Specialiștii încă dezbat dacă „dependența de iubire” descrie corect atașamentul romantic distructiv

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Conceptul de „dependență de iubire” continuă să divizeze specialiștii, în contextul în care tot mai multe persoane descriu relații romantice marcate de obsesie, pierderea limitelor și comportamente autodistructive, scrie The Guardian.

Scriitoarea Elizabeth Gilbert abordează acest subiect în memoriul său All the Way to the River, publicat în septembrie, unde povestește despre relația intensă și dezechilibrată pe care a avut-o cu prietena sa Rayya Elias. Diagnosticul terminal al acesteia a determinat-o pe Gilbert să-și mărturisească sentimentele, deși era căsătorită, și să justifice gesturi extreme drept acte de grijă și devotament.

Autoarea descrie nevoia compulsivă de a iubi și de a fi acceptată ca pe o forță care a depășit limitele sănătoase, ajungând să se autoidentifice drept „dependentă de sex și iubire”, explorând ulterior acest concept prin introspecție și grupuri de recuperare de tip 12 pași, precum Sex and Love Addicts Anonymous.

Deși iubirea, intimitatea și validarea sunt nevoi umane universale, iar cultura occidentală glorifică romantismul intens, specialiștii se întreabă unde se trasează linia dintre pasiune și disfuncție.

Ce este, de fapt, dependența de iubire?

Dependența de iubire este studiată de zeci de ani, însă nu există un consens medical clar. Unii experți consideră termenul problematic, preferând să vorbească despre tulburări de atașament, tipare relaționale disfuncționale sau lipsa limitelor emoționale.

Psihoterapeuți precum Erin Davidson avertizează că eticheta de „dependent de iubire” poate fi reductivă sau stigmatizantă și poate masca responsabilitatea personală în relații abuzive. Alți cercetători, precum profesorul Brian Earp, subliniază că iubirea este percepută cultural ca un „bine în sine”, ceea ce face dificilă asocierea ei cu ideea de dependență, care implică suferință și pierdere a controlului.

Cu toate acestea, literatura de specialitate folosește în continuare termenul ca o prescurtare pentru a descrie relații marcate de obsesie, teamă intensă de abandon și incapacitatea de a funcționa echilibrat în afara unei legături romantice.

Poate iubirea deveni adictivă?

Din punct de vedere neurochimic, îndrăgostirea activează dopamina și oxitocina, aceiași neurotransmițători implicați în mecanismele dependenței. Cercetătorii compară frecvent euforia iubirii cu efectele substanțelor psihoactive.

Problema apare atunci când această stare devine compulsivă și începe să interfereze cu viața personală, profesională și emoțională. În acest punct, relația nu mai aduce împlinire, ci suferință.

Simptome și tipare frecvente

Printre manifestările întâlnite se numără:

• nevoia constantă de validare romantică

• incapacitatea de a rămâne singur

• idealizarea excesivă a partenerului

• dificultatea de a părăsi relații dăunătoare

• căutarea intensității emoționale cu orice preț

În multe cazuri, aceste tipare sunt normalizate cultural, ceea ce întârzie conștientizarea problemei.

Cauze posibile

Specialiștii indică factori multipli: traume din copilărie, abandon emoțional, neglijență afectivă, dar și condiții precum anxietatea, depresia, ADHD sau tulburarea de stres post-traumatic. De asemenea, există o suprapunere semnificativă între dependența de iubire și alte forme de adicție, inclusiv consumul de substanțe.

Ce presupune recuperarea?

Nu există tratamente standardizate validate clinic, însă terapia psihologică poate ajuta la reconstruirea limitelor, a stimei de sine și a unei relații mai sănătoase cu ideea de iubire.

Grupurile de suport oferă comunitate și structură, deși nu sunt potrivite pentru toată lumea. Scopul nu este abstinența de la relații, ci dezvoltarea unor legături echilibrate și conștiente.

Elizabeth Gilbert descrie în cartea sa perioada de „sevraj” emoțional ca fiind una de singurătate și lipsă de sens, dar și ca pe un proces necesar pentru a redescoperi stabilitatea interioară și autonomia emoțională.

Ideea nu este nouă. Încă din Antichitate, poetul roman Ovidiu scria despre necesitatea distanței și a întoarcerii către sine ca remediu pentru iubirea distructivă.