G4Media.ro

SONDAJ Preşedintele Bulgariei ar putea câştiga un al doilea mandat în fruntea…

Sursa foto: Facebook - Rumen Radev/ Румен Радев

SONDAJ Preşedintele Bulgariei ar putea câştiga un al doilea mandat în fruntea statului din primul tur de scrutin / Doar o prezența la vot de cel puțin 50% ar putea determina un balotaj

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, ar putea câştiga un al doilea mandat în fruntea statului din primul tur de scrutin, indică rezultatele unui sondaj de opinie realizat de Agenţia Mediana, citată de Rador.

Doar prezenţa la vot ar putea determina organizarea unui balotaj (conform legii, pentru a fi ales în primul tur, trebuie să meargă la vot cel puţin 50% dintre alegătorii de pe liste sau peste 3,35 milioane de cetăţeni). În cazul celui de-al doilea tur, 65,5% dintre participanţii la sondaj au declarat că vor vota pentru Rumen Radev, în timp ce 35,5% şi-au exprimat preferinţa pentru principalul său oponent, Anastas Ghedjikov.

Până acum, prezenţa la vot este de aproximativ 3,2 -3,3 milioane de alegători, dar aproape 30% ezită dacă şi pentru cine să voteze (ceea ce sugerează posibilităţi serioase de schimbări în imaginea prezentată de acest sondaj).

Datele arată că, în ciuda posibilei depăşiri a numărului de voturi pentru Anastas Gherdjikov în turul doi, favoritul alegerilor prezidenţiale este Rumen Radev.

Susţinătorii partidului GERB sunt foarte mobilizaţi şi consolidaţi, iar partidul lor este primul cu 25,4%. Formaţiunea Politică „Continuăm Schimbarea” continuă să atragă simpatizanţi, însă în timpul rămas până la alegeri nu va putea reduce decalajul faţă de GERB.

Partidul Socialist Bulgar (15,3%) se clasează pe locul al treilea. „Există un Astfel de Popor” ocupă poziţia a patra cu 12,2%, urmat de Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi cu 10,6% şi Bulgaria Democrată cu 9,7%. Şanse de reprezentare în legislativ are şi partidul „Ridică-te, BG! Venim!” cu 4,2%.

În ciuda faptului că GERB este cel mai puternic partid, momentan nu pare posibil să revină la putere, nefiind acceptat din punct de vedere social ca partid de guvernământ. Doar 21% dintre alegători sunt în favoarea revenirii sale la putere, în timp ce 51% doresc un guvern fără GERB.

Formarea unui cabinet va fi însă dificilă. Datele de până acum arată că acest lucru va necesita formarea unei coaliţii de cel puţin patru partide, iar fiecare dintre partidele din această coaliţie va putea ataca posibila majoritate de guvernământ şi crearea unui guvern stabil.

În ceea ce priveşte încrederea în politicienii bulgari, clasamentul este condus de actualul şef al statului, Rumen Radev (69%), urmat de liderii partidului „Continuăm Schimbarea”, Kiril Petkov (51%) şi Asen Vasilev (48%).

Sondajul a fost realizat în perioada 4 – 8 noiembrie 2021 cu participarea a 957 de persoane cu drept de vot. Studiul este un proiect de cercetare al agenţiei Mediana şi a fost realizat din fonduri proprii.(www.novini.bg – 10 noiembrie)

Sursa Foto: Rador/ Traducerea: Daniela Dumitru

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...