Rute comerciale, dezacorduri în Golf, relații transatlantice – cum a schimbat lumea războiul lui Trump împotriva Iranului

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Analiză IL CORRIERE DELLA SERA (Italia), via Rador: „Furia epică” a lui Donald Trump nu a dus la o schimbare de regim în Iran, însă a perturbat echilibrele strategice și economice. Niciun sector nu a supraviețuit nevătămat acestei furtuni.

Un Atlantic mai larg

Modul în care Trump a inițiat și apoi a condus războiul a amplificat tensiunile dintre cele două maluri ale Atlanticului. Țările europene se plâng că nu au fost consultate. Președintele american a răspuns amenințând că va retrage mii de soldați din Germania, Italia și Spania. Este aceasta o ruptură care poate fi reparată? Se va vedea la următorul summit NATO, pe 7 și 8 iulie, din Turcia. Există însă un amplu consens că acest conflict a accelerat planul de a acorda Europei, înțeleasă într-un sens mai larg decât UE, un rol politic mai autonom. Principalii susținători ai acestui proces sunt Regatul Unit, Franța și Germania.

Nodurile militare

În ciuda faptului că se știa, au continuat: puterea aeriană de una singură nu poate supune inamicul, chiar dacă provoacă pagube devastatoare. Acest lucru este cu atât mai adevărat atunci când adversarul se pregătește pentru acest test de zeci de ani. Pasdaranii și-au adaptat sistemul, ținând cont de ceea ce s-a întâmplat în conflictul din iunie. Lanțul de comandă a continuat să funcționeze în ciuda pierderilor unor figuri cheie, iar utilizarea dronelor și a rachetelor le-a permis iranienilor să mențină sub control bazele americane, infrastructura energetică și pe vecinii lor din Golf. Nu trebuiau să câștige; pur și simplu trebuiau să reziste. Au făcut-o mascând probabil fracturile interne, jucând cartea naționalismului amestecat cu principii revoluționare și folosind represiunea. Efortul de război a consumat stocuri de muniții scumpe, a arătat clar că umbrela antirachetă are defectele ei și a dezvăluit o subestimare surprinzătoare a axei mullahi-Gardienii Revoluţiei.

Geografie

Geografia a sprijinit apărarea Iranului și i-a permis să-și relanseze strategia prin șantajul Ormuz. Apele puțin adânci și spațiul limitat au favorizat manevrele Pasdaranilor, hotărâți să-și afirme controlul asupra Strâmtorii. Zonele muntoase au oferit protecție suplimentară buncărelor unde au fost ascunse lansatoare, rachete și uraniu îmbogățit. Americanii și israelienii au aruncat tone de bombe asupra țintelor, slăbind cu siguranță apărarea iranienilor, însă, dacă anumite zvonuri sunt adevărate, au avut un impact redus asupra amplasamentelor lor nucleare. La rândul său şi Teheranul a păstrat o a doua carte de rezervă, legată tot de scenarii geografice: Marea Roșie. Dacă ostilitățile ar fi reluate, probabil că houthii yemeniți ar interveni, amenințând al doilea pasaj vital, cel care duce la Canalul Suez.

Divizarea monarhiilor

Monarhiile din Golf par divizate, iar Iranul face tot posibilul pentru a adânci această prăpastie. Nu este o coincidență faptul că a vizat în mod constant Emiratele Arabe Unite, văzute acum ca brațul regional al Israelului și care pledează pentru o linie dură față de ayatollahi. Poziția Emiratelor Arabe a provocat reacții negative în cadrul confederației mini-statelor (unii emiri cer stabilitate, nu gloanțe), accentuând în același timp conflictul cu Arabia Saudită, care se opune aventurilor și este dispusă să se implice, în ciuda tuturor lucrurilor, cu Iranul. Qatarul și Omanul, negociatori de lungă durată, au adoptat o abordare similară, la fel ca și Egiptul, un regim care a pierdut miliarde din cauza reducerii traficului maritim.

Nave și petrol

În ajunul conflictului, iranienii s-au trezit mânuind un instrument de presiune neașteptat: deschiderea sau închiderea Strâmtorii Ormuz. Aproximativ 20% din necesarul mondial de gaze și petrol trece prin această strâmtoare. După război vor apărea două probleme. Prima, se referă desigur la restabilirea aprovizionării. Circulă multe previziuni. Cea mai răspândită estimare este că va fi necesar să se aștepte până în septembrie pentru a se reveni, mai mult sau mai puțin, la normalitate. Rămâne însă de văzut în ce condiții. Vor putea Pasdaranii să impună cu adevărat o taxă fiecărui petrolier? În orice caz, și aceasta este a doua problemă, de acum înainte va fi zdruncinat un alt principiu fundamental de drept: libertatea navigației în apele internaționale.

Șocul economic

Războiul din Iran reprezintă al treilea șoc pentru economia globală în doar câțiva ani. A venit după pandemia din 2020 și agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei din 2022. Guvernele și industriile, în special cele occidentale, sunt obligate să își regândească din nou lanțurile de aprovizionare cu materii prime esențiale. Europa, începând cu Italia, tocmai își finaliza repoziționarea energetică, după ce a redus aproape complet achizițiile de țiței și gaze din Rusia. Acum, economia se confruntă din nou cu probleme geopolitice. Oamenii se uită spre Africa de Nord, Azerbaidjan, Kazahstan și în alte părți pentru a înlocui gazul, în special cel care pentru o perioadă (e greu de spus exact pentru cât timp) nu va mai fi disponibil din Qatar și din celelalte monarhii din Golf. Firește, acest lucru deschide noi oportunități de expansiune pentru Statele Unite, un important exportator de gaze lichefiate. În teorie, situaţia ar putea fi și un fel de test pentru statele UE, care ar putea intra pe piață cu achiziții comune, așa cum recomandă Raportul Draghi.

Securitatea economică

Dar nu este vorba doar de hidrocarburi. Prin Ormuz trec multe alte materii prime esențiale și produse semifabricate: aluminiu, heliu, sulf, nichel, cobalt, cupru, materiale plastice, produse petrochimice și îngrășăminte. Se profilează dificultăți care vor afecta o gamă largă de sectoare: electronică, imagistică prin rezonanță magnetică, farmaceutică, auto, hârtie, sticlă, ambalaje, textile, substanțe chimice și multe altele. Prin urmare, problema așa-numitei „securități economice” devine din ce în ce mai centrală. Companiile, în special multinaționalele, au început să se consulte cu guvernele pentru a identifica noi rute de aprovizionare și, în același timp, pentru a studia modalitățile de securizare a acestora. Acest proces a avut deja un efect de domino asupra primelor de asigurare maritimă, care, în unele cazuri, au crescut de cinci ori.

Traducerea Rador: Cătălina Păunel