G4Media.ro

SURSE PMP a decis fuziunea prin absorbție cu PNL / Băsescu, în…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

SURSE PMP a decis fuziunea prin absorbție cu PNL / Băsescu, în partidul lui Iohannis, pe cale să redevină coleg cu Boc și Blaga

PMP a decis, vineri, fuziunea prin absorbție cu PNL, au declarat pentru G4Media.ro surse din partid. Cele două partide au stabilit un calendar privind procesul de fuziune urmând ca în perioada imediată echipele de negociere să stabilească ce primește PMP.

  • UPDATE 13.01  PNL a desemnat azi în ședința Biroului Executiv echipa care va negocia procesul de fuziune, din care ar urma să facă parte Dan Vîlceanu și Florin Roman. În urmă cu trei săptămâni, conducerea PMP a votat în unanimitate începerea acestor negocieri.
  • UPDATE 13.04 PMP a negat, într-un mesaj postat pe Facebook, că ar fuziona cu PNL: ”Președintele PMP, Cristian Diaconescu, neagă fuziunea cu PNL Președintele PMP, Cristian Diaconescu, a declarat, foarte clar, că ”știrile apărute în spațiul public privind deciziile care ar fi fost luate de PMP privind fuziunea cu PNL, sunt false”.

Negocierile cu PMP ar fi început încă de pe vremea când Ludovic Orban conducea partidul, însă au fost finalizate sub conducerea lui Florin Cîțu.

Partidul condus de Cristian Diaconescu numără în prezent 2300 de consilieri. PMP împreună cu PNL dispun de același număr de consilieri locali în Consiliul General al Municipiului București dar și în sectoare. De asemenea, în PNL ar urma să intre 50 de primari.

Potrivit surselor G4Media.ro, fostul președinte Traian Băsescu nu a fost implicat în procesul de negociere, el retrăgându-se din prima linie din PMP după alegerile parlamentare din 2020, când partidul a ratat intrarea în Parlament.

PNL a fuzionat în iulie 2014 cu Partidul Democrat, însă la momentul fuziunii Traian Băsescu nu mai făcea parte din PD (care a fost condus de Vasile Blaga și Emil Boc), ci își lansase Partidul Mișcarea Populară, ca vechiul pentru Elena Udrea, care a candidat la președinție.

Potrivit surselor G4Media, PNL tatonează și o posibilă fuziune cu ALDE, fondat de Călin Popescu Tăriceanu.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

100 comentarii

  1. Mai au sa ii schimbe numele in PDL si e rezolvata

    • Perfect spus. S-a ajuns la reanvierea PDL_ului. Si apoi, usor, usor, incepand cu anul 2022 vom avea din nou un PDSR Redivivus, ca pasarea phoenix. Pacat ca nu-l mai pot revitalizata pe tatucul ilici.

    • Poate sa-si schimbe numele direct in P$D-Ciuma Rosie

    • @pic
      Vreu sa zici USL. Imi place ca au tupeu sa faca totul pe fata. O fuziune cu ALDE e perfecta, mai ales ca Tradi-ceanu a fost premier din partea lor candva.

    • Ma bucur ca mai e cineva care observa asta LEPRELE din PDL s-au reavtivat ca un cancet in cadrul PNL

    • Mai bună şi literatura, când toată lumea devine sinceră. O fi loc şi pentru ALDE şi chiar pentru ai lui Ponta în PNL, nu doar pentru PMP! Numai useriştii n-au înţeles rostul politicii. Că te bagi ca să administrezi bani mulţi.
      Clasa politică e superîncântată de finalul de epocă Iohannis, dar tineri care până deunăzi voiau să cumpere apartament, caută acum joburi afară.

    • Iar Basescu ii mananca postul de presedinte lui Iohannis si postul de PM lui Citu,are scoala de la Baneasa!

    • Ii rupe Base pe bolșevici, sosoci, auristi sau legebetisti…

    • Minciuna pe toata linia. A aruncat cineva o gogoasa si vad ca au preluat-o toti.. Presedintele PMP, Cristian Diaconescu, a spus CLAR si raspicat ca nu exista asa ceva. Punct…Cei ce comenteaza pe aici comenteaza doar in baza unei minciuni, minciuna insa pe care vad ca ei o cred…

  2. oricum erau mana in mana. macar acum pmp nu mai voteaza psd. dar voteaza pnl psd deci cam tot aia 😀 😀

    • Băsescu trebuie sa se dea cu PSDistii să-și scape, iubirea vieții Udrea și copii de pușcărie!

  3. oh, ce veste minunata!

    se improspateaza pnl-ul cu cadre tinere, energice, curate ca lacrima, impotriva coruptiei ciumei rosii!

    si astfel pnl-ul va creste in sondaje peste masura, de nu o sa stie ce sa face cu ele( adica cu sondajele)…mai exact cu hartia cu rezultate…

    • Bãsescu .. cu bune si cu rele .. e de respectat ptr cã s a luat la trântã cu niste mega smenari precum:Patriciu/Tãriceanu,Vântu/trustul iRealitatea,Voiculescu/ conturile securitãtii-trustul Antenelor ..

    • Ps. Patriciu .. mega smenul Petromidia-Rompetrol,Vântu (infractor notoriu si declarat) FNI,Gelsor .. în America îsi lua pârnaie pe viatã .. vezi Bernie Madoff,etc. A deranjat pe multi din viesparul post decembrist,desi poate cã nu era el chiar în mãsurã .. dar chiar si asa,a avut cojones.

  4. Gasec cep putin doua greseli(sau a fost ordin) fatale pentru identitatea nationala a pnl, prima pd-ul tovarasului neulander si acum pmp-ul tovarasului petrov zis piratul.

  5. Ați devenit ușori la cântar, acum căutați umplutură, numai pondere să fie. Liberalii lui pește.

  6. Astept cu nerabdare un anunt de fuziune prin absorbtie a PNL in PSD si a AUR in USR.
    In fond , e nevoie de 2 partide ca sa fie democratie balcanica.

    • Fuziune prin absortie a PNL in PSD si AUR revine in matca PSD, de unde a si plecat. Moment in care USR devine partid ilegalist si va fi absorbit in puscarie. Asta e viziunea adevarata. Bine, mai trebuie sa schimbam si numele orasului Brasov.

    • Pana la fuziunea aurolacilor cu peeeseeedee,va fi in curand cea cu PONTA ,apoi cu TARICEANU!Intai vor absorbi partidele care nu au intrat in parlament…base,fara partid parlamentar pentru fiica-sa EBA,nu avea liniste! La fel si Boc cel Mic,sluga sa preaaplecata,caci cum putea Boc sa il aibe in continuare pe Orban sef,cand el a ramas cu sufletul in PMP-udrea e inca sefa sa,caci i-a dat ditamai terenul in Cluj sa -si arate talentele in imobiliare!!Incet,incet,cu un DNA condus de prietenul lui bode,gasca lui iohannis plina cu penali ,va fi scapata de puscarie,iar in partea cealalta,se inchid dosare in draci:tariceanu,stanescu si vor mai fi…

    • @Gigi: in ce il schimbati? In „limoniu”?
      Nu duce grija usr, ca acolo s-au adunat multi ochi albastri si grade multe, mai multe ca in paharul lui Basescu!

    • Tovarășe matrix ești în „oroare” cruntă! USR – ul nu are nici o legătură cu HAUR! Mai degrabă PSD-UL când o ia pe coarda naționalistă și socialistă (veziiiiiii epoca Dragnea) este identic HAUR. 😩 În special ca pesedeii, în relația cu COVID, au jucat la limita ofsaid – ului parcă alături de HAUR! Ce îmi răspunzi la asta tovarășe matrix? USR este un partid liberal (sper ca nu și libertin) vis-a-vis de HAUR și PEESEEEDEE! Nu are nimica cu marxismul și neomarxisti! Astea le găsești din plin la HAUR și PEESEEEDEE! Așa că tovarășe matrix caută în altă parte „fuziuni”! Comuniștii naționaliști între ei… Eu vedeam o guvernare PEESEEEDEE – HAUR ca se aseamănă pană la identitate și ar fi avut majoritatea cu minorități și UDMR! Ce zici de propunerea mea tovarășe matrix?

    • Propun scimbarea numelui din Brasov in Putin!. Stalin e „obsolit”. Aia cu ochii albastii, din USR vor fi folositi la delatiuni de celula. Punem cate un USRist la fiecare celula si ii asteptam sa scrie rapoarte detaliate legat de ce se discuta in particular. Ar fi foarte utili si in extremitatea nord estica a Rusiei, unde pot face munca voluntara sa stuf, sunt destule de facut si pe acolo.

  7. Este clar ca PNL_ul, incepand cu prima alianta USL, a plecat pe un „platou” (ca sa fiu in termenii actuali ai virusologilor) al involutiei. Acum se situeaza pe topoganul decaderii totale, urmand calea PNTCD_ului. Fara intoarcere, ca zicala aia : „mortul de la groapa nu se mai intoarce”. Drum bun si cale batuta PNL. Aleluia, aleluia ………………..vesnica lor nemaipomenire.

    • Ce e ala „topogan”, ruznackule?

    • @Goe, the Grammar Nazi – cum zice francezu’:

      TOBOGÁN, tobogane, s. n. 1. Construcție în formă de jgheab înclinat, cu marginile ridicate, pe care se poate aluneca ușor și care servește ca mijloc de distracție (sportivă). 2. Jgheab înclinat folosit drept mijloc de transport prin alunecare al unor materiale, piese etc. [Var.: topogán s. n.]

      Goe, inapoi la antrenamente …

  8. Adica va fi guver PNL, PMP/PDL, PSD si UDMR. La Piovra.
    Daca Werner il pune pe Ilici premier e chinta roiala.

    • De fapt, PNL a fuzionat prin absorbție in PDL, doar ca procesul dureaza de ceva timp.
      E vorba de Băieții cu Ochii Albaștri care l-au tras la edec pe Petrov si nu numai, desigur.

  9. Hoț la hoț trage!

  10. ASIMILAREA a fost realizata datorita relatiei dintre RARES BOGDAN SI CRISTIAN DIACONESCU.
    DE ACUM PUTEM SPUNE CA PNL A DEVENIT PNDL..

  11. Nu este nicio surpriza. Cand fostii sai combatanti ajung la butoanele partidului era firesc sa-si invite tatucul. Penelepre, pedelepre, tot aia e. Orban nu avea cum sa reziste in putoarea aia. Unde mai pui ca sediul este fostul al PDL.

  12. De nu ajunge marinel’u presedinte la PNL si PM mare minune!?😈

    • A fost odată zeu-zmeu dar acum o fi având și el beteșuguri, metehne, probleme cu familionul… In timp ce alții vin din urmă. Trece timpul și pentru ei.

  13. ahahahahahahahahahahaha. Ce mai face „domnul” Tariceanu? Sa nu il uitati si pe ala…

  14. Si uite asa a ajuns Petrov la mana lu’ Iohanis….sau la altceva😃

  15. astazi la metope cu paleologu :))))

  16. si-au zis: ba daca tot e pe fata treaba cu USL, hai sa dam si noi un reset, acuma cat atentia e furata de USL.

  17. eu te-am facut, eu te ingrop 🙂

    • Este adevărat doi de minus dau plus dar din două găleți cu căcat sigur nu iese miere de albine. Și nici dulceață de coacăze.

  18. Se va câștiga ușor lira la Cotroceni la Tante Elvira. E bine, e bine…

  19. Sa fuzioneze si cu ALDE si bineinteles cu PSD si sa se numeasca PSLD, Partidul Social Liberal Democrat.
    Doar in Romania!

  20. Matrozu se intoarce sa ii popeasca pe unii care l-au abandonat. Acum inteleg de ce Boc facea mutre la Catzu cand inainte stia doar sa dea din coada.
    A venit stapanul vechi

  21. Doamne, Tariceanu iar in PNL… ALDE trebuia sa fuzioneze cu PSD, nu cu PNL.

  22. Deeci! Mai stiti 1992? No.. cam asa va fi!
    Cu sperante si de fapt vom merge la valeeeee
    Dumnezeule!
    Eu nu cred ca lumea asta a votat!!

  23. Se pregătește Nutzi Udrea.

  24. In curand pnl fuzioneaza cu psd si se rebranduieste ca fsn 2022 🤣

  25. Se înghesuie băieții de se calcă în picioare. Numai nume noi, oameni neprihăniți, ”bright eyes and bushy tales”. Ce nu face mirosul de lovele

  26. ca sa fie FSN-ul complet

  27. Ideea este simpla : sa ramana 2 formatiuni, dreapta si stanga , cu PNL care sa absoarba UDMR&PMP&ALDE&PNTCD& in timp ce PSD sa recheme la vatra pe AUR&PROROMANIA&PNR&PPU-SD&PER si care impreuna sa mimeze lupta politica la MafiaMedia in timp ce in viata privata beau si f*t impreuna.

  28. Se complică lanțul trofic. Nu se mai știe cine-i pe vârf, șacalii sau hienele ))))

    • Jignesti sacalii si hienele! Astia sunt niste boli infectioase. Niste virusi spurcati!

    • Aș prefera șacalii fiindcă sunt oportuniști și se mulțumesc cu puțin. Chiar vedeți și realitatea din jungla adevărată. Numai că eu sincer pe scena politică a noastră (România),eu văd în vârful lanțului trofic numai erbivore. Prădătorii îi văd dispăruți. Ar mai fi ceva/ceva,doar că le-a scăzut numărul drastic/pandemie ceea ce rezultă că erbivorele vânează carnivorele fiindcă sunt multe. În plus nu au nici o strategie cu adevărat în arta vânatului precum leii. Chiar și hienele au o eficiență, precum și șacalii. Ce e la lume, adică pe mapamond cu totul vorbesc,e la conducere numai lume bolnavă și vrea să o îmbolnăvească pe cea sănătoasă prin anumite concepții, restricții,legi aiurea (O.N.U). Adică mai pe înțeles să fim ca ei(bolnavi). Ori in savana sălbatică ăla mai puternic supraviețuiește și cel bolnav-slab moare. Exemple sunt chiar și printre prădători. În România este ca în ocean. Peștele mai mare îl înghite pe cel mic,asta chiar dacă peștele cel mare este bolnav. Treaba e că este mare.Cancerul și buba neagră să îi mănânce pe toți.

  29. ne bucuram ca revenim cu totii in aceiasi matca ,vom face treaba buna in beneficiul romanilor .

  30. Incredibil, banul a reusit sa-i lege in hora pe toti! De ce sunt atat de dornici PNLPSD sa-i imparta cu PMP? Chiar sunt atat de multi bani si vor sa dea la toti? Greu de crezut. Cine mai ramane in opozitie? Noi.

    • Vine la rand usr la fuziune. Refacem complexul pcr-secu! Uraaa! si punem de-al XV-lea congres! Il alegem pe @putin…gunoi presedinte, ca e cel mai comunist de pe-aici!

  31. Totuși, sunt și la PMP câțiva oameni de calitate: Cristian Diaconescu, Ioana Constantin, Funeriu, Paleologu și alții. Cine se teme de aceasta fuziune?

  32. Abia astept sa vad cum gestioneaza Latrina 3 asta
    #reuniuneaFSN

  33. Tovarășe matrix ești în „oroare” cruntă! USR – ul nu are nici o legătură cu HAUR! Mai degrabă PSD-UL când o ia pe coarda naționalistă și socialistă (veziiiiiii epoca Dragnea) este identic HAUR. 😩 În special ca pesedeii, în relația cu COVID, au jucat la limita ofsaid – ului parcă alături de HAUR! Ce îmi răspunzi la asta tovarășe matrix? USR este un partid liberal (sper ca nu și libertin) vis-a-vis de HAUR și PEESEEEDEE! Nu are nimica cu marxismul și neomarxisti! Astea le găsești din plin la HAUR și PEESEEEDEE! Așa că tovarășe matrix caută în altă parte „fuziuni”! Comuniștii naționaliști între ei… Eu vedeam o guvernare PEESEEEDEE – HAUR ca se aseamănă pană la identitate și ar fi avut majoritatea cu minorități și UDMR! Ce zici de propunerea mea tovarășe matrix?

    • @muck cel mig: usr este neom.arxist. Nici vorba de liberalism. Iar aur sunt aliatii lor. In fosta coalitie, usr a fost tipa aspec.tuoasa dar to.an.ta, care s-a suparat pe sot ca nu a lasat-o sa se dea in speck.tacol si si-a tr.as-o cu der.bedde.ul satului, hAur. Ati fost cu ei in pat, acum va miroase raui? Erau ne.spalatti si inainte cand ati votat cot la cot cu ei!

    • Goe
      mai lasa propaganda asta …itice frica de useristi? ai ceva neamuri sau probleme personale de spalat prin justitie si nu numai se pare…

  34. pnl 8% dimineata, 7% dupa amiaza :))

  35. Usor usor cu tupeu pe principiul romanul are memoria scurta o sa aflam ce ministru capabil a fost madam udrea

  36. PNL-ul actual a devenit C I A de Romania. Acum isi aduc la sediu vechii colaboratori din epoca Basescu. Sa vedeti cum vor curge contractele generoase cu Unchiul Sam in toate domeniile, de la armament pana la energie si infrastrutura.
    Iar cetatenii vor fi tratati exact cum isi trateaza Unchiul Sam „aliatii”: ca pe niste sclavi buni de exploatat.

  37. Pai ce PNL a fost altceva vreodata decat PSD la misto cu geci galbene?

  38. In fotografie: Sergentul Iohannis prezinta onorul colonelului Petrov si maiorului Turcescu. Se vede profunda camaraderie intre cadre.

  39. O clasă politică alcătuită numai din prostituate.

  40. Coaliția borfasilor care îngroapă tara!

  41. Nu se putea traficantul de copii sa nu faca alianta cu traficantul de arme… in curand il vor coopta pe corduneanu, traficantul de carne vie, si alti traficanti de tigari, alcool si cine mai stie ce… asa ia nastere cartelul de Sibiu sub conducerea lui Don klaun din columbia europei, romanica!

  42. Este perfect așa! Toți nenorociții la un loc.
    Cine se aseamănă se aduna,se mai despart ,se aduna din nou.

  43. Voi ați uitat că în alegerile precedente, s-au chinuit destul de mult să le scoată PMP-ului pragul să intre în Parlament.

  44. Niște derbedei care au distrus totul

  45. USR si a.u.r. sunt opozitia, cu totul si cu totul.
    Cum se va raspunde C.E. cu privire la refuzul de a desfiinta SIIJ, vrem oare sa mergem pe calea Poloniei si sa nu putem invoca nici comportamentul Belarus-ului?
    Daca de la bun inceput PSD nu a convenit cu PNL desfiintarea SIIJ, o va face acum, aparitia PMP mai schimba lucrurile.
    Si ce se va raspunde CE ? Ca fostul ministru al justitiei nu a rezolvat nimic, a fost impertinent cu premierul, ca pentru acest ministru partidul lui s-a retras de la guvernare si a creat criza , ne scuzati, nu am avut timp, dar se rezolva acum, suntem cea mai mare forta politica din tara si avem nevoie de PNRR ca de aer, am si intrat in el.
    Cu un presedinte in exercitiu si un fost presedinte, care isi va dori sa revina, se va incheia si povestea cu parlamentul atotstiutor.
    Foarte plictisitor.

  46. Va creste gradul de alcoolemie in PNL?

  47. minciuni sfruntate ! nu exista nici un acord cu pnl !
    presa lu’ peste – pmp va fi la 40% in 2024 cu un nou presedinte de tara Cristian Diaconescu ! pnl si psd la gunoi cu stiri de 2lei

  48. Vine iarna ….se anunta o iarna grea ….
    ȘOBOLANII ROSII ….FAC MISUNA PENTRU SUPRAVIETUIRE …
    HALAL PROSTITUATE …pnl …pmp …alde ….
    Stati putin …apare si pinochio

  49. !Baroniada ciumelor

    nu zic nu, aveti dreptate, chiar daca motivatia sa nu era una morala, ci politica…

    sa punem in balanta pe celalalt taler coruptia sa, dorinta de a da Rosia Montana la canadieni..

    adica care a fost idealul pentru care a fost presedinte atatia ani? ce ideal l-a manat pe el in lupta? mosia Nana?

  50. Sunt membru PMP și consilier local al PMP și pot să vă confirm că așa ceva nu o sa se întâmple ,sa vrut o colaborare cu PNL înainte de alegeri dar niciodată o fuzionare cu PNL , mai ales acum in aceste condiții cînd ei colaborează cu PSD . Nu ! .
    Majoritatea membrilor PMP nu își doresc așa ceva în mod sigur!
    Sunt un partid de neserioși eu personal nu mă pot asocia nici măcar cu ideea de fuziune cu ei !

    • Rade ciob de oala sparta partidul lu basescu oameni seriosi? Aia care au trimiso pe fisa lu base pe liste? Ce fumezi la fel ca Florinel catulescu? Pacat de diaconescu

  51. Daca Basescu si-ar baga coada din nou printre itele din Tara, cred ca toti vor fi descalificati. Ii maninca asta cu fulgi cu tot. Daca stau si ma gandesc bine, PNL chiar ar trebui sa-l aduca pe Basescu pe la microfoane. S-ar echilibra balantele

  52. In alegerile pentru sefia USR a castigat Ciolos, sustinut de oamenii lui Ardelean, in dauna lui Barna, sustinut de oamenii lui Coldea.
    In situatii de criza politica(vezi balmajeala cu guvern Ciolos, Ciuca, etc.)un adevarat presedinte ii aduna pe toti si ii aseza la zid. Nu astepta „pana luni”, timp in care cei care hotarasc (din umbra)sa poata da telefoanele de rigoare.

  53. Se unesc delatorii, turnătorii, colaboratorii, mafioții.

    Cu petrov la cârma ciracilor se reinstalează sufrageriile, mânarelile, procurii corupți, jafurile naționale de tip ANRP

    Așa, ca semn de libidinoșenie totală, zic ca petrov să-și reabiliteze acum toți pușcăriabilii cu care a făcut istorie, Udrea, Cocoș, Popoviciu, prințul lui de suflet Paul al Nimănui, iar lista poate continua la nesfârșit.

  54. o silă incomensurabila… political bitches power… „de ce nu ati murit în campanie?” paraziții… prostituție politică… ăștia sunt. Never again

  55. Acum intelegeti de ce dosarul revolutiei sau 10 august nu se vor rezolva in urmatorii 50 de ani?
    Mostenitorii celor care au executat lovitura de stat sau asigurat ca cei pusi marionete nu vor misca in front.
    Se reface FSN?:) macar sal reactiveze pe tatuca Iliescu….bai si Hrusciov asta a fost mare om cand a scos la iveala crimele lui stalin nu avem asa ceva printre urmasi lu ceasca pardon prefacutu de base parca a mormait ceva in parlament cu condamnarea aia verbala de 2 lei.

  56. Un oarecare a cules niste prune, le-a făcut movilă și a început să mănânce din ele. Se sătură și să nu le mănânce nimeni, se câcă și pișă pe ele. Își ridică nădragii și plecă în drumul lui. La întoarcere,că făcu un drum lung, îl apucă foamea. Cum mergea el, dădu cu ochii de ce mai rămăsese din prune. Se aplecă și începu să le sorteze. Asta nu-i pișată, asta nu-i căcată și-o mâncă și tot așa până le mâncă pe toate. Așa face și PNL-ul lui Iohannis, după ce se debarasă de foști membrii incomozi.
    Bună treabă.
    O sâmbăta plăcută.

  57. Dar cine este PMP, numai „sursele” televiziunii lor, B1, l-au luat in seama pe nimeni care fuzioneaza. La bucata sunt cativa oameni utili politic acolo, gen Ioana Constantin, Marius Pascan si inca vreo 2-3 nume sonore, atat. Altfel, dupa modelul lui Petrov se lauda cu ideologie de centru dreapta, iar in teritoriu sunt peste tot la brat cu PSD. Alo, B1, despre asta nu il intrebati pe nepretuitul presedinte?

  58. Doamne câtă prostie îi în capul unora!?Pnl este interesata de Diaconescu seful seful PMP care la ora actuală este unul dintre cei mai deștept ROMÂN si se gandesc la un viitor Președinte in anul 2024