Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Lee Child, autorul englez al seriei Jack Reacher a refuzat propunerea de a scrie noile aventuri ale lui 007. „Mi-ar fi plătit jumătate din sumă. Cu seria mea câștig mai mult”, a explicat el, citat de La Repubblica.
„Voiau să scriu continuările seriei James Bond, dar am refuzat”, dezvăluie scriitorul englez Lee Child, „de ce m-aș dedica cărților cu Bond pentru 50% din drepturi de autor, când cu cărțile cu Jack Reacher”, cel mai faimos personaj al său, cu 200 de milioane de exemplare vândute, ecranizat cu Tom Cruise și o serie TV de mare succes pe Amazon, „pot primi 100%? Au revenit la atac a doua oară, dar am refuzat din nou”, a explicat el.
Scriitorul în vârstă de 71 de ani din Coventry și apoi din Birmingham, care și-a părăsit apartamentul din Upper West Side din Manhattan, după victoria lui Trump în 2024, pentru a se muta în Lake District, din Anglia, a acordat un interviu publicației Sunday Times.
A dezvăluit aici faptul că a respins o cerere a moștenitorilor lui Ian Fleming de a scrie o nouă serie de romane cu James Bond, după primele demersuri din 2008: „În cele din urmă, m-am simțit pe deplin îndreptățit, pentru că nu îi apreciez în mod deosebit pe oamenii cu care ar fi trebuit să am de-a face”, continuă Child, „mi se păreau puțin rigizi și, în plus, Bond este un personaj atât de profund legat de anii ’50 încât nu funcționează cu adevărat în epoca contemporană”.
Cu toate acestea, Child adaugă că, în paralel, a primit în 2009 invitația de a scrie prefața pentru o reeditare a trilogiei de romane cu Bond, intitulată „Blofeld”, compusă din ”Operațiunea Tunet”, ”În serviciul secret al Majestății Sale” și ”Se trăiește doar de două ori”.
Însă introducerea sa nu a fost niciodată utilizată după ce Child a refuzat să elimine anumite pasaje la cererea moștenitorilor furioși ai lui Fleming, referitoare la presupusele origini scoțiene ale lui Bond, pe care el le considera „lipsite de fundament”.
„S-au opus din două motive”, continuă Child în săptămânalul englez, „primul era că am scris că Ian Fleming provenea dintr-o familie de bancheri care locuia în Mayfair (de origine scoțiană, n.r.) și că, în această calitate, criza anilor ’30 i-a atins doar superficial. Mi-au spus: „Oh, nu, pentru bancherii viața a fost un iad în timpul crizei economice”.
Dar eu n-am vrut să schimb acea parte.
Al doilea lucru controversat pe care l-am scris a fost că, deși Fleming avea o legătură îndepărtată cu Scoția, nu era nimic scoțian în personajul Bond.
După ce Sean Connery a început să-l interpreteze pe marele ecran, cărțile ulterioare au căpătat un caracter destul de scoțian, dar era evident că autorul îl urma pe actor.
Scoția are o concentrație foarte mare de romancieri cu adevărat excelenți, mai ales în genul polițist, și nu are nevoie să-l revendice și pe Ian Fleming.
După cum amintește Times, inițial Fleming nu era mulțumit că Connery, un scoțian de origine muncitorească care „nu știa să vorbească engleza Reginei”, fusese ales să-i aducă pe marile ecrane elegantul său spion în 1962.
Marele actor, decedat la 90 de ani în 2020, l-a descris ulterior pe scriitor ca fiind „un adevărat snob”.
Cu toate acestea, după ce s-a convins de calitatea interpretării lui Connery, Fleming a observat că Bond fusese educat la Edinburgh și că avea un tată scoțian și o mamă elvețiană.
Saga literară a lui James Bond cuprinde 14 cărți originale scrise de creatorul Ian Fleming între 1953 și 1966. Universul 007 s-a extins apoi enorm, cu zeci de romane „continuative” comandate de-a lungul anilor de autori de calibrul lui Anthony Horowitz, Raymond Benson și Charlie Higson. Dar nu și Lee Child.
Creatorul lui Jack Reacher a explicat și motivul plecării sale din Statele Unite.
„M-am întors ca refugiat politic. Când au fost anunțate rezultatele alegerilor din 2024, în acea noapte s-a declanșat ceva în mintea mea. Mi-am spus: «Gata, plec». Și am plecat. Trăiam în America ca imigrant și voiam să rămân alături de oamenii pe care Trump îi maltratează. Iubesc istoria și am citit multe cărți și am văzut documentare despre anii ’30. O parte din retorica pe care o auzim astăzi în Statele Unite este identică, cuvânt cu cuvânt. Este îngrozitor. Cred că va fi nevoie de o generație pentru a remedia situația. Totul este teribil de compromis”, a mai spus el.