stat independent ucrainean. Născut într-o familie greco-catolică în Galiția (pe atunci în Imperiul Austro-Ungar), el a trăit în copilărie și tinerețe în statul polonez nou creat în 1918 care incorpora vestul Ucrainei de azi.

Ca și Petliura sub Imperiul Țarist, Bandera a militat pentru independența Ucrainei și ideologia sa a fost profund influențată de Holodomor – genocidul prin foamete artificială provocat în Ucraina sovietică de Stalin în anii 1932 – 1933, care a dus la moartea a cel puțin 3,5 milioane de oameni.

Exilații ucraineni au înființat în 1929, la Viena, Organizația Naționaliștilor Ucraineni (OUN), care s-a scindat rapid în două ramuri, conduse de Andriy Melnyk (1890-1964) și, respectiv, Bandera (1909-1959). Melnyk, un catolic profund credincios, era ceva mai moderat, dar amândoi au fost de acord că, în războiul mondial pe care-l anticipau, ar trebui să fie de partea oricui ar fi luptat împotriva lui Stalin.

Deși rivali, atât Melnyk, cât și Bandera l-au întâlnit la începutul celui de-al doilea război mondial pe amiralul Wilhelm Canaris (1887-1945), pe atunci șef al serviciilor secrete militare germane (Abwehr). Aceștia au convenit să recruteze ucraineni din diaspora în unități care să participe la Operațiunea Barbarossa, invazia germană din 1941 a Uniunii Sovietice. Prezența soldaților ucraineni și avertismentul celor mai cunoscuți lideri ai naționalismului ucrainean din diaspora i-au convins pe mulți ucraineni că Operațiunea Barbarossa le va restabili independența.

În urma invaziei germane, atât Bandera, cât și Melnyk au proclamat guverne ucrainene independente concurente, iar Bandera a aderat la nazismul și la noua ordine europeană proclamată de Germania. Cu toate acestea, naționaliștii ucraineni au fost rapid dezamăgiți. Liderii naziști îi considerau pe ucraineni ca făcând parte dintr-o rasă inferioară și nu aveau nicio intenție de a acorda independența Ucrainei.

În cele din urmă, Bandera și Melnyk, care cereau insistent independența Ucrainei, au fost arestați, iar în ianuarie 1942 Bandera a fost dus în lagărul de concentrare Sachsenhausen. Cei doi frați ai săi au fost deportați la Auschwitz, unde au murit în 1942. Abia în septembrie 1944, când se contura o înfrângere germană, Bandera a fost eliberat și i s-a permis să se întoarcă în Ucraina, în speranța că partizanii săi vor hărțui trupele sovietice. De fapt, Bandera a început să își cultive din nou visul de independență, iar gherila sa i-a vizat atât pe sovietici, cât și pe germani.

După război, Bandera s-a refugiat în Germania, de unde a inspirat, dar nu a controlat o gherilă „banderistă” care a continuat să lupte împotriva sovieticilor în pădurile din vestul Ucrainei până în anii 1950. Bandera a fost asasinat la München în 1959 de către KGB, care, după cum au demonstrat ulterior documente și mărturii, primise ordinul de a-l elimina pe Bandera direct de la liderul sovietic Nikita Hrușciov (1894-1971), care spera să pună capăt rezistenței ucrainene odată pentru totdeauna.

Deși nu era un nazist din punct de vedere ideologic, Bandera era un antisemit, cu toate că – parte a contradicțiilor ale acestor vremuri – unii membri proeminenți ai partidului său erau de origine evreiască sau se căsătoriseră cu femei evreice, iar la un moment dat a fost acuzat de naziști că a salvat niște evrei, livrându-le pașapoarte false.

Cu toate acestea, Bandera considera că evreii jucau un rol esențial în comunismul rus și ucrainean, iar retorica sa antievreiască incendiară a jucat un rol în pogromurile care au urmat invaziei germane din 1941 și în participarea ucrainenilor, unii dintre ei membri ai partidului său, la atrocitățile naziste împotriva evreilor.

În ceea ce îi privește pe ucrainenii din prezent, sondajele de opinie care arată opinii diferite despre Bandera confirmă faptul că cei mai mulți dintre ei sunt dispuși să se confrunte cu trecutul lor și să recunoască natura malefică a colaborării cu nazismul, în aceeași măsură în care denunță natura malefică a colaborării cu comunismul sovietic.

Principalul argument folosit de ruși pentru a dovedi că ucrainenii din prezent au simpatii naziste sunt onorurile acordate oficial lui Bandera. Rusia lui Putin a moștenit de la sovietici folosirea termenului „banderist” sau “banderovist”ca sinonim pentru „nazist ucrainean”.

Nu încape îndoială că Bandera este onorat ca un erou național în Ucraina. Există sute de monumente, memoriale, muzee și străzi care îi poartă numele. Președintele pro-rus Viktor Ianukovici (2010 – 2014) a încercat să inverseze această tendință și să-i refuze lui Bandera unele dintre onorurile primite. După ce onorurile care i-au fost acordate au fost criticate de organizațiile evreiești internaționale și de Parlamentul European, sondajele au arătat că în 2021 doar o treime dintre ucraineni aveau o părere total pozitivă despre Bandera.

Citește

Cât de puternici sunt neo-naziștii și extrema dreaptă în Ucraina azi? Care sunt originile mișcărilor ultra-naționaliste din Ucraina? Ce impact a avut alegerea ca președinte în 2019 a unui evreu, Volodimir Zelenski?

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

8 comentarii

  1. Chestiile astea vor fi tratate precum sunt tratati nazistii de catre Germania: prin alaturarea „Germania” vs „Germania nazista” – adica cica ar fi doua tari diferite! In iunie 1945 nu gaseai picior de nazist in toata Gemania! Magic! La fel si aici, aceste elemente naziste vor fi profesionist separate semantic de Ucraina astfel incat Zele sa intre direct in Schengen.

  2. patrioți ucraineni, ultra-naționalișți, antisemiți, naziști – raspunsul e DA la toate astea. Au fost Codreanu, Sima etc patrioți romani, ultra-naționalișți, antisemiți, naziști? Desigur.
    Fiecare natiune are nationalistii sai, de la pacifisti la antisemiti agresivi.

    • Fiindca Bandera și alții si au dat seama in timp util de faptul că naziștii nu considerau ucrainienii ființe umane si erau folosiți doar ca forță de muncă si au „intors armele”
      Există in fiecare razboi un moment in care poti vinde o infrangere ca pe o victorie.Acest moment durează foarte, foarte puțin timp si marea majoritate nu l simt…Este important pe ce parte de baricada ești cand se termină un razboi si de obicei istoria o scrie doar învingătorii

  3. E binevenit articolul și echilibrat.
    Da, Ucraina are nevoie de puținele momente de independență din istoria sa pentru a se raporta la trecut și are nevoie și de figuri de luptători reali, cu arma în mână, fiindcă până de curând încă nu simțea că e pe deplin eliberată de sub ruși.
    Într-o societate liberă și încrezătoare în viitor se poate privi și trecutul fără exaltare și cu necesara judecată morală. Doar în democrație se poate.

    De altfel, nici România nu a reușit încă să privească și să accepte trecutul, la peste 30 de ani de democrație. La nivel general, am încercat să negăm holocaustul (chiar și după ce oficial îl recunoscusem), am ridicat statui ”sfinților închisorilor” și luptătorilor din munți, fără să ne întrebăm câți dintre ei erau democrați și câți legionari și, mai ales, la nivelul fiecărei familii, am refuzat să privim trecutul și să vedem câți dintre noi suntem nepoți și fii de legionari, torționari, activiști, securiști, colaboratori, ori poate de ”exploatatori” (fiindcă din fotografiile interbelice cu oameni desculți pe străzile Bucureștiului știm sigur că viața atunci nu era roz). E greu să accepți că nu prea ai cu ce strămoși să te lauzi…

  4. Asta este scopul denazificarii. Codreanu este copil nevinovat față de Stepan Bandera. Bandera a fost reabilitat si declarat erou national vreo 15 ani in urma, când ucrainenii nu aveau probleme cu rusii, in scoli este glorificat in cărțile de istorie, denumiri de străzi, monumente in cinstea lui. Organizatiile paramilitare a lui Bandera au ucis zeci de mii de oameni.

  5. Ma bucur ca G4Media a publicat acest material. Parca se vede altfel. Nu poti sa rupi un popor de istoria lui. Germania, dupa razboi, a fost denazificata. S-au predat cursuri pentru toti oamenii, prin scoli, prin presa, prin carti. Pe ucrainienii care au participat la al doilea razboi mondial alaturi de nazisti nu i-a denazificat nimeni si copii lor acum , procedeaza aproape la fel cu nationalitatile conlocuitoare.

    • Pe ucrainienii care au participat la al doilea război mondial alături de naziști nu i-a denazificat într-adevăr nimeni: au fost executați de Stalin după 1945 sau au pierit în Gulag. Așa că imensa majoritate nu au mai apucat să aibă copii. Și nu procedează nimeni ca naziștii în Ucraina de azi, asta este o insultă la adresa victimelor Holocaustului.