Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Patru persoane au fost ucise duminică într-un atac cu dronă israelian în oraşul Gaza, au anunţat Apărarea Civilă palestiniană şi un spital din Fâşia Gaza, devastată de războiul dintre Hamas şi Israel, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Apărarea Civilă, o agenţie care operează sub autoritatea mişcării islamiste Hamas, a declarat că drona a vizat un atelier de prelucrare a metalelor dintr-un cartier din sudul oraşului Gaza, principalul centru urban al teritoriului, ucigând patru persoane şi rănind alte câteva.
Spitalul Al-Shifa a declarat într-un comunicat că a primit cele patru cadavre.
Armata israeliană a confirmat că a lansat un atac, declarând că a vizat o „infrastructură teroristă”, fără a oferi alte detalii.
Într-un incident separat, o tânără a fost împuşcată mortal de armata israeliană în tabăra de refugiaţi Al-Bureij din centrul Fâşiei Gaza, a anunţat Apărarea Civilă.
Trupul său a fost dus la spitalul Martirilor Al-Aqsa din Deir el-Balah.
Israelul şi gruparea Hamas se acuză reciproc aproape zilnic de încălcarea armistiţiului în teritoriul devastat.
Înainte de aceste atacuri, ultimul bilanţ publicat de Ministerul Sănătăţii din Gaza, aflat sub controlul Hamas, anunţa cel puţin 1.098 de palestinieni ucişi în Fâşia Gaza de la intrarea în vigoare a armistiţiului în octombrie.
La rândul său, Israelul a raportat că cinci soldaţi şi un contractor care lucra pentru Ministerul Apărării au fost ucişi în teritoriul palestinian.