Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Cei patru jduecători CCR care au boicotat ședința în care urma să se decidă soarta pensiilor speciale ale magistraților – Gheorghe Stan, Cristian Deliorga, Bogdan Licu și Mihai Busuioc – au emis un comunicat comun de presă, în care își precizează poziția. Cu acest prilej, ei dezvăluie detalii din timpul deliberărilor, care, conform legii de funcționare a CCR, sunt secrete.
Vă prezentăm comunicatul integral:
„PRECIZĂRI PUBLICE
Având în vedere situația creată în cadrul Curții Constituționale cu ocazia judecării dosarului privind pensiile magistraților, precum și declarația publică a doamnei Simina Tănăsescu, președinta Curții Constituționale, considerăm necesar să formulăm următoarele clarificări în vederea unei informări corecte a opiniei publice:
Sesizarea privind obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu a fost înregistrată pe rolul Curții Constituționale vineri, 5 decembrie 2025, la ora 14.45. În aceeași zi, președinta Curții Constituționale, doamna Simina Tănăsescu, s-a desemnat judecător-raportor în cauză și a fixat termen de judecată a dosarului pentru data de 10 decembrie, la mai puțin de 3 zile lucrătoare, fapt fără precedent în jurisprudența Curții Constituționale.
La data de 10 decembrie, întrucât raportul întocmit în cauză a fost incomplet, dosarul a fost amânat. Președinta Curții a fixat noul termen pentru data de 28 decembrie 2025, într-o zi nelucrătoare, duminica, fapt, de asemenea, lipsit de precedent în procedura de soluționare a obiecțiilor de neconstituționalitate. Chiar dacă judecătorii prezenți la ședință au solicitat amânarea pentru o zi din luna ianuarie, întrucât toate celelalte cauze aflate pe rol în ședința din 10 decembrie au fost amânate în data de 22 ianuarie 2026, președinta Curții Constituționale a refuzat să procedeze în mod similar.
În ședința de deliberări din data de 28 decembrie 2025, în temeiul art.58 alin.(3) din Legea nr.47/1992 (care prevăd că în situația în care un judecător cere să se întrerupă deliberarea pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul dezbaterii și […] cel puțin o treime din numărul judecătorilor Plenului consideră cererea justificată, se va amâna pronunțarea pentru o altă dată), un judecător a solicitat amânarea pronunțării și alți trei judecători s-au raliat cererii sale. Motivul amânării a vizat solicitarea unui punct de vedere prin care Guvernul să clarifice în mod public că legea nu modifică aspecte ale pensiei de serviciu, ci abrogă efectiv acest drept al magistraților, consolidat de-a lungul timpului printr-o bogată jurisprudență a Curții Constituționale. De asemenea, s-a solicitat judecătorului-raportor completarea raportului în sensul clarificării soluțiilor propuse pentru fiecare critică de neconstituționalitate formulată.
Cererea formulată în baza dispozițiilor legale și regulamentare, a fost ignorată de conducerea Curții, care a refuzat fără justificare să aplice dispozițiile art.58 alin.(3) din Legea nr.47/1992 și să fixeze un nou termen de soluționare.
Prin urmare, patru judecători am părăsit sala de ședință, astfel că au devenit incidente prevederile art.51 alin.(1) din Legea nr.47/1992 care prevăd că instanța constituțională lucrează legal în prezența a două treimi din numărul judecătorilor. De îndată, am depus la cabinetul președintei Curții o cerere scrisă prin care am reiterat aplicarea și respectarea dispozițiilor legale. Ulterior, am fost informați că doamna președintă a fixat termen de soluționare a cauzei pentru a doua zi, în data de 29 decembrie 2025.
În consecință, absența de la ședința din 29 decembrie nu a însemnat un blocaj al activității Curții, ci o decizie legată de respectarea regulilor de funcționare și a cadrului legal care guvernează activitatea Curții Constituționale a României. Luarea unei decizii într-un ritm accelerat, cu termene stabilite de la o zi la alta, se îndepărtează de la practica obișnuită a Curții și riscă să afecteze calitatea deliberării. Participarea la o astfel de ședință ar fi echivalat cu acceptarea unei proceduri considerate neconforme cu legea și cu regulamentul de funcționare al Curții, și nu cu exercitarea responsabilă a mandatului de judecător constituțional. Respectarea regulilor nu este o formalitate, ci o garanție a corectitudinii și credibilității deciziilor Curții, iar conduita adoptată a avut ca unic scop protejarea acestor principii. În cauze de o asemenea importanță, timpul necesar reflecției și dezbaterii reale este o condiție a bunei funcționări a statului de drept, nu un impediment.
Prezentele precizări exprimă exclusiv poziția autorilor și nu reprezintă o comunicare oficială a Curții Constituționale.
Judecători,
Cristian DELIORGA
Gheorghe STAN
Bogdan LICU
Mihai BUSUIOC”
„Sabotorii” trebuie dati afara!
Cred ca in legea de organizare si functionare CCR sunt prevederi in acest sens!
Busuioc poate citeste!🙃
…cu fețe de infractori..
Să fie revocați membrii CCR din clanul Savonea, care protejează tâlharii ce jefuiesc averea publică!
Complicii tâlharilor n-au ce căuta în CCR!
„fapt fără precedent în jurisprudența Curții Constituționale” inseamna automat ca este incorect? Daca este incorect, de ce nu au contestat in acel moment? sau a devenit, in lipsa de alt argument?
Acum au constatat ca e fixata data intr-o zi nelucratoare, atunci cand ei devin persoane private, poate si sa ia foc tara…
Ce caractere de doi bani! (nu pot sa redau epitetele care-mi vin in minte…)
Adica oameni, chipurile, de cea mai inalta tinuta, oameni cu facultati, vorba’ceea. Din forul cel mai inalt al Democratiei.
Vin cu argumente de functionari de primarie de la cucuietii din deal care nu au chef de munca in folosul comunitatii: daca avem, prin lege termen de maxim 30 de zile, nu putem sa raspundem mai devreme (la ei la facultati nu s-a definit ce-i aia maxim, care nu-i minim) ca ne doare mintea! In ziua a 29-a gasim un motiv de amanare sau plecam in concediu legal, ca sa ne mai odihnim mintea…
vor să dreagă busuiocul dar n-o să le meargă