Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Gigantul farmaceutic Pfizer a anunţat joi că a semnat un acord cu guvernul Statelor Unite ale Americii în valoare de 5,29 miliarde de dolari privind livrarea pastilei sale împotriva COVID-19, începând din acest an, relatează Reuters.
Acordul se referă la asigurarea a 10 milioane de cure de tratament împotriva bolii provocate de noul coronavirus.
Pfizer a anunţat marţi că a cerut autorizarea de urgenţă în SUA a antiviralului său oral PF-07321332, care va fi comercializat sub numele de Paxlovid şi care a demonstrat o eficienţă de 89% în prevenirea riscului de spitalizare sau de deces dacă este administrat în primele trei zile de la apariţia simptomelor, conform unor rezultate intermediare ale studiilor clinice.
Guvernul american a semnat de asemenea un contract în valoare de 2,2 miliarde de dolari pentru pastila antivirală produsă de Merck, Molnupiravir.
sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Pexels.com
Alt tun marca Faițăr…
Nu e buna de nimic, contine cipuri si sisteme de urmarire a coshovarilor cu doua clase facute la FC aviator de breazda si care nu se vaccineaza. Nu va vaccinati si nu luati pastila. Ramaneti asa cum sunteti, curati si prosti.
Fă, Mihăilă, tu bagă-ți a treia doză-n tâmplă, să nu mai umbrești degeaba pământul, da?
Vasileee, pe tine te cheama de fapt Gheroghe Ion. Unu e nume de prost si celalalt de sluga. Tu esti amandoua.
ma gandesc acuma cu ce slogane de spalat creiere mai iese h`aur … =)) … nu mai rimeza „jos pastila” …. daca mai era cazul inca o data, forta manipularii in avantajul unor ultrasi care s-au gandit sa se faca speciali, ca nu mai merge cu munca cu alea, au multe rude de pus in posturi publice si ei doar!
gigele, tu nu mai sta, „boost”-erizează-te, nu te fofila!
Prefer sa bag sarms in mine , decât să bag tâmpeniile astea scoase în criza . :)))))
Poți să folosești unguent, înainte
Sa vina miliardiliiii….