G4Media.ro

S-a dat start oficial pentru construcția noului stadion, prima arenă din Timișoara…

Sursa foto: Primăria TImișoara

S-a dat start oficial pentru construcția noului stadion, prima arenă din Timișoara după Revoluție / Costă 115 milioane lei, bani din bugetul local

Startul lucrărilor la noul stadion din Timișoara, primul din ultimii 60 de ani, a fost dat oficial, luni, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Timișoara.

La eveniment au fost de față legende ale fotbalului precum Iosif Rotariu, Costel Pantilimon sau Paul Codrea. În prezența lor, a fost îngropată o capsulă a timpului care reprezintă și începerea construcției. Arena “Eroii Timișoarei” de pe Calea Buziașului, va ocupa o suprafață de peste 10.000 metri pătrați și va avea 10.101 locuri pentru spectatori.

“Astăzi, acum 125 de ani, s-a jucat primul meci de fotbal pe actualul teritoriu al României, în Timișoara și astăzi spunem piatră de temelie pentru arena Eroii Timișoarei. Este o zi în care renaște, de fapt, tot fotbalul timișorean. O zi ce mulți au crezut că n-o să vină. Cu toată echipa, cu multă muncă în ultimii trei ani am ajuns aici la acest proiect, un stadion care va fi pentru toți timișorenii, nu doar pentru fotbaliști. Vom ține și concerte aici, evenimente mari”, spune primarul Dominic Fritz.

Stadionul este construit pe structură metalică în Calea Buziașului și va oferi o infrastructură de ultimă generație pentru competiții și antrenamente sportive.

„Mă bucură să văd că în sfârșit se întâmplă unul dintre stadioanele mereu promise. Știu că se vorbea de un stadion nou încă de când eram jucător aici, mai bine de un deceniu în urmă. Avem nevoie de acest stadion, avem nevoie de mai mult sprijin, din partea tuturor, autorități, mediu privat și suporteri, pentru a putea face performanță, pentru a putea fi din nou acolo sus, pentru a putea scoate din nou capul în Europa”, a punctat managerul general al clubului de fotbal Politehnica Timișoara, Costel Pantilimon.

Pe suprafața de aproape 53.000 mp, va fi amenajată o parcare cu peste 430 de locuri dar și o zonă verde tip parc cu acces liber.

Investiția Primăriei Timișoara se ridică la 115 milioane lei, bani de la bugetul local, și va fi gata în 2 ani și 3 luni.

Termenul de execuție este de 27 de luni, ceea ce înseamnă că ar trebui să fie gata în cursul anului 2026.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...