Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Statele Unite au impus sancțiuni pentru trei companii chineze de sateliți comerciali pentru presupusul sprijin acordat Iranului, a anunțat Departamentul de Stat american, transmite Mediafax.
Departamentul de Stat al SUA a anunțat că sancțiunile vizează entități din China, pentru furnizarea de imagini din satelit care au permis Iranului să efectueze atacuri militare împotriva forțelor americane din Orientul Mijlociu.
Potrivit Financial Times, una dintre entitățile vizate de sancțiuni este The Earth Eye, o companie specializată în stații terestre de satelit pe care Washingtonul a acuzat-o că a furnizat imagini din satelit către Teheran.
Celelalte entități din China vizate de sancțiuni sunt MizarVision, o firmă de informații geospațiale, și Chang Guang Satellite Technology, care a ajutat Iranul prin furnizarea de imagini din satelit ale unor instalații militare operate de SUA.
Anunțul privind sancțiunile vine cu câteva zile înainte ca președintele american Donald Trump să plece într-o vizită de stat în China. Se așteaptă ca liderul de la Casa Albă și omologul său chinez, Xi Jinping, să poarte discuții despre situația din Orientul Mijlociu, inclusiv despre închiderea Strâmtorii Ormuz.
În ultimele săptămâni, oficialii americani au îndemnat Beijingul să depună mai multe eforturi pentru a exercita presiuni asupra Teheranului pentru a ajunge la un acord care să consolideze încetarea focului.