G4Media.ro

Șefa diplomației britanice: Ruşii au minţit şi au minţit din nou. Mi-e…

sursa foto: Captură video

Șefa diplomației britanice: Ruşii au minţit şi au minţit din nou. Mi-e teamă că negocierea este o altă încercare de a crea o diversiune şi de a crea o perdea de fum

Ministrul britanic de externe Liz Truss a declarat, sâmbătă, că se teme că negocierile de pace dintre Ucraina şi Rusia sunt doar o „perdea de fum” folosită de Kremlin înaintea unei noi ofensive, transmite News.ro

Într-un interviu acordat cotidianului The Times, Liz Truss a spus că este „foarte sceptică” în privinţa negocierilor, apreciind că Rusia le foloseşte ca o diversiune pentru a-şi „regrupa” forţele, informează lefigaro.fr.

„Invazia lor nu decurge conform planului. Nu vedem retrageri serioase de trupe ruseşti sau propuneri serioase pe masă”, a spus ea.

„Ruşii au minţit şi au minţit din nou. Mi-e teamă că negocierea este o altă încercare de a crea o diversiune şi de a crea o perdea de fum împotriva (atrocităţilor) îngrozitoare”, a adăugat ea, subliniind că „dacă o ţară este serioasă în privinţa negocierilor, nu bombardează fără discernământ civilii în acea zi”.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

21 comentarii

  1. Rusii vor negocia cu adevarat doar cand vor inregistra 200.000 de morti in Ucraina.
    Cand 200.000 de rusoaice disperate vor ocupa piata kremlin, atunci rusii se vor aseza la masa tratativelor.
    Pana atunci minciuni, minciuni, minciuni.
    Nu se vor opri, vor intensifica barbaria, vor ucide cat mai mult, nu vor lasa caramida peste caramida.
    Este realitatea trista, cruda …dar putin a fost incurajat si sprijinit de occident, de banii nemtilor.
    Merkel, marea politiciana a fost doar o unealta ruseasca.

  2. Ce putem face pentru a păstra accesul Ucrainei la Marea Neagră?
    România are fregate, submarine și nave de război să își păstreze accesul la Marea Neagră?

  3. Nu sunt analist, dar am temerea că e all-in pentru Putler, rade Ucraina de pe fața pământului și trece mai departe. Abia acum începe să folosească armamentul și carnea de tun. Nu se știe unde se va reorienta după. Sper să mă înșel, dar păcălicii care încă îl mai cred pe piticul patologic, să bage capul sub masă și să facă ciocul mic. Multă uem vă doresc, rusofililor!

  4. Nu apucă putin luna aprilie!

    • nu stiu de putin. Eu stiu de Ucraina, in intregime, ca nu va apuca luna aprilie. Este incredibil, este sfasietor, dar adevarat. Toti au stiut de anul trecut, americanii i-au informat pe toti de invazie, niciunul nu a facut nimic si nici in primele 2 saptamani, cand soarta razboiului putea fi intoarsa.
      Acum, s-a terminat. Cu cat ucrainienii inteleg mai repede, cu atat au mai mari sanse sa pastreze jumatate din tara, intr-o forma amorfa, demilitarizata, neacceptata de nicio alianta, sub protectorat putlerist, dar macar cu o oarecare autonomie. Desi, nu cred ca va fi posibil, invingatorul ia deobicei totul. Iar invadatorul invingator rus are China in spate, cea mai mare tara din lume si cea mai puternica, pentru ca nu joaca dupa regulile internatioanle, asa ca nu se pune problema sa se poata duce tratative cumva, pentru o zona gri, neutra.

    • Va auziti ce enormitati spuneti? Sa pastreze macar jumatate de tara, sub o oarecare autonmie? Pai de ce n-ar fi pastrat-o pe toata, daca asta era ideea? Poate ca si restul lumii ar trebui sa se duca la Putin sa-l roage sa poata pastra macar jumatati de tari cu oarecari autonomii, atata minte aveti? Si ati stabilit dvs cine e invingatorul, de unde si pana cand? Si de cand e China cea mai puternica, de unde tot scoateti asemenea bazaconii? Eu inteleg ca sunteti iubitor de dictatura si ca idealizati statele autocratice pana la nivelul in care vi se intuneca gandirea, dar de aici si pana la a spune asemenea baliverne de va rad si curcile, e cale lunga.

    • Revo, ce sa înțeleagă Ucraina??? Am impresia ca ești total rupt de realitate. Bun, i-au avertizat americanii. Și? Asta înseamnă că Ucraina trebuia sa le dea rușilor jumătate din teritoriu? Tu așa ai face? Dacă vine la tine vecinul de la 2, ca cel de la 3 vrea să-ți ia apartamentul și să-ți f*ta nevasta, tu accepți, doar pentru ca ai fost avertizat? Ciudat mod de a gândi ai….

  5. rusii au mintit. rusii mint. Ce surpriza!
    Trebuia sa inchideti cerul atunci cand se putea. Nu insemna sa bombardati rusia, ci doar sa le dati ucrainienilor tehnica de lupta sa intercepteze orice zboara pe deasupra lor. Ati bagat toti capul in nisip, v-ati ascuns dupa deget. Acum rachete rusesti au ajuns la granita cu Polonia. Peste 1-2 saptamani, vor fi si trupele rusesti, chinezesti, siriene acolo.

    • Narativul propagandei pro-sovietice: NATO nu a facut ce trebuia si nu i-a ajutat pe ucraineni, de aceea vor pierde razboiul, Putin nu poate fi oprit, vine peste noi. Vin si chinezii, mai nou, pana si sirienii, care nu au trupe. Au fost uitati martienii. Te bufneste si rasul. Mesajul e clar, sa plecam pe alta lume, n-avem ce face in calea rusilor. Cand colo, realitatea e la polul opus: marea armata rosie e impotmolita cu toate fieroteniile, nici macar un satuc n-au fost in stare sa captureze, ca i-au alergat satenii cu furcile. Rusia este in faliment si in curand va izbucni revolutia iar animalele de la conducere sunt incoltite si se ascund in buncare.
      Habar n-aveti ce inseamna cerul inchis, daca NATO trimite avioane, vor fi atacate de rusi, iar NATO va fi obligat sa raspunda deci conflictul se va extinde. Este fix ce ar vrea Putin care e disperat ca s-a impotmolit intr-un razboi pe care il pierde.
      Si de ce dezinformati ca nu le-au dat ucrainenilor tehnica de lupta, cand le-au dat tot ce se putea

  6. Câte runde v-au fost necesare că sa vă prindeți, 4, 5?! Doi bani nu am dat pe niciuna din ele.

  7. Ooooo, da! 🙂 Ca Anglia („perfidul Albion”) a fost si e de o sinceritate iesita din comun! 🙂 Uite cine s-a gasit sa vorbeasca despre minciuni, campionii jocului dublu si ai ipocriziei, de peste Canalul Manecii! 🙂

    • Albionul e singurul motiv pentru care îți permiți să fii postac rus într-o țară vorbitoare de limba romana. Făra Anglia existau numai statele Unite ale Germaniei și nimic altceva,iar mujiciii pe care îi iubești tu,la nivelul lor intelectual erau sclavii Europei. Așa,cu Putin la butoane vor fi sclavii Chinei..

  8. Putin e all in cu un 2 și un 3. În momentul asta chiar ar vrea implicarea NATO macar ar pierde într-un război mare,acum se face de c.acat într-un conflict regional,iar mujiciii acceptă și foame,și dictatura și umilințe atâta timp cât au iluzia că fac sacrificii pentru că Rusia să conducă lumea.Cand vor realiza că au trăit ca in Africa pentru că prietenii lui Putin sa devina multiliardari și că măreață armata roșie e de râsul planetei se va umple paharul.

    • 51 & nu vor realiza niciodată. E in spiritul poporului rus. Dacă totuși vor realiza, se va lăsa cu multe împușcături pe stradă…

  9. Singurul atu al rușilor este butonul roșu, dacă nu l-ar fi avut acum erau în mezozoic…

  10. Daca Zelensky este serios de ce afirma ca România a furat Bucovina de Nord,Herta de la ucraineni? Sau a declarat aceasta sub influența drogurilor sau e fascist. Măcar Putin a spus, veniți și luati-va înapoi ce va aparține, românilor, moldovenilor,polonezilor,slovacilor,ungurilor,lituanienilor,rușilor , sa vedem cu ce mai rămân naziștii. .

    • Uneori e bine să fim obiectivi Fac mențiunea că il detest pe Putin și detest politica ruseasca. Dar de ce Poroshenko, fostul președinte, a interzis invatamintul în limbi străine, (rusa, română, poloneză etc.)? Ca să-i dea pretext lui Putin să spună că ai lui sunt persecutați? Cu asemenea interdicții vrea Ucraina să între în UE? Nici o șansă. Noi avem și chiar susținem dezvoltarea și conservarea culturii minorităților noastre și ne mindrim cu asta. (Inclusiv cultura minoritatii ucrainene). Ce a „oferit” Putin țărilor cu teritorii istorice deținute de Ucraina e o capcană ordinara, ca să arate că nu numai el e singurul agresor. Iar Zelenski cind mai declară că România a luat teritorii de la Ucraina, adică Bucovina, ar trebui sa știe că Bucovina nu a aparținut NICIODATĂ Ucrainei sau Rusiei. A fost provincie a imperiului Habsburgic, ulterior a imperiului austriac, (niciodată a Ungariei), și s-a unit cu România din proprie voința cu doua luni înainte de a apărea statul Ucraina – noiembrie 1918-ianuarie 1919.Deci e o diferență de timp în care Bucovina s-a autoproclamat și s-a unit pina cind Ucraina a început să existe Așa că dacă Zelenski mai spune prostii noi tot ar trebui să-i ajutam pe refugiați, dar să-i atragem atenția cind greșește. Oricum, respectul nostru pentru cum rezistati.

  11. Asta nu e un fel de Dancila la ei

  12. Propunerea ruseasca pentru acordul de incetare a războiului suna ca o cerere de capitulare a Ucrainei. Nu este posibil asa ceva. Ucraina nu are alta solutie decat sa alunge armata rusa care se va refugia 8n interiorul granițelor ei naționale. Ucraina isi va asigura securitatea în asa fel încât niciodata sa nu mai fie invadata de catre armata rusa !