G4Media.ro

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, s-a întâlnit în Cambodgia cu omologul…

Sursa foto: Fred DUFOUR / AFP

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, s-a întâlnit în Cambodgia cu omologul său chinez, Wei Fenghe

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, s-a întâlnit marţi cu omologul său chinez, Wei Fenghe, în Cambodgia, în contextul în care cele două părţi încearcă să menţină tensiunile sub control, transmite AFP. Întâlnirea, care a avut loc în marja unei conferinţe a miniştrilor apărării la Siem Reap, este prima între Austin şi Wei din iunie, înainte ca o vizită în Taiwan a preşedintelui Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, să stârnească furia Beijingului, transmite News.ro.

La 14 noiembrie, Joe Biden şi Xi Jinping s-au întâlnit timp de trei ore la un summit al Grupului celor 20 de la Bali, primele discuţii personale între liderii celor mai mari două economii ale lumii de când fiecare dintre ei a devenit preşedinte. Aceasta a fost urmată de o întâlnire între Xi şi vicepreşedintele american Kamala Harris la un summit Asia-Pacific din Bangkok.

Harris a întărit mesajul lui Biden că „trebuie să menţinem liniile de comunicare deschise pentru a gestiona în mod responsabil competiţia dintre ţările noastre”, a declarat un oficial de la Casa Albă. Presa de stat chineză l-a citat pe Xi spunându-i lui Harris că întâlnirea sa cu Biden a fost „strategică şi constructivă şi are o semnificaţie importantă de orientare pentru relaţiile dintre China şi SUA în următoarea etapă”.

În august, Taiwanul a anunţat planuri pentru o creştere record a bugetului său pentru apărare, după ce China a efectuat exerciţii militare uriaşe ca răspuns la vizita lui Pelosi la Taipei. Taiwanul trăieşte sub ameninţarea constantă a unei invazii din partea Chinei, care revendică insula democratică ca parte a teritoriului său, pe care îl va cuceri într-o zi – prin forţă, dacă este necesar. Beijingul atacă orice acţiune diplomatică care ar putea conferi legitimitate Taiwanului şi a răspuns cu o furie tot mai mare la vizitele oficialilor şi politicienilor occidentali.

Timp de o săptămână după vizita lui Pelosi, China a trimis nave de război, rachete şi avioane de luptă în apele şi cerul din jurul Taiwanului, cele mai mari şi mai agresive exerciţii de la mijlocul anilor 1990. Beijingul a crescut presiunea militară asupra Taiwanului în ultimii ani, în special prin incursiuni în zona de identificare a apărării aeriene a insulei.

Anul trecut, Taiwanul a înregistrat incursiuni ale aproximativ 970 de avioane de luptă chinezeşti în zona sa de apărare aeriană, potrivit unei baze de date compilate de AFP, mai mult decât dublu faţă de cele aproximativ 380 din 2020.

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...