G4Media.ro

STUDIU Prăbușire dramatică a spitalizărilor la nivel național pentru bolnavii cronici din…

STUDIU Prăbușire dramatică a spitalizărilor la nivel național pentru bolnavii cronici din România, de la declanșarea pandemiei COVID-19. Numărul acestora a scăzut aproape la jumătate față de anul trecut

Peste jumătate dintre bolnavii cronici din România consideră că pandemia de coronavirus a avut un impact negativ asupra calității îngrijirilor medicale primite, în timp ce nivelul total al spitalizărilor la nivel național s-a prăbușit dramatic în perioada martie – august 2020, fiind cu 48% mai puține decât în perioada similară din 2019, arată un studiu publicat de Observatorul Român de Sănătate.

Potrivit studiului, peste trei sferturi dintre medicii de familie chestionați confirmă situația dificilă. Aceștia consideră că pandemia a avut un efect negativ asupra accesului bolnavilor cronici la servicii medicale.

În plus, dintre spitalele desemnate COVID-19 (de fază I, fază II sau de suport) două treimi au acreditări de categorii inferioare, ceea ce nu garantează obținerea celor mai bune rezultate în tratarea pacienților COVID-19.

Acestea sunt concluziile principale ale primului studiu detaliat cu privire la “Impactul pandemiei COVID-19 asupra accesului bolnavilor cronici la servicii medicale în România”, studiu realizat de Observatorul Român de Sănătate în colaborare cu Fundația Romanian Angel Appeal.

O treime dintre bolnavii cu HIV/SIDA chestionați afirmă că pandemia a afectat negativ calitatea serviciilor medicale primite. Scăderea numărului de internări pentru bolnavii HIV/SIDA este cea mai pronunțată dintre cele analizate: – 80% în martie – august 2020 față de perioada similară a anului precedent.

Numărul de internări pentru bolnavii cu afecțiuni oncologice a scăzut cu 46%, existând situații (cazul Institutului Fundeni) unde numărul intervențiilor chirurgicale pentru pacienții oncologici s-a redus cu 80% în aprilie 2020 față de anul precedent, rămânând în continuare la nivele mult mai scăzute în prezent față de perioada similară din 2019 (-36% în septembrie 2020 față de septembrie 2019).

Trei sferturi dintre bolnavii cu scleroză multiplă afirmă că pandemia a afectat negativ calitatea serviciilor medicale primite. Numărul de internări pentru acești bolnavi a scăzut cu 57% în perioada martie – august 2020 față de perioada similară din 2019.

Un impact sever au resimțit și bolnavii de diabet sau tuberculoză. Internărilor bolnavilor de diabet au scăzut cu 67%, iar a celor cu tuberculoză s-au redus la jumătate.

Reducerea spitalizărilor în spitalele publice non-COVID este mai severă decât în spitalele private non-COVID, arată studiul.

Motivele cele mai frecvent invocate de persoanele cu boli cronice drept cauză pentru reducerea calității serviciilor medicale în perioada martie – august 2020 sunt: blocarea accesului la spitalul unde obișnuia să meargă prin transformarea acestuia în spital COVID, restricțiile de circulație impuse și absența medicamentelor necesare. O treime dintre bolnavii cronici chestionați au avut dificultăți în a găsi medicamentele de care au nevoie.

În privința serviciilor de telemedicină, peste trei sferturi dintre medicii de familie chestionați afirmă că au folosit telemedicina, dar peste jumătate dintre bolnavii cronici chestionați afirmă că nu au utilizat astfel de servicii.

În analiză au fost incluse date cu privire la serviciile spitalicești oferite bolnavilor cu cancer, diabet, tuberculoză, HIV/SIDA și scleroză multiplă la nivel național. În plus, a fost analizată în detaliu activitatea a 10 spitale din București, Cluj, Iași și Timișoara. 235 de persoane cu boli cronice și 250 de medici de familie din România au răspuns unor chestionare de evaluare amănunțite.

În opinia autorilor studiului, este necesar ca autoritățile centrale și locale din România să găsească soluții mai eficiente pentru a asigura continuitatea îngrijirilor medicale pentru bolnavii cronici în condițiile pandemiei COVID-19. În caz contrar, impactul negativ asupra bolnavilor cronici va fi considerabil: deteriorarea stării lor de sănătate însoțită de creșterea consecutivă a presiunii asupra unui sistem medical deja suprasolicitat.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

14 comentarii

  1. bre !

    s au (auto) vindecat !

    sa ne inchinam la.noul zeu Kovid 19toamna

    vindeca tot !

    nu mai avem nevoie de medici si medicamente

    PS pt #kondensatori : este GENOCID ! oamenii mor, ajung in stadii agravate ale bolilor pt ca arafat und GMBH au diktat sa nu fie primiti bolnavii in spitale decat atunci cand e o situatie grava

  2. bre !

    s au (auto) vindecat !

    sa ne inchinam la.noul zeu Kovid 19toamna

    vindeca tot !

    nu mai avem nevoie de medici si medicamente

    PS pt #kondensatori : este GENOCID ! oamenii mor, ajung in stadii agravate ale bolilor pt ca arafat und GMBH au diktat sa nu fie primiti bolnavii in spitale decat atunci cand e o situatie grava

  3. Poate ar trebui sa dati si estimarea raportata la numarul de operatii simple(apendicita , bila etc .) facute in anii trecuti comparativ cu anul in curs si o sa aflati cu stupefactie ce diferenta este .Are cineva o statistica sa puna pe site ?

  4. Cum e NELUTU cu ăștia cronici? N au Covid, să stea acasă, nu?
    Tu ai treaba să masluiesti la cifre, baga pe plus la morti, să dea bine la panica națională si sa justifice starea de alertă, mai scoate niste focare ca sa nu ajunga Bucureștiul la 3 ca trebuie să închizi școlile si il bagi la cheltuiala pe Câțu ca trebuie să plătească un părinte să stea acasă.
    De testat masiv nu vrei, ca scad numerele si devii un neica nimeni ca restul miniștrilor sănătății de dinaintea ta. Dar tu nu vrei asta. Tu esti Rockstar, te vede o țară întreagă zilnic pe teve, cum numeri tu morții si paturile la ATI, asa talent n are nimeni… Toate tarile au testat contactele unui pozitiv, si au depistat si izolat asimptomaticii ca sa nu mai umble să infecteze alte zeci de persoane. Tu nu, Batman, Batman. Testezi doar simptomaticii..
    Ne ati închis, v am ascultat.
    Ati zis sa purtam masca, o purtam. Mai sunt si tembeli, dar puțini.
    Nu crezi ca nu e vina populației pe care tot dai vina, ci a ta, ca ai o abordare proasta?

  5. Imi place de voi, cum scrii ceva critic despre NELUTU TĂTĂRUȚU cum nu apare..

  6. Cum e NELUTU cu ăștia cronici? N au Covid, să stea acasă, nu?
    Tu ai treaba să masluiesti la cifre, baga pe plus la decedati, să dea bine la panica națională si sa justifice starea de alertă, mai scoate niste focare ca sa nu ajunga Bucureștiul la 3 ca trebuie să închizi școlile si il bagi la cheltuiala pe Câțu ca trebuie să plătească un părinte să stea acasă.
    De testat masiv nu vrei, ca scad numerele si devii un neica nimeni ca restul miniștrilor sănătății de dinaintea ta. Dar tu nu vrei asta. Tu esti Rockstar, te vede o țară întreagă zilnic pe teve, cum numeri tu morții si paturile la ATI, asa talent n are nimeni… Toate tarile au testat contactele unui pozitiv, si au depistat si izolat asimptomaticii ca sa nu mai umble să infecteze alte zeci de persoane. Tu nu, Batman, Batman. Testezi doar simptomaticii..
    Ne ati închis, v am ascultat.
    Ati zis sa purtam masca, o purtam. Mai sunt si tembeli, dar puțini.
    Nu crezi ca nu e vina populației pe care tot dai vina, ci a ta, ca ai o abordare proasta?

  7. Cum e NELUTU cu ăștia cronici? N au Covid, să stea acasă, nu?
    Tu ai treaba să masluiesti la cifre, baga pe plus la morti, să dea bine la panica națională si sa justifice starea de alertă, mai scoate niste focare ca sa nu ajunga Bucureștiul la 3 ca trebuie să închizi școlile si il bagi la cheltuiala pe Câțu ca trebuie să plătească un părinte să stea acasă.
    De testat masiv nu vrei, ca scad numerele si devii un neica nimeni ca restul miniștrilor sănătății de dinaintea ta. Dar tu nu vrei asta. Tu esti Rockstar, te vede o țară întreagă zilnic pe teve, cum numeri tu morții si paturile la ATI, asa talent n are nimeni…

  8. Peste tot în lumea civilizată s au testat contactele unui pozitiv, si au depistat si izolat asimptomaticii ca sa nu mai umble să infecteze alte zeci de persoane.
    Tu nu, Batman, Batman. Testezi doar simptomaticii..
    Ne ati închis, v am ascultat.
    Ati zis sa purtam masca, o purtam. Mai sunt si unii care nu poarta, dar puțini.
    Nu crezi ca nu e vina populației pe care tot dai vina, ci a ta, ca ai o abordare greșită?

  9. De 30 de ani încrederea în spitalele românești a scazut spre un minim istoric. Managerii de spitale puși politic au adus în faliment sistemul sanitar, au transformat spitalele în bombe biologice.