Home » Articole » Selecționerului Mircea Lucescu i s-a făcut rău în cantonamentul echipei naționale de fotbal. El este conștient și a fost dus la spital

Selecționerului Mircea Lucescu i s-a făcut rău în cantonamentul echipei naționale de fotbal. El este conștient și a fost dus la spital

902
Selecționerului Mircea Lucescu i s-a făcut rău în cantonamentul echipei naționale de fotbal. El este conștient și a fost dus la spital
Mircea Lucescu și jucătorii naționalei de fotbal a României / Sursa foto: Vlad Suheschi / imago sportfotodienst / Profimedia
Ascultă articolul

UPDATE 12.50: Mircea Lucescu a suferit o tulburare de ritm cardiac și se află sub îngrijirea echipelor medicale, au declarat pentru G4Media surse medicale

UPDATE 11.45: Federația Română de Fotbal (FRF) a confirmat informațiile într-un comunicat și a anunțat că selecționerul Mircea Lucescu a fost stabilizat medical și a fost dus la un spital

- articolul continuă mai jos -

UPDATE 11.32: Mircea Lucescu se simte mai bine și va fi dus la Spitalul Universitar pentru analize, au declarat pentru G4Media surse oficiale.

Selecționerului Mircea Lucescu (80 de ani) i s-a făcut rău duminică în cantonamentul din Mogoșoaia al echipei naționale de fotbal, au declarat surse oficiale pentru G4Media. Un echipaj al SMURD, apelat prin numărul de urgență 112, a ajuns deja la fața locului.

În luna februarie, Mircea Lucescu a fost internat de urgență și a primit tratament pentru o problemă cronică.

În ciuda problemelor de sănătate, Lucescu a stat pe banca României joi, la eșecul cu 0-1 în fața Turciei în meciul de baraj pentru calificarea la Cupa Mondială de fotbal din acest an.

Mircea Lucescu este cel mai titrat antrenor român și unul dintre cei mai de succes tehnicieni la nivel global.

Reamintim că Slovacia și România se vor întâlni marți, 31 martie, de la ora 21:45, la Bratislava, într-o partidă amicală.

Ambele echipe au ratat prezența la Campionatul Mondial de fotbal din vara acestui an. Dacă ar fi trecut de Kosovo, respectiv Turcia, Slovacia și România s-ar fi întâlnit în finala barajului de calificare la turneul final mondial găzduit de SUA, Mexic și Canada.

Reacția FRF după ce lui Mircea Lucescu i s-a făcut rău în cantonamentul tricolorilor

„Federația Română de Fotbal dorește să informeze publicul și reprezentanții mass-media cu privire la incidentul medical petrecut astăzi în cadrul cantonamentului echipei naționale a României.

În timpul ședinței tehnice premergătoare ultimului antrenament înaintea plecării spre Slovacia, selecționerului Mircea Lucescu i s-a făcut rău.

Primele măsuri de asistență au fost luate imediat de către membrii staff-ului medical al echipei naționale, care i-au acordat primul ajutor la fața locului.

În urma apelului la serviciul de urgență 112, două echipaje SMURD s-au deplasat de urgență la baza de pregătire. Intervenția promptă a personalului medical a permis stabilizarea rapidă a tehnicianului.

În acest moment, starea selecționerului este stabilă. Cu toate acestea, conform protocoalelor medicale în vigoare și pentru a elimina orice risc, Mircea Lucescu a fost transportat la o unitate spitalicească din Capitală pentru investigații amănunțite și monitorizare de specialitate.

Vom reveni cu detalii suplimentare pe măsură ce vor apărea noi informații”, transmite FRF pe site-ul său oficial.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole