Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
„Nu ucideți TAROM”. Sunt cuvintele cu care angajații TAROM protestează față de intenția Guvernului de a vinde compania aeriană de stat. Sindicaliștii TAROM și tot personalul companiei reacționează la declarațiile recente date de vicepremierul Oana Gheorghiu, transmite Mediafax.
Sindicatul Unit TAROM (SUT), organizație reprezentativă a angajaților companiei aeriene naționale, anunță organizarea unui miting de protest pe 28 aprilie, în Piața Victoriei, alături de Confederația Sindicatelor Democratice din România, pe fondul tensiunilor tot mai mari cu Guvernul privind viitorul companiei.
Liderii sindicali avertizează că iau în calcul inclusiv acționarea în instanță a Executivului. Ei acuză lipsa constantă a dialogului și decizii care ar putea duce la dispariția TAROM.
„Dacă guvernanții încearcă desființarea și închiderea acestei companii, noi vom face tot posibilul să nu se întâmple acest lucru”, a declarat Narcis Pașcu, președintele SUT.
Sindicaliștii reacționează după declarațiile vicepremierului Oana Gheorghiu, potrivit cărora compania trebuie desființată până la 30 aprilie 2026.
„Dacă doamna viceprim-ministru și-a permis ca, în aceste vremuri de criză, cu un război la estul României și cu altul ceva mai departe, să facă declarații împotriva companiei și pentru desființarea acesteia (…), numai dumneaei va purta întreaga responsabilitate pentru ceea ce se va întâmpla”, spune Pașcu.
Acesta a subliniat rolul strategic al companiei aeriene de stat:
„TAROM trebuie să existe și să fie în permanență o companie a statului român, fiindcă în vremuri de război, de restriște, compania TAROM este cea care îi ajută, îi salvează pe cetățenii României în orice situație”, a spus acesta.
Sindicatul reclamă lipsa totală de dialog cu autoritățile în ultimii ani.
„În ultimii trei ani, nu am fost consultați în privința viitorului companiei și niciun ministru al Transporturilor nu a avut întâlniri cu liderii sindicali. Guvernanții întotdeauna fac ceea ce vor dumnealor și distrug această companie”, a declarat liderul SUT.
În același timp, acesta susține că problemele companiei nu țin de angajați sau management, ci de lipsa sprijinului real din partea statului.
Sindicaliștii compară situația TAROM cu evoluția altor companii din regiune.
În timp ce compania poloneză LOT și-a extins flota de la 36 de avioane în 2019 la 86 în prezent, TAROM a scăzut de la 30 de aeronave în 2020 la doar 14, dintre care patru urmează să fie vândute.
Instabilitatea managerială este un alt punct critic: în ultimii trei ani, compania a avut 17 directori.
„Compania are nevoie de stabilitate și predictibilitate în management”, a subliniat Pașcu, adăugând că nici bugetul nu a fost aprobat până în prezent.
Sindicatul respinge acuzațiile că TAROM ar avea prea mulți angajați.
Potrivit liderilor sindicali, planul de restructurare aprobat de Comisia Europeană prevedea 1.316 salariați, însă în prezent compania are doar 827.
„Nu se mai restructurează nimic la compania TAROM”, a afirmat Pașcu, precizând că există chiar deficit de personal pe anumite posturi.
Pilotul Vasi Adrian, comandant pe ATR cu 16 ani experiență, susține că angajații au trimis în repetate rânduri propuneri către autorități, fără rezultat.
„Avem documente trimise (…) cu soluții la problemele care sunt stringente. Avem aici o anomalie. Se transferă banii de la TAROM la aeroport. Sunt în jur de minimum 50-60 de milioane de euro”, a declarat acesta.
Potrivit acestuia, recuperarea acestor sume ar putea elimina necesitatea unui ajutor de stat.
În general, personalul Tarom consideră că intențiile Guvernului reflectă „o recunoaștere a neputinței”.
„I-am trimis propuneri pentru eficientizare, modele de business și ce curse am putea să facem pentru a fi profitabili, lucru care a fost ignorat. Factorul politic de-a lungul timpului a pus piedici companiei TAROM”, spun aceștia.
Protestul anunțat pentru 28 aprilie ar putea marca începutul unei escaladări a conflictului dintre angajați și autorități, în condițiile în care sindicaliștii iau în calcul inclusiv acțiuni în instanță.
În lipsa unui dialog direct și a unor măsuri concrete, tensiunile din jurul viitorului TAROM continuă să crească, iar compania rămâne într-un punct critic, între restructurare și riscul unei decizii radicale.
O fi bine o fi rau? Tarom pana ju are management performat va fi mereu o baca de muls, si byTheWay? Cine a fost ministru la Transporturi :)) atâția ani? Ministerul controlat de…..suspans?! P S D…. hai sa facem reforme? De aici nu tăiem de aici nu pana cand se ajunge tot la amărâtul de rând…numai viteji!
TAROM? Compania aia cu un sef la 3 angajati??? Cu avioanele alea cu scaune rupre de cazi de pe ele? Unde nici macar un pahar de apa nu primesti, ca deh, fara subventii nimic nu e????
Asa-i mai baieiti analfabeti, daca nu stiti ce inseamna vanzarea unui pachet minoritar….. Mergeti si protestati… Dupa ce terminati de vandut avioanele care au mai ramas, plecati acasa multumiti……
Din pacate este prea tarziu pentru Tarom, sa ajungi la 10 aeronave? of, pacat, mare pacat. Poate ne zice domnul GRINDA de ce a ajuns Tarom aici. Pariu ca zice ca pe vreamea cand era el ministru al transporturilor, Tarom duduia?
Ați dus TAROM în faliment.
Ați refuzat managementul profesionist și ați vrut sinecuriști la conducerea TAROM.
Acum vreți salarii din banii cetățenilor care muncesc și plătesc taxe, nu din munca voastră. Adică, subvenții de la buget.
Sfârșitul TAROM l-ați făcut voi și era previzibil.
TAROM, o gaură neagră pentru buget, e revoltător felul în care se toacă banii acolo pe sinecuri. Se compară cu LOT? Pfff, e la ani lumină LOT față de tarom.
G4 – ati fost si voi infiltrati de servicii?