Mediafax
Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a declarat, duminică, la Digi24, la emisiunea moderată de jurnaliștii jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu, că a făcut studii universitare de 200.000 de euro la Stanford și Harvard.
Burduja susține că o parte din studii au costat 120.000 de euro și celelalte 80.000 de euro.
Ministrul PNL a mai declarat că aceste studii au fost suportate de familia sa, dar că a avut și burse care au compensat o parte din bani.
știre în curs de actualizare
A avut o bursa nerambursabila de la Bancorex.
A avut sponsorizare de la secu
Corect: Stanford.
E bine că nu s-a devalizat Bancorexul chiar degeaba. Măcar s-a investit ceva și în educația puilor de securiști.
+1
e o zicala: are apa, are pamant, dar samanata e proasta si de aceea nu se face recolta. Marinica s-a agitat degaba, tot degaba.
adica nu are ingredientle necesare, tot degeaba
adica nu are ingredientle necesare, tot degeaba
e o zicala: are apa, are pamant, dar samanata e proasta si de aceea nu se face recolta. Marinica s-a agitat degaba, tot degaba.
si are soare
Ți-a dat tăticul bani, altfel n-ajungeai acolo. Și-a putut permite Bancorexul să-ți plătească studiile. Îți mai faci și un titlu de glorie din asta, de deștept ce ești.
De acord cu voi dar rata de admitere la Stanford este de sub 5 % iar pentru non- americani este de sub 1 %. Ca sa fii acceptat trebuie sa fi tare, tare de tot. Cine nu stie, sa se informeze in lumea academica internationala. Si sa stiti: Pe Stanford nu ii intereseaza banii, e una din cele mai bogate universitati. Poti sa aduci 2 trenuri cu lingouri si nu te accepta. Mai usor cu galagia.
Era tare-n tată. Aici ne-a uimit cât de tare este.
@harapalbe: ai dreptate când zici de Stanford, doar că ăsta a făcut Standford.
#doar un roman….probabil ca tu ai făcut la standford primele 7 clase!
@harapalbe (Sebi, tu ești?), gălăgie specifică politrucilor faci tu! Rata e de 4% pentru toți. 13% sunt studenți internationali. Te asigur că România (încă) mai are destui care ar fi fost deasupra lu’ Sebi dar n-aveau acces la banii ăștia. Trăiască neosecuriștii și progeniturile lor scârboase!
@harapalbe (Sebi, tu ești?), gălăgie specifică politrucilor faci tu! Rata e de 4% pentru toți. 13% sunt studenți internationali. Te asigur că România (încă) mai are destui care ar fi fost deasupra lu’ Sebi dar n-aveau acces la banii ăștia. Trăiască neosecuriștii și progeniturile lor scârboase!
Bun, faptul ca burduja a platit sa isi faca niste studii la doua universitati de prestigiu, nu este o noutate pentru un absolvent mediocru. Nu se spune câtă bursa a avut, dar nu ma mira ca acea bursa a fost mica.
Faptul ca acest mediocru conduce ministerul energiei, ma ingrijoreaza la performantele de pana acum. Pacat ca altii sunt dati la o parte in detrimentul acestui individ. Cu ce s-au ocupat parintii lui de au svut 200000 euro? Ar fi fost bine de stiut…
Probabil aceiași întrebare și pt georgescu…
ciocoii vechi si noi, #secu vechi si noi