G4Media.ro

Sala Polivalentă de la Iaşi, aprobată în ședință de Guvern / Capacitate…

Sursa foto: Ziarul de Iași

Sala Polivalentă de la Iaşi, aprobată în ședință de Guvern / Capacitate de 10 mii de locuri, investiție de aproape 100 de milioane de euro / Design inspirat din coroana Reginei Maria

Guvernul s-a angajat să finanţeze construirea Sălii Polivalente de la Iaşi cu fonduri de la bugetul de stat, anunță Ziarul de Iași. Executivul a aprobat joi indicatorii tehnico-economici: investiţia se ridică la aproape 100 milioane euro. Teoretic, licitaţia de construire poate fi lansată în orice moment.

Proiectul va fi derulat prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii (CNI). În ultimii ani, au existat mai multe discuţii pentru preluarea acestui obiectiv de către guvern, dar abia prin decizia de ieri acest lucru a fost realizat. Primăria Iaşi a furnizat guvernului un proiect „la cheie” astfel încât să poată fi lansată licitaţia de execuţie.

Sala Polivalentă va avea un regim de înălţime cu demisol, parter, 2 etaje şi un al treilea etaj parţial, iar designul este inspirat din forma coroanei Reginei Maria. Construcţia va avea o structură de rezistenţă din beton armat şi acoperiş metalic.

Capacitatea sălii va fi de aproape 10.000 persoane. Suprafaţa desfăşurată ajunge la circa 40.000 mp, în timp ce amprenta la sol este propusă la 13.000 mp. Complexul va cuprinde săli de antrenamente, spaţii comerciale, cabinet medical, spaţii depozitare, zone VIP, spaţii tehnice (sub tribune) şi alte dotări specifice unui astfel de obiectiv.

Termenul de execuţie a lucrărilor de construire este de 24 de luni de la momentul semnării unui contract. Într-un scenariu optimist, în acest an este organizată licitaţia şi stabilit constructorul, iar, din primăvara anului 2025, ar putea începe lucrările.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...