G4Media.ro

Șoșoacă și AUR, în competiție directă pentru a confisca politic protestul minerilor…

sursa foto: Facebook/ Prefectura Hunedoara

Șoșoacă și AUR, în competiție directă pentru a confisca politic protestul minerilor din Hunedoara

Liderii AUR, dar și Diana Șoșoacă – recent exclusă din grupul parlamentar al partidului, s-au întrecut în încercările de a se asocia cu protestul minerilor neplătiți din Hunedoara.

Primii au mutat liderii AUR. Vineri, co-președintele partidului, Claudiu Târziu, a plecat din București la Lupeni împreună cu doi colegi – Anamaria Gavrila, deputat de Hunedoara, și Robert Alecu.

”Am simțit că trebuie să fim alături de ei, să încercăm să le dăm o mînă de ajutor. Pe seară, am ajuns la destinație. Ne-au întimpinat mai mulți ortaci. Unul dintre ei, Stefan Ban, căruia i s-a făcut rău și a ieșit din mină, ne-a explicat ce vor protestatarii. Iar noi le-am promis că ne vom bate pentru drepturile lor și, mai ales, pentru ca acești români să aibă un viitor”, a scris Claudiu Târziu într-un comunicat de presă.

El a postat pe Facebook imagini video cu minerii nemulțumiți, care au explicat motivele protestului.

Sâmbătă a venit rândul Dianei Șoșoacă. Senatoarea ex-AUR a mers și ea la Lupeni, însotiță de Antena 3, care a relatat pe larg vizita ei la mineri. Șoșoacă a discutat cu minerii și i-a îmbrățișat, fără să poarte măsca de protecție și încălcând astfel reglementările în vigoare. Șoșoacă a fost întâmpinată cu aplauze de unii mineri.

Reamintim că mai multe zeci de mineri protestează în subteran pentru că la mina Lupeni se înregistrează o întârziere aferentă lunii ianuarie, în condiţiile în care minerii primesc salariile în data de 15 lichidare şi în 30 avansul pentru luna următoare. Minerii de la exploatările de cărbune Livezeni, Vulcan şi Lupeni protestează și ei de câteva zile pentru că nu au primit salariile.

Premierul Cîțu și ministrul Energiei, Virgil Popescu, au promis că minerii angajați la Complexul Energetic Hunedoara (CEH) își vor primii salariile în câteva zile. Gigantul energetic este în insolvență, într-o situație financiară critică.

Sursa foto: Facebook/ Prefectura Hunedoara

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

53 comentarii

  1. vc tudor te asteapta

  2. Și-l adaugă la palmares AUR, fuzionand cu vulcanica Șoșoacă, ca să devină mai rezistent și durabil. (18K AUR ROȘU: 75% AUR, 25% CUPRU)

  3. La câți prosti sunt în țara asta, Sosoaca peste un an o sa aibă 20%.

  4. Şioşuncã s-a dus la afumat în beci la Lupeni. HAUR a zis ca e la regim, deci fara şunci… mare necaz pe popor…

  5. Poza e epica.

  6. Asta e problema? Ca vadim II se duce la saracii aia? Problema e ca oamenii astia nu sunt platiti, si nici un mare USR-ist sau PNL-ist nu se sinchiseste sa faca ceva. Normal, ca daca nu ai backpack cu Thinkpad Carbon X1 nu esti om.

    • Cu alte cuvinte, „ai carte, ai parte”? 😉

      Cine sa-i plateasca? Sunt angajati la mina, mina tine de CEH, CEH este in insolventa din 2019 si principalul creditor a cerut intrarea in faliment.
      In treacat fie spus, acel creditor este Remarul, controlat de Transferoviar, afacerea detinuta de Calin Mitica, om de afaceri (fost CFRist, afaceri cu un general de Militie, imbogatit pe spinarea CFR si inculpat DNA) care-si petrece vacantele cu Rares Bogdan, europarlamentar PNL. Deci nu asteptati intelegere pe filiera PNL.

      Totusi, chiar era nevoie sa se manjeasca „minerul” ala fara casca si echipament cu carbune pe fata inainte sa faca poza?..

  7. Domnul presedinte Klaus Iohannis , asa cum s-a dus pe 22-Ianuarie -2017 in Piata Universitatii , acum trebuia sa fie in fruntea pensionarilor din Romania care sunt condamnati la DECIMARE , si in fruntea minerilor care nu au mijloace de supravietuire .

    • Și ma rog de ce sunt pensionarii condamnați la decimare?? Ca nu li s-a mărit pensia artificial??? Chiar atât de spălată pe creier poți fi? Ar trebui sa muncească toată România doar pentru a o duce bine pensionarii, nu-i asa?

    • @Der Cata ,
      Nu-i nici o mărire artificială decât la pensionarii de lux. Pensia minimă nu trebuie să fie mai mică decât salariul minim pe economie și pensia maximă nu ar trebui să fie mai mare decât 3 pensii minime. Cine vrea pensie mai mare să contribuie la sistemul privat de pensii.Staul nu are menirea de a asigura pensii de lux la nimeni , ci doar o pensie din care omu să poată trăi la bătrâne. Și la bătrânețe omenii au aceleași nevoi, deci nu are statul menirea de asigur unora nevoi de lux.Cum să obligi întreaga populație să contribuie la sistemu privat de pensii? Aceștia din sistemul privat de pensii , adică patronii și angajații își iau salarii de lux, sedii de lux, mașini de lux , concedii de lux din panii pensionarilor, apoi mai împrumută și statul cu dobânzi de lux. Trebuie desființată obligativitatea pilonului 2 de pensii private. Statul are menirea de a asigura pensia și nu privatul.
      De aceia avem aleșii națiunii ca să se ocupe de nevoile națiunii , nu de luxoșii națiunii, iar dacă nu pot , trebuie să-și dea demisia , pentru a permite să vină alții mai competenți. Înțelegi der cata că țara nu e nici a aleșilor nici a instituțiilor, ci a poporului, și că ei sunt puși de popor în acele funcții ca să îl slujească, nu ca aleșii și instituțiile să se slujească de popor ca niște stăpâni, nici să-l persecute?

    • Asa e, pensionarii ar trebui sa primeasca tot bugetul tarii altfel sunt decimati. Pensionarii sunt trimisii Domnului pe pamant

    • Las’ că e cu guvernul și Parlamentul dl Iohannis, că ăștia au lefuri mici-mici fiind condamnați la „decimare”. N’așa?

    • @lili,
      și spune tu concret, de s-a făcut cu bujetu țării timp de 31 de ai ? Da cu resursele naturale , dar cu pădurile , dar cu petrolul , dar cu flota, dar căile ferate , dar cu rafinăriile, dar cu petrolul, dar cu băncile , dar cu telefoanele, dar cu cele 200 de miguri, dar cu aeroporturile și unitățile militare ,dar cu școlile închise ,dar cu spitale închise ,dar cu pământurile , dar du fabricile și uzinele , dar cu …, dar cu……, dar cu … , dar cu cei 7milioane de români care au fugit din țară de binele adus de acești administratori de bujete, și resurse ale țării de după 1989? A mai rămas ceva de prădat în țara acesta?

    • @lili cu bujetu,
      și spune tu concret, de s-a făcut cu bujetu țării timp de 31 de ai ? Da cu resursele naturale , dar cu pădurile , dar cu petrolul , dar cu flota, dar căile ferate , dar cu rafinăriile, dar cu petrolul, dar cu băncile , dar cu telefoanele, dar cu cele 200 de miguri, dar cu aeroporturile și unitățile militare ,dar cu școlile închise ,dar cu spitale închise ,dar cu pământurile , dar du fabricile și uzinele , dar cu …, dar cu……, dar cu … , dar cu cei 7milioane de români care au fugit din țară de binele adus de acești administratori de bujete, și resurse ale țării de după 1989? A mai rămas ceva de prădat în țara acesta?

  8. Mineritul e o activitate ce nu trebuie sustinuta din bani publici .
    Apoi ,

    ,,Reamintim că mai multe zeci de mineri protestează în subteran pentru că la mina Lupeni se înregistrează o întârziere aferentă lunii ianuarie, în condiţiile în care minerii primesc salariile în data de 15 lichidare şi în 30 avansul pentru luna următoare,,

    Inteleg din articol ca pe data de 15 a fiecarei luni ei primesc lichidarea pe luna respectiva . Iar pe 30 ale fiecarei luni primesc avansul pentru luna urmatoare . Cum vine asta ? E legal ? Dar moral ?

  9. Diana Sosoaca nu a incercat sa confiste politic nimic.Ea e directa, sincera.Ceilalti, niste parveniti.Nu merita atentie.

  10. Am lucrat 5 ani în mina. Cunosc de aproape problema.Nu va puteți imagina cam cum e.
    3000 de lei salariu și ala neplătit și noi facem glumite. O mare rușine pt guvernanți. Plus ca suferă și Deva,Mintia nu are cărbune ca urmare Deva nu are încălzire.
    Haideți sa ducem în derizoriu subiectul, dacă o venit Sosoaca înseamnă că nu_i nimic important.

    • Du -te bai Havrame,
      3000 la avans poate.
      Am un prieten care anul trecut a iesit la pensie cu 5000 lei

    • Eu am lucrat in mina antena3 si nu iti poti imagina cum e sa minti tot timpul…

    • Durere maxima.. minerii nu scot carbune, Mintia nu arde carbune, Deva nu are caldura.

      Solutie simpla: Sa treaca Mintia in proprietatea orasului Deva si sa plateasca locuitorii direct, din factura de apa calda, salariile minerilor.

    • Du-te mai avramuta cu textele tale de aici :-DDDD

    • @kafka, cred ca un cineva a furat nick-urile lui Avram Iancu si lili. Ce-i drept, am izbucnit in ras cand am vazut ce scrie ce scrie ” lili ” pe aici.

  11. Daca ‘onorabilii’ căcăristi renunta vreo doua luni la pensiile speciale, sint bani pentru toti minerii pina la sfirsitu’ anului…

  12. „Dacian Soros si Robotul Autist concureaza la a se erija lideri ai miscarii #artificiiinbuncar”

    Ce e asa de mirare ca un partid-protest si un grup de muncitori neplatiti se intalnesc? Mai in neregula mi se pare sa fii presedinte si sa te dai opozant fiindca nu ti s-au dat absolut toate butoanele.

  13. Minerii sunt bugeyari sau de ce e treaba ministrului sa plateasca bugete?
    Sosoaca, Aur si oricare alt fripturist care promite ca rezolva problemele sunt niste mincinosi
    Situatia e disperata in domeniu:
    Compania miniera e falimentata
    strategia energetica europeana e sa se treaca pe surse regenerative, nu carbune
    Centralele au fost capusate in ultimii 30 de ani ( de ex Ponta si Sova la Turceni-Rovinari, adica mafia PSDista)
    Concluzia: domeniul trebuie restructurat, tinut ce are viitor, definit ce e strategic si restul din pacate inchis
    Asta a facut toata Europa, a investit masiv in regenerativ ( romania e fruntasa la eoliene)

  14. Mai prelucram cazul Soasaca, sau ne intoarcem la adevaratul ei patron spiritual, Dugin?

  15. Nu au primit muncitorii salariile?
    Simplu!
    Dați afară tot personalul de conducere!

  16. Ador minerii, din 92 pana în prezent sunt cea mai nefolosita categorie de catre politicieni. Respect ion Iliescu ca stie sa ii respecte, vad ca si-a invataat si copiii cum sa se poarte si ce sa faca cu minerii. Respect psd cel mai adevarat partid cu traditie la mineri, nu esti psdist daca nu chemi minerii la protest.

  17. In minerit nu-i dezmatul din Parlament, pe vremuri se aplica legea ”fara penali in subteran” pentru a nu pune in pericol viata si securitatea in munca a minerilor.

  18. De ce ar fi o problemă faptul că Șoșoaca și Haurul vor să confiște politic protestul minerilor? Au mai făcut-o și alte partide, unele chiar s-au cățărat pe cadavrele unor morți. Cui îi pasă că Șoșoaca se duce să vorbească cu o mână de mineri pe care nu dă nimeni doi bani.

  19. Șoșoacă ia rezolvat pe mineri. Le-a spus să-și dea jos masca, să-i pupe în bot, să le dea COVID. Așa ajung în spital și la comorbiditățile ce le au, sigur mor. Așa sa înțeles Șoșoacă cu Teodosie, ea îi face rost de clienți pentru slujbe(de înmormântare) și Teodosie îi face o feștanie de iertare a păcatelor. Apropo, nu-i stătea rău lui Șoșoacă îmbrăcată miner, se poate angaja în mină când o dau afară din Parlament. Că o caută cu lumânarea și până află ea că în mină nu ai voie cu lumânare, face buuuum !

    • Populistii iti promit orice numa sa isi faca audienta
      Asta cu masca data jos la oameni care sigur au probleme la plamani e iresponsabil!
      Nu-i pasa deloc de ei, sper din suflet sa nu fie vreun infectat prin multime ;(
      Oamenii aia au familii, sunt cap de familie, doamne fereste de vreo infectie covid
      Sosoarca lu peste!!

    • Silicoza + COVID inseamna moarte sigura.

    • @hans,
      de ce ești ipocrit? Adică dacă iau o parte din bani în avans cu 15 de a lucra și o partea cea mai însemnată a salariului cu 15 mai târziu de încheierea lunii de lucru, ar fi în avantaj muncitorul?Nu e normal ca la sfârșitul zilei de lucru să-ți iei bani , că să poți să iei mâncare dacă ai lucrat? Sau tu mergi la lucru o lună fără să mănânci? În alte țări se face plata nu de două ori pe lună ci săptămânal, adică după 5 zile de lucru.

  20. Sunt foarte mulțumit ca am dezlegat un mister. Dece cere doamna Sosoaca demisia lui Raed Arafat? L-am urmărit într-o postare pe Ion Cristoiu. A turnat laturi în capul tuturor, și apoi a început „Laudatio” pentru Diana Sosoaca. Demult nu am văzut ceva mai oribil și grețos. Explicația a dat-o chiar Ion Cristoiu. A fost amendat din cauza unor insulte și invective la adresa lui Raed Arafat cu 1400 de lei pentru defăimare de Comiia de lupta împotriva descriminarii. Și o ridica în slavi pe doamna Sosoaca, care îl ataca intens și permanent pe Raed Arafat. Concluzia? A transformat-o pe doamna Sosoaca într-o penibila sluga, și ii pune în gura fel și fel de mizerii la adresa celor care ne conduc. Îmi pare rău să o spun, dar este aproape senil, incoerent, uita ce vrea sa spună, da semne clare de Alzheimer. Și mai râde de Catu. Nea Ioane, uita-te în oglinda, și treci în repaus. Altfel riști sa te faci grav de ras!

  21. bai frate… pe 15 lichidarea si pe 30 avansul pe luna urmatoare??? adica minerii iau salariul cu 2 saptamani inainte de a munci efectiv???? cred ca e singura categorie profesionala care ia bani inainte sa munceasca efectiv…

    • La fel ca la Guvern… Ce te mira?

    • @hans,
      de ce ești ipocrit? Adică dacă iau o parte din bani în avans cu 15 de a lucra și o partea cea mai însemnată a salariului cu 15 mai târziu de încheierea lunii de lucru, ar fi în avantaj muncitorul?Nu e normal ca la sfârșitul zilei de lucru să-ți iei bani , că să poți să iei mâncare dacă ai lucrat? Sau tu mergi la lucru o lună fără să mănânci? În alte țări se face plata nu de două ori pe lună ci săptămânal, adică după 5 zile de lucru.
      Însă avansul de care este vorba este de fapt pe zile lucrate pe luna respectivă care nu s-a încheiat , prin 25-30 ale lunii în care lucrează , restul plății salariale pe luna lucrată urmând să se dea din 10 până în 15 ale lunii următoare lunii pentru care s-a lucrat.

    • Te repeti si cred ca nu intelegi exact (sistemul asta de plata e prea vechi, chiar sa nu stii?). Lichidarea de pe 15 este de luna trecuta calendaristic, iar avansul este pentru luna in curs! Nimeni nu da nimic in avans cum vrei tu sa sugerezi.
      Probail pe 15 februarie trebuiau oamenii sa primeasca lichidarea din ianuarie si nu au primit-o.

    • @ BAIAS VASILE,
      bădiță, nu am treabă cu celelalte lucruri de care vorbeai tu în comentariu, dar tu ai început să critici o senatoare care s-a dus la niște mineri blocați în subteran că nu și-au primit salariile. Ori așa ceva nu-i acceptabil pentru un om cu minte sănătoasă.

      Cât privește judecat Lui Dumnezeu, chiar nu cunoști Scriptura, căci însuși Fiul Lui Dumnezeu zice că cel care ascultă cuvintele Lui și crede în Cel ce L-a trimis are viața eternă și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață:

      „Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a trimis are viaţa etrernă și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă. Adevărat, adevărat vă spun că vine ora, și acum a și venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și cei ce-l vor asculta vor învia. Căci, după cum Tatăl are viaţa în Sine, tot așa a dat și Fiului să aibă viaţa în Sine. Și I-a dat putere să judece, întrucât este Fiu al omului. Nu vă miraţi de lucrul acesta, pentru că vine ora când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui și vor ieși afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată. Eu nu pot face nimic de la Mine Însumi: judec după cum aud; și judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis.”(ioan 5:24-30)

      Vezi dar, că numai cei ce fac rău vor merge la judecată.

  22. Eu sunt pensionar CFR, am 65 de ani și văd cu durere, că ce a spus Ponta odată pe un post tv, este din nefericire adevărat. A spus, că acum majoritatea românilor sunt fără minte, ca să nu zic altfel și sunt manipulați, ca să scape cei cu adevărat vinovați. În primul rând eu l-am auzit cu urechile mele pe ticălosul de Budăi, în vara lui 2019, că nu sunt bani. Asta-i una la mână. Alta ar fi, unde s-au dus banii noștri de cotizații PCR și sindicat, cu ce și-au făcut vile și averi toți ticăloșii de directori și manageri de la diferite instituții. De ce au distrus fabrici, care aduceau profit? de ce au vândut active la gunoaiele lor de cunoștințe care apoi le-au adus profituri uriașe, dar și-au bătut joc de angajații lor, dându-le salarii de mizerie. Nici o țară nu-i un sac fără fund, ca să nu se termine ce este în el. Eu, ca fost mec. locom. și fiind și în vârstă am o pensie, cu, care mă descurc cât de cât, deși sunt bolnav de un astm sever și medicamentele sunt scumpe, dar mă doare când văd atâta ticăloșie, dar și prostie. S-a pomenit mai demult, că se va da o lege să se poată cerceta averile făcute ilicit, dar nu s-a făcut nimic, așa că de la rădăcină-i buba, nu de la coroana copacului, dar cum am zis, prostul nu judecă, merge unde-i mânat de alți, iar aceea Șoșoca, mai bine si-ar vedea de cratiță, că numai tâmpenii debitează. VAI DE EA ȚARĂ DACĂ POPORUL NU SE DEȘTEAPTĂ ȘI SĂ SE APUCE DE CE TREBUIE, NU SĂ ASCULTE DE MANIPULAREA TICĂLOȘILOR!!!

  23. @ BAIAS VASILE,
    Vezi-ți bădiță de pensia ta , de familia ta și cugetă la Dumnezeu și împacă-te cu El până mai ești în viață , ca să nu ajungi la judecat Lui Dumnezeu!
    Are și România un parlamentar, și și acela te încurcă pe tine! De aceia este alesă de oameni ca să le rezolve problemele și să se lupte pentru țara acesta, pentru propășirea ei.

    • BAIAS VASILE CĂTRE către poor. SE VEDE CĂ ORI EȘTI UN LINGĂU, ORI CU BILA GOALĂ, CASĂ NU ZIC ALTFEL, ORI UNUL DINTRE CEI CE AI ,,BENEFICIAT” DE ACESTE,, DREPTURI” IAR CÂT DESPRE JUDECATA LUI DUMNEZEU, FIECARE O SĂ AJUNGEM LA EA, CHIAR ȘI TU ȘI TOȚI ACEȘTI INFRACTORI, AȘA, CĂ ROAGĂTE TU ȘI SCHIMBĂȚI CONCEPȚIA, CĂ EU ȘTIU CE ZIC DAR TU NU!!!

    • @ BAIAS VASILE, Cu părere de rău, dar nu cunoști Scriptura!
      bădiță, nu am treabă cu celelalte lucruri de care vorbeai tu în comentariu, dar tu ai început să critici o senatoare care s-a dus la niște mineri blocați în subteran că nu și-au primit salariile. Ori așa ceva nu-i acceptabil pentru un om cu minte sănătoasă.

      Cât privește judecat Lui Dumnezeu, chiar nu cunoști Scriptura, căci însuși Fiul Lui Dumnezeu zice că cel care ascultă cuvintele Lui și crede în Cel ce L-a trimis are viața eternă și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață:

      „Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a trimis are viaţa etrernă și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă. Adevărat, adevărat vă spun că vine ora, și acum a și venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și cei ce-l vor asculta vor învia. Căci, după cum Tatăl are viaţa în Sine, tot așa a dat și Fiului să aibă viaţa în Sine. Și I-a dat putere să judece, întrucât este Fiu al omului. Nu vă miraţi de lucrul acesta, pentru că vine ora când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui și vor ieși afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată. Eu nu pot face nimic de la Mine Însumi: judec după cum aud; și judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis.”(ioan 5:24-30)

      Vezi dar, că numai cei ce fac rău vor merge la judecată.

  24. Ghinion cum a zis cineva.Diana Sosoaca a fost chemata de catre mineri sa se duca in Valea Jiului.In schimb AUR s-a bagat singur in seama ducandu-se acolo.Cred ca este o mica mare diferenta.Una este sa te cheme cineva si alta este sa te duci tu acolo de capul tau.Asta este.Au cam pierdut dand-o pe femeia aceasta afara din partid.

  25. Vezi prietene poor, că scrie într-o rugăciune din Psaltirea proorocului David, că la judecată nu va fi mai presus împăratul decât ostașul, nici stăpânul mai presus decât sluga, ci fiecare din faptele lor sau se va slăvi sau se va rușina( CATISMA 10 )PLUS PILDA CU TALANȚII PLUS PILDA FIULUI RISIPITOR PLUS PILDA ÎNFRICOȘĂTOAREI JUDECĂȚI PLUS, CĂ ZICE, CĂ NU TOT CEL CE-MI ZICE DOAMNE-DOAMNE SE VĂ MÂNTUI. AȘA, CĂ LASĂ TU ACESTEA ÎN GRIJA LUI DUMNEZEU, CĂ EL ȘTIE PE CINE VA MÂNTUI ȘI PRIMI ÎN ÎMPĂRĂȚIA SA, NU OMUL ORICÂT AR FI DE DEȘTEPT!”!!!