Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, este rănit şi probabil desfigurat, a declarat vineri secretarul apărării american, Pete Hegseth, într-o conferinţă de presă, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Şeful Pentagonului a dat totodată asigurări că Iranul nu mai are capacitatea de a se apăra împotriva campaniei comune de bombardamente a SUA şi Israelului, că forţele sale aeriene au fost distruse şi că în curând nu va mai putea fabrica arme noi.
„Iranul nu are apărare aeriană. Iranul nu are forţe aeriene. Iranul nu are marină. Rachetele, lansatoarele de rachete şi dronele sale sunt distruse sau doborâte”, a insistat Hegseth.
El a mai afirmat că SUA şi Israelul au lovit peste 15.000 de ţinte de la începerea războiului împotriva Iranului.
„Între forţele noastre aeriene şi forţele aeriene israeliene, peste 15.000 de ţinte inamice au fost lovite, mult peste 1.000 pe zi”, a insistat el.
Secretarul apărării SUA a anunţat totodată că vineri va fi înregistrat cel mai mare număr de atacuri americane de până acum împotriva ţintelor iraniene.