Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Americanii care înclină să voteze pentru actualul preşedinte democrat Joe Biden la alegerile prezidenţiale de anul viitor afirmă că sunt motivaţi mai curând să-l împiedice pe Donald Trump să revină la Casa Albă decât să-l susţină pe Biden, arată un nou sondaj Reuters/Ipsos.
Sondajul efectuat luni și marți, a arătat că Biden și Trump se află într-o cursă strânsă, republicanul Trump devansându-l pe Biden cu 51% la 49% atunci când respondenții au fost rugați să aleagă între cei doi, în intervalul de credibilitate al sondajului de aproximativ patru puncte procentuale.
Aproximativ 50% dintre susținătorii lui Biden din sondaj au descris votul lor ca fiind „împotriva lui Donald Trump și a politicilor sale”, față de 38% care au spus că vor vota „pentru a-l susține pe Joe Biden și politicile sale”. În acelaşi timp, 12% dintre susţinătorii lui Biden au spus că nu sunt siguri care dintre motive ar sta la baza votului lor.
Dintre susţinătorii lui Trump, 40% au declarat că votul lor ar fi împotriva lui Biden, iar 42% că ar vota cu Trump pentru a-l susţine pe candidatul republican şi politicile sale, 18% declarând că nu sunt siguri de motivul acestei alegeri.
Mulţi americani, mai notează Reuters, sunt sătui atât de Biden cât şi de Trump. Noul sondaj a arătat un sprijin semnificativ pentru candidatul independent Robert F. Kennedy Jr, descendent al celebrei familii politice şi cunoscut militant anti-vaccin. Într-o cursă ipotetică între cei trei, 30% dintre respondenţi l-au ales pe Biden, 32% pe Trump şi 20% pe Kennedy.
Articolul continuă mai jos
Trump este favorit pentru nominalizarea republicană pentru a-l provoca pe Biden în 2024, deși niciunul dintre ei nu a fost nominalizat oficial de partidul său.
Campania lui Biden a refuzat să comenteze rezultatele sondajului și s-a referit, în schimb, la o notă de campanie din 8 noiembrie care susținea că agenda lui Biden a fost îmbrățișată pe scară largă și că Trump îi reține pe republicani din cauza extremismului său.
Sondajul a fost realizat online, adunând răspunsuri de la 1.006 adulți din întreaga țară.