Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Senatorul social-democrat Claudiu Daniel Catană le cere românilor să iasă la vot duminică într-o postare pe Facebook și îi îndeamnă să voteze pentru „o direcție europeană, stabilă, orientată spre viitor”.
„Alegerile sunt sărbătorea democrației.
𝐏𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐜𝐚̆ 𝐦𝐮𝐥𝐭̦𝐢 𝐝𝐢𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐯𝐨𝐢 𝐬𝐮𝐧𝐭𝐞𝐭̦𝐢 𝐝𝐞𝐳𝐚𝐦𝐚̆𝐠𝐢𝐭̦𝐢 𝐬𝐚𝐮 𝐧𝐞𝐢̂𝐧𝐜𝐫𝐞𝐳𝐚̆𝐭𝐨𝐫𝐢. 𝐒̦𝐢 𝐞𝐮 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐥𝐚 𝐟𝐞𝐥 𝐜𝐚 mulți dintre 𝐯𝐨𝐢.
𝐃𝐚r 𝐯𝐨𝐢 participa 𝐥𝐚 𝐯𝐨𝐭. 𝐒̦𝐢 𝐯𝐚̆ 𝐢̂𝐧𝐜𝐮𝐫𝐚𝐣𝐞𝐳 𝐬𝐢𝐧𝐜𝐞𝐫 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐚𝐜𝐞𝐭̦𝐢 𝐥𝐚 𝐟𝐞𝐥.
Știu, poate niciuna dintre opțiunile de pe buletinul de vot nu pare ideală. Nici eu nu mă simt pe deplin reprezentat. Dar tocmai de aceea merg la vot. A sta deoparte înseamnă 𝐬𝐚̆ 𝐫𝐞𝐧𝐮𝐧𝐭̦𝐚̆𝐦 𝐥𝐚 𝐝𝐫𝐞𝐩𝐭𝐮𝐥 𝐧𝐨𝐬𝐭𝐫𝐮 𝐝𝐞 𝐚 𝐢𝐧𝐟𝐥𝐮𝐞𝐧𝐭̦𝐚 𝐝𝐢𝐫𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐚 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐦𝐞𝐫𝐠𝐞 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚.
Cred cu tărie că țara noastră trebuie să rămână pe Calea Europeană – un drum al democrației, al libertății, al dezvoltării. Vreau să trăim într-o Românie modernă, demnă, parte din Europa civilizată. O Românie care asigură bunăstare, educație, sănătate și siguranță cetățenilor săi.
S-au făcut multe în ultimii ani: autostrăzi care prind contur, spitale și școli modernizate, investiții în energie, digitalizare și infrastructură locală. Toate acestea au fost posibile datorită fondurilor europene.
Și mai avem încă 5 ani în care putem atrage miliarde de euro pentru a continua dezvoltarea. Dar pentru asta, trebuie să fim prezenți și implicați.
Nu votez pentru o persoană. 𝐕𝐨𝐭𝐞𝐳 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐝𝐢𝐫𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐚 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐯𝐫𝐞𝐚𝐮 𝐬𝐚̆ 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐢𝐧𝐮𝐚̆𝐦. Una europeană, stabilă, orientată spre viitor.
România trebuie să rămână un stat sigur, aliat cu cea mai puternică alianță militară din istorie și în parteneriat cu cea mai mare democrație a lumii.
Locul nostru este în Europa, lângă Europa, alături de NATO. Am încredere că va fi bine.
România are speranță. Drumul spre stabilitate cere seriozitate și voință.
𝐍𝐮-𝐢 𝐥𝐚̆𝐬𝐚 𝐩𝐞 𝐚𝐥𝐭̦𝐢𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐝𝐞𝐜𝐢𝐝𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐭𝐢𝐧𝐞.
𝐌𝐞𝐫𝐠𝐢 𝐥𝐚 𝐯𝐨𝐭!
Votati rațional, alegeti Calea Europeană!”, a scris Claudiu Daniel Catană.
Corect! Asta i atitudinea corectă și a PSD ului! Acum nu.i vorba despre o răfuială politica, ci despre validarea României ca stat pro europen! Pentru asta au murit oamenii în ’89! Acum suntem datori să păstrăm ceea ce ei au câștigat prin acea jertfă !!! Votam Nicușor Dan, calea corecta a României!!!
Sunt de acord! Trebuie sa ne gandim la viitorul nostru. Suntem intr-un moment delicat, de cumpana, iar aceasta dezbinare poate conduce la un rezultat sumbru pentru Romania. Nu ne putem permite sa stam deoparte de data asta! Aceste alegeri sunt poate cele mai importante de la revolutie pana acum. Votati, fratilor!
Un mesaj sincer și necesar!! Avem nevoie de mai multă implicare, nu de pasivitate. Mulțumim pentru încurajare, am votat deja din afara tarii pentru o Romanie stabila si europeana!