G4Media.ro

Siegfried Mureșan: Consiliul European va trebui să ia o decizie finală în…

Sursa foto: Facebook/ Maia Sandu

Siegfried Mureșan: Consiliul European va trebui să ia o decizie finală în decembrie privind începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a declarat pentru G4Media că ziua de miercuri va fi decisivă pentru parcursul european al Republicii Moldova, Comisiai Europeană fiind așteptată să anunțe dacă recomandă Consiliului European începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

”În cazul unui aviz pozitiv al Comisiei, Consiliul European va trebui să ia o decizie finală în acest sens al reuniunea din 14 – 15 decembrie”, a spus Mureșan.

G4Media a scris încă de săptămâna trecută că e de așteptat ca recomandarea Comisiei Europene să fie una pozitivă pentru Republica Moldova și Ucraina.

”Noi, Parlamentul European, suntem uniți în a susține începerea negocierilor de aderare. Este, în primul rând, în interesul de securitate al Europei să accelerăm integrarea europeană a Moldovei. În plus, este un moment foarte bun în relația UE – Moldova de care nu trebuie să-l ratăm. Conducerea proeuropeană a Republicii Moldova a reușit, în ultimii doi ani, mai multe progrese în domeniul reformelor decât au reușit toate guvernele precedente la un loc. În același timp, Uniunea Europeană și statele membre sunt mai hotărâte decât oricând să sprijine Republica Moldova: am mobilizat, în ultimii doi ani, peste 1,2 miliarde de euro sub formă de asistență financiară europeană pentru Moldova; totodată, am oferit Republicii Moldova acces la mai multe programe și agenții europene care aduc țării beneficii concrete și imediate”, a spus Mureșan.

El a adăugat că ”începerea negocierilor de aderare trebuie să fie decizia firească acum, la final de an. În același timp, o eventuală decizie pozitivă a Consiliului European în luna decembrie trebuie urmată cât mai repede de prima conferință interguvernamentală de negociere UE – Moldova. Este important ca această primă conferință să aibă loc la începutul anului viitor, înainte de alegerile europarlamentare, de vreme ce, în a doua parte a anului, Uniunea Europeană va fi ocupată cu reconfigurarea instituțională ca urmare a alegerilor europarlamentare. O conferință interguvernamentală la începutul anului va putea lua primele decizii importante, astfel încât negocierile să progreseze la nivel tehnic în a doua parte a anului”.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează