Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Senatorul USR Ştefan Pălărie i-a acuzat luni pe iniţiatorii moţiunii simple împotriva ministrului de Externe, Oana Ţoiu, de ipocrizie, subliniind că ministrul se află la Bruxelles, „acolo unde trebuie să fie”.
„A vedea acum că la 10 zile, nici 10 zile de la moţiunea simplă anterioară pe Mercosur, se depune încă o moţiune pe acelaşi proiect, este o nebunie. Zilele acestea, ministra Oana Ţoiu este la Bruxelles, acolo unde trebuie să fie şi aşa cum a fost şi dat aviz negativ de la Comisia de externe a Senatului astăzi, doamna ministru este în locul în care trebuie. Probabil că izolaţioniştii iau foc când aud că, printre subiectele importante discutate acolo, discutăm în continuare despre pachetul de măsuri pentru îngheţarea asseturilor ruseşti în această situaţie tensionată în continuare şi despre măsuri active de combaterea propagandei ruse pe teritoriul Uniunii Europene”, a declarat Pălărie la Senat, potrivit Agerpres.
Potrivit lui Pălărie, şi această moţiune va fi respinsă.
„Ce vom vedea probabil în orele următoare, vom vedea acelaşi circ straniu în care nişte oameni cred că dacă urlă pot transforma minciuna în adevăr şi cred că, dacă urlă în fiecare săptămână, o minciună se transformă în altceva. Nici pe departe. Chestiunea asta o să fie încă o dată limpezită. Ideea de a opri deschiderea României la o piaţă de 260 de milioane de consumatori, inclusiv pe industriile unde România excelează: producţia auto, producţie de componente, este pur şi simplu o demenţă. Nu mai sfidează doar bunul simţ, dar sfidează şi raţiunea. Sunt convins că şi această moţiune va fi respinsă, ca şi celelalte”, a spus Pălărie.
Pălărie a adăugat că „suveraniştii izolaţionişti” ar trebui să-şi depună în primul rând o moţiune simplă împotriva propriilor comportamente.
„Încep să am alergie la ipocrizie. Suveraniştii izolaţionişti ar trebui să-şi depună în primul rând o moţiune simplă împotriva propriilor comportamente. Să nu uităm că recent i-am văzut mergând în Statele Unite, apropo de afaceri externe, denigrând România, bucurându-se că România este scoasă din Visa Waiver. Dacă aceste partide izolaţioniste fac bine României… le-am văzut celebrând, tăind tot felul de torturi cu tot felul de forme, simboluri pentru pierderi europene, atunci când România este un stat membru al Uniunii Europene, statut obţinut cu greu şi cu sacrificiile a foarte multor generaţii”, a mai spus senatorul USR.
Pe ordinea de zi a plenul Senatului de luni se află dezbaterea şi votul asupra moţiunii simplă formulată de senatorii Opoziţiei împotriva ministrului Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, pentru „modul defectuos, ideologizat şi necoordonat” în care a reprezentat interesele României în procesul decizional european privind Acordul UE – Mercosur. Oana Ţoiu a anunţat că nu va participa la dezbateri, din cauza unei agende externe încărcate. Secretarul de stat în MAE, Clara Volintiru ar urma să fie prezentă în locul ministrului.
Suveraniştii izolaţionişti sau s-a rasturnat căruța la Caracal!🙃
Haur este puiul lui pesedeu.
Haur a fost confecționat de tâlharii pesedeu cu ajutorul serviciilor, conform Strategiei Hrebenciuc.
Șarlatanii haur acționează după cum le zic tăticii lor de la pesedeu.